G7 decide eliberarea rezervelor de petrol pentru reducerea prețurilor la motorină. Anunțul lui Macron după reuniune
Liderii G7 s-au reuni vineri pentru a discuta posibilitatea eliberării unor rezerve suplimentare de motorină, în încercarea de a reduce prețurile la carburanți. Întâlnirea a avut loc după ce Statele Unite au făcut presiuni asupra statelor europene să își folosească rezervele și au amenințat cu interzicerea exporturilor americane de motorină.
UPDATE: După întâlnirea liderilor G7, Emmanuel Macron a anunțat pe X că statele membre au convenit să elibereze până la 100 de milioane de barili din rezervele strategice, în următoarele patru luni, pentru a reduce prețurile produselor petroliere, în special ale motorinei.
„Tocmai am convocat liderii G7 pentru a discuta situația energetică globală. Am convenit să colaborăm în mod coordonat pentru a contribui la reducerea prețurilor produselor petroliere, în special a motorinei.
Am decis:
- să flexibilizăm producția pentru a exploata la capacitate maximă rafinăriile noastre,
- să punem la dispoziție rezervele noastre strategice în limita a 100 de milioane de barili, în termen de 4 luni, împreună cu partenerii noștri, sub coordonarea Agenției Internaționale pentru Energie,
- să nu luăm nicio măsură care să restricționeze schimbul de energie și produse petroliere între țările partenere”.
Franța propune eliberarea rezervelor
La discuțiile de urgență de vineri, Franța a propus eliberarea a 50 de milioane de barili de motorină și 50 de milioane de barili de țiței.
Propunerea vine după ce Statele Unite i-au cerut joi președintelui francez Emmanuel Macron să elibereze 100 de milioane de barili de motorină într-o perioadă de 180 de zile.
Palatul Élysée a anunțat vineri că Franța intenționează să organizeze o reuniune privind o posibilă eliberare a rezervelor de combustibili „cât mai curând posibil”.
Reuniunea are loc pe fondul presiunilor SUA
Reuniunea G7 va avea loc vineri după-amiază, pe fondul îngrijorărilor legate de creșterea prețurilor la motorină.
G7 este format din Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Statele Unite, Canada și Japonia. Pentru Marea Britanie, la discuții va participa ministrul de Externe Ed Miliband.
Patru persoane familiarizate cu situația au confirmat pentru POLITICO că reuniunea este pregătită. Ora exactă a discuțiilor nu a fost stabilită public.
Întâlnirea are loc după ce Statele Unite au făcut presiuni asupra statelor europene să acționeze asupra rezervelor lor de combustibili sau să se confrunte cu posibilitatea unei interdicții asupra exporturilor americane de motorină.