Secretarul general al ONU cere o zonă demilitarizată în apropierea centralei de la Zaporojie

Publicat: 12 08. 2022, 23:40
Actualizat: 13 08. 2022, 06:06
Sursa foto: Profimedia

Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc în legătură cu bombardarea celei mai mari centrale nucleare din Europa, centrala de la Zaporojie, agravând temerile cu privire la un eventual dezastru nuclear.

În acest context, secretarul general al ONU solicită înființarea unei zone demilitarizate în apropierea centralei, iar Ucraina solicită forțelor ruse să se retragă din zonă.

Agenția ucraineană Energoatom a declarat că complexul Zaporojie a fost lovit de cinci ori joi, inclusiv în apropierea  depozitelor de materiale radioactive. Oficialii locali numiți recent de Rusia au declarat că Ucraina a bombardat centrala de două ori.

Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit joi pentru a discuta despre situația de la Zaporijie, iar secretarul general Antonio Guterres a cerut ambelor părți să înceteze orice fel de confruntare în apropierea centralei.

„Facilitatea nu trebuie utilizată ca parte a vreunei operațiuni militare. În schimb, este nevoie de un acord urgent la nivel tehnic asupra unui perimetru sigur de demilitarizare”, a transmis Guterres într-un comunicat, citat de Reuters.

Uzina de la Zaporojie rămâne sub controlul forțelor ruse

Rusia a capturat Zaporojie în martie. Uzina, aflată în apropierea liniei frontului, este controlată de trupele ruse și operată de angajați ucraineni.

La ședința Consiliului de Securitate, Statele Unite au susținut apelul pentru o zonă demilitarizată și au cerut Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) să inspecteze centrala.

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vassily Nebenzia, a declarat că lumea este împinsă „în pragul unei catastrofe nucleare, comparabilă ca amploare cu cea de la Cernobîl”. El a adăugat că oficialii AIEA ar putea vizita centrala chiar luna aceasta.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut Rusiei să permită întoarcerea centralei sub administrație ucraineană.

„Doar o retragere totală a rușilor… și restabilirea controlului deplin al Ucrainei asupra zonei din jurul centralei poate garanta securitatea nucleară pentru toată Europa”, a spus acesta.

Franța a făcut și ea apel la Rusia în acest sens.

„Prezența și acțiunile forțelor armate ruse în apropierea centralei cresc în mod semnificativ riscul unui accident cu consecințe potențial devastatoare”, a declarat Ministerul francez de Externe într-un comunicat.

Centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare centrală atomică din Europa, a fost bombardată de mai multe ori în decursul acestui weekend și a suferit unele pagube. Cu toate acestea, potrivit specialiștilor, infrastructura critică este încă intactă. Atât Kievul, cât și Moscova, s-au învinuit reciproc pentru atacuri.