Scoția devine prima țară din Marea Britanie care legalizează incinerările cu apă

Publicat: 04 03. 2026, 11:21

Scoția a devenit prima parte a Regatului Unit care legalizează hidroliza, o alternativă ecologică la incinerare sau înmormântare, reflectând cererea tot mai mare pentru aranjamente funerare mai sustenabile.

Scoția, prima țară care legalizează hidroliza

Hirdoliza utilizează substanțe alcaline și apă pentru a descompune organismul în doar câteva ore și face parte din cererea pentru înmormântări mai sustenabile, relatează The Guardian.

Cunoscută și sub denumirea de incinerare cu apă sau acvamație, procesul este deja disponibil în multe părți ale lumii, iar reglementările aprobate luni de parlamentul scoțian marchează cea mai semnificativă modificare a legislației funerare de la introducerea incinerării în 1902.

Cum funcționează hidroliza

Corpul este scufundat în apă și o soluție alcalină 5%, cum ar fi hidroxidul de potasiu, timp de trei până la patru ore într-un cilindru metalic presurizat și încălzit la aproximativ 150 °C (300 °F).

Aceasta dizolvă țesutul corporal, lăsând doar oasele, care sunt apoi uscate și pulverizate în praf alb. Acesta este plasat într-o urnă, iar rudele pot alege să îl păstreze, să îl împrăștie sau să îl îngroape, așa cum ar face cu cenușa tradițională de la o incinerare cu foc.

Ministrul sănătății publice al guvernului scoțian, Jenni Minto, a declarat: „Alegerile pe care oamenii le fac cu privire la rămășițele lor înainte de moarte sunt profund personale, modelate de valorile individuale, credințele și dorințele familiilor lor.”

„Hidroliza oferă o alternativă nouă, ecologică, la înmormântare sau incinerare, ca răspuns la sprijinul public semnificativ pentru o gamă mai largă de opțiuni și va fi prima opțiune nouă disponibilă în ultimii peste 120 de ani.”

Oamenii sunt din ce în ce mai interesați de această metodă

Andrew Purves, directorul operațiunilor de la William Purves Funeral Directors, o firmă funerară scoțiană independentă care a făcut parte din grupul de lucru care a consiliat guvernul scoțian, a declarat că familiile cu care a lucrat sunt din ce în ce mai interesate de sustenabilitatea înmormântărilor.

„Cu toții suntem conștienți de impactul pe care îl avem asupra mediului în viață și petrecem mult timp alegând ce reciclăm și așa mai departe, așa că este normal ca oamenii să poată lua în considerare și acest lucru pentru înmormântarea lor.”, a spus acesta pentru sursa citată.

 

Recomandările autorului: