Rusia avertizează că NU va accepta militari NATO în Ucraina /”Aceasta este cauza actualului conflict”

Publicat: 27 08. 2025, 15:34
Actualizat: 27 08. 2025, 15:51

Administrația Vladimir Putin percepe ”negativ” posibilitatea mobilizării de trupe din state membre NATO pe teritoriul Ucrainei și nu va accepta o astfel de misiune, a comunicat miercuri Kremlinul.

”Percepem negativ ideea mobilizării de trupe europene” în Ucraina, în cadrul garanțiilor de securitate, a afirmat miercuri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Președinției Rusiei, citat de agenția de presă Tass.

”Nu există militari europeni, ci există militari din anumite țări europene, dintre care cele mai multe sunt membre NATO. Extinderea infrastructurii militare a NATO și infiltrarea acesteia în Ucraina reprezintă una dintre cauzele actualului conflict. De aceea percepem negativ aceste discuții”, a subliniat Dmitri Peskov.

Președintele Trump a exclus posibilitatea trimiterii de trupe americane pe teritoriul Ucrainei în eventualitatea unui acord de pace cu Rusia, semnalând că militarii vor fi detașați de țări europene, deși Moscova a respins ferm ideea.

”Franța, Germania, Marea Britanie vor să trimită trupe la sol. Sincer, nu cred că va fi o problemă, Vladimir Putin s-a săturat de asta, s-au săturat toți, dar nu se știe niciodată, vom afla despre atitudinea președintelui Putin în următoarele săptămâni, vom vedea spre ce se îndreaptă”, a afirmat președintele SUA.

Ministerul rus de Externe a subliniat că Rusia nu va accepta trupe NATO pe teritoriul Ucrainei.

”Reafirmăm poziția noastră, exprimată în mai multe rânduri, refuzul categoric al scenariului în care în Ucraina ar fi trimise trupe din state membre NATO, ceea ce ar putea conduce la o escaladare necontrolabilă a conflictului și la efecte imprevizibile”, a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova.

Președintele Donald Trump le-a spus liderilor europeni săptămâna trecută că Statele Unite vor juca rol de ”coordonare” a sistemului garanțiilor de securitate acordate Ucrainei în eventualitatea unui acord de pace cu Rusia. Conform unor surse, Washingtonul le-a transmis țărilor europene că este dispus să contribuie cu echipamente de facilitare a ”acțiunilor strategice”, mai precis cu informații secrete, avioane de supraveghere, centre de comandă militară și sisteme antiaeriene. Acestea ar urma să sprijine trupele europene care vor fi detașate pe teren.

O așa-numită ”coaliție a statelor voluntare”, condusă de Marea Britanie și Franța, ar urma să protejeze Ucraina de orice viitoare agresiune a Rusiei. Dar oficiali europeni au afirmat că orice misiune militară terestră nu se va putea derula fără sprijinul Statelor Unite.

Foto: Profimedia

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Macron IGNORĂ apelurile în sensul demisiei și susține asumarea răspunderii Guvernului /„Un vot de luciditate și responsabilitate”