Record absolut de distanță stabilit de Artemis II. Astronauții SUA au doborât performanța legendară Apollo 13 din 1970
Misiunea Artemis II marchează un moment istoric în explorarea spațială. Astronauții NASA au depășit recordul stabilit de Apollo 13 și se apropie de 406.000 km de Terra, într-un zbor spectaculos în jurul Lunii.
Un nou capitol în explorarea spațială este scris de echipajul misiunii Artemis II, care a reușit să doboare recordul absolut de distanță parcursă de oameni în spațiu, depășind performanța istorică a programului Apollo din anii 1970, scrie The Independent.co.uk.
Sursa video – X/@TheNewsTrending
Potrivit NASA, cei patru astronauți aflați la bordul capsulei Orion au trecut de pragul de 400.171 km, stabilit de misiunea Apollo 13, urmând să atingă peste 406.000 km față de Pământ. Echipajul este format din Christina Koch, Victor Glover, Reid Wiseman și Jeremy Hansen.
O premieră istorică pentru NASA
Astronauții se pregătesc să exploreze timp de mai multe ore regiuni necunoscute ale Lunii, inclusiv fața ascunsă a acesteia, oferind imagini și date fără precedent.
„Sala de control este plină de bucurie lunară astăzi, îmi imaginez că şi voi sunteţi la fel”, le-a transmis echipajului Jenni Gibsons, din centrul de comandă NASA.
Christina Koch, prima femeie care zboară în jurul Lunii, a declarat că echipajul este „lipit de hublouri” pentru a admira satelitul natural al Pământului.
Misiunea reprezintă și o premieră din punct de vedere al diversității: este pentru prima dată când o echipă formată inclusiv dintr-o femeie, un astronaut de culoare și un astronaut non-american ajunge într-o astfel de expediție lunară.
Un moment special a fost marcat de mesajul postum al astronautului Jim Lovell, care a transmis înainte de moarte:
„Este o zi istorică. Bine aţi venit în vechiul meu cartier”.
Astronauții vor avea ocazia unică de a observa fața nevăzută a Lunii, dar și fenomene spectaculoase, precum o eclipsă solară și răsăritul Pământului văzut din spatele satelitului natural.
„Este exact ca la antrenament, doar că în trei dimensiuni şi este pur şi simplu incredibil”, a declarat Jeremy Hansen.
Misiunea include și o perioadă de aproximativ șapte ore de observații directe ale suprafeței lunare, timp în care echipajul va colecta date, imagini și descrieri esențiale pentru cercetători. În cazul în care această misiune și următoarea vor avea succes, NASA intenționează să trimită din nou oameni pe Lună în 2028, marcând o revenire spectaculoasă a explorării umane în spațiul profund.