Putin nu se opune ADERĂRII Ucrainei la Uniunea Europeană/ „În ceea ce privește NATO, este o altă problemă”
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, marți, că nu s-a opus niciodată unei potențiale aderări a Ucrainei la Uniunea Europeană.
Vladimir Putin a subliniat că acest posibil demers al Ucrainei ar fi putut garanta securitatea Moscovei și a Kievului, printr-o colaborare cu statele UE.
Președintele rus a respins acuzațiile Occidentului, conform cărora Moscova ar încerca să anexeze cât mai multe teritorii din Europa, numind afirmațiile „isterice”.
În cazul situației din 2022, Rusia a fost forțată să reacționeze la așa-zisa încercare a Occidentului, cu ajutorul alianței militare NATO, de a absorbi întregul spațiu post-sovietic, care ar fi afectat securitatea Moscovei, a subliniat Putin.
Putin respinge aderarea Ucrainei la NATO
„Nu ne-am împotrivit niciodată aderării Ucrainei la UE. În ceea ce privește NATO, este o altă problemă”, a declarat președintele rus, citat de agenția de presă Reuters.
De asemenea, Putin a declarat că a discutat cu președintele SUA, Donald Trump, despre securitatea Ucrainei, cu ocazia summitului din Alaska.
„Există opțiuni pentru garantarea securității Ucrainei în cazul încheierii conflictului. Pare că există o oportunitate să ajungem la un consens”, a adăugat Putin
Anterior, fostul președinte ucrainean pro-rus Viktor Ianukovici, care este refugiat în Rusia din 2014, a criticat dorința țării sale de a adera la NATO, cu ocazia unei rare apariții publice, în contextul în care Kievul solicită garanții de securitate din partea aliaților săi occidentali.
„Am înțeles întotdeauna că ar fi vorba de o catastrofă pentru Ucraina. Este un drum spre nicăieri. Este o rută directă către războiul civil”, a declarat Viktor Ianukovici.
„Am controlat și am impulsionat acest proces de aderare a Ucrainei la UE”, a insistat fostul șef de stat, acuzându-i pe oficialii europeni că au dat dovadă de „aroganță” și nu au înțeles „complexitatea situației economice din Ucraina”.
Foto: Profimedia
Recomandarea autorului: