Putin se oferă să preia din nou uraniul îmbogățit al Iranului. „Toți au fost de acord, inițial”. Cine a ajuns să se opună
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Moscova este pregătită să transporte și să depoziteze stocul de uraniu îmbogățit al Iranului, reluând astfel un acord aplicat anterior, în cadrul acordului nuclear din 2015.
La o conferință de presă ținută, seara trecută, la Moscova, după parada de Ziua Victoriei, Putin a declarat că Rusia a scos uraniul îmbogățit din Iran în 2015 și că este gata „să repete această experiență”.
Liderul de la Kremlin a subliniat că această operațiune ar fi fost supravegheată de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), organismul de supraveghere nucleară al Națiunilor Unite.
Potrivit lui Putin, propunerea Rusiei a fost acceptată, inițial, atât de Iran, cât și de SUA și Israel. Cu toate acestea, SUA a început să insiste ca uraniul să fie exportat tocmai în America, după care, conform președintelui rus, Iranul și-a și el „întărit poziția” și acordul a intrat apoi într-un impas.
„Apoi, Statele Unite și-au întărit poziția și au cerut ca uraniul să fie transportat exclusiv pe teritoriul SUA. La rândul său, Iranul și-a întărit poziția”, a spus el.
Vladimir Putin a numit, sâmbătă, războiul Iranului cu SUA „unul dificil” și a declarat că nu există dovezi că regimul de la Teheran încearcă să dezvolte arme nucleare.
Moscova va rămâne în contact atât cu Washingtonul, cât și cu Teheranul, a mai declarat președintele Rusiei, adăugând că speră ca războiul să se încheie „cât mai repede posibil”.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI:
Putin este gata să se vadă cu Zelenski, dar are o cerință fermă