Israel la urne, Iran în alertă. Cum se schimbă ecuația de securitate în Orientul Mijlociu

Marți, 27 octombrie 2026, în Israel au loc alegeri parlamentare. Cele două campanii militare desfășurate până acum au reprezentat lovituri severe pentru conducerea și puterea militară a Iranului. Cu toate acestea, regimul de la Teheran a supraviețuit.  Programele sale nucleare și de rachete nu au fost eliminate. Noua conducere de la Teheran pare, cel puțin deocamdată, și mai dură. Este dispusă să își asume riscuri. Starea actuală – „nici război, nici pace” – dintre Iran și Statele Unite este instabilă. Reluarea luptelor nu oferă garanția unui rezultat decisiv, se arată într-o analiză publicată de Ynet Global.

Transformarea adusă de război a însemnat, practic, doar o schimbare în cadrul regimului. Nu a fost, așa cum s-a dorit, o schimbare de regim.

• Uciderea liderului suprem Ali Khamenei și transferul puterii către fiul său, Mojtaba, nu au dărâmat instituțiile Republicii Islamice.
• Dimpotrivă, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) a devenit și mai puternic.
• Starea de urgență a permis IRGC să își mărească influența asupra societății iraniene.

Obiectivele strategice ale Israelului

Este indubitabil că regimul iranian se confruntă cu o criză economică severă. Numai că dificultățile economice nu duc neapărat la o revoluție, notează autorul analizei, dr. Raz Zimmt.

Dr. Raz Zimmt este directorul programului de cercetare Iran și Axa Șiită de la Institutul pentru Studii de Securitate Națională (INSS).

Frustrarea publică este în creștere. Însă războiul a consolidat și sentimentul de solidaritate națională. A permis autorităților să-i unească pe unii dintre iranieni în jurul unei identități naționale comune.

• Operațiunea Rising Lion a privat Iranul de o parte semnificativă a capacităților nucleare industriale pe care le dezvoltase pe parcursul anilor.
• Cu toate acestea, Teheranul a păstrat sute de kilograme de uraniu îmbogățit, centrifuge avansate, expertiză tehnică, personal calificat și infrastructură subterană.

Cele două războaie par a fi întărit motivația Teheranului în a urmări dezvoltarea armelor nucleare ca o garanție a supraviețuirii regimului și ca factor de descurajare împotriva viitoarelor atacuri. Rămâne neclar, totuși, dacă conducerea Iranului a ajuns la o decizie finală în această privință.

Israelul se confruntă cu o tensiune fundamentală între cel puțin trei obiective strategice.

• Subminarea stabilității regimului iranian
• Împiedicarea Iranului să achiziționeze arme nucleare
• Întârzierea restabilirii capacităților sale militare ofensive

Un stat „eșuat” nu este un stat învins

Schimbarea regimului de la Teheran ar putea elimina multe dintre aceste amenințări de la sursă, se mai arată în analiza Ynet Global.

• Dar un astfel de rezultat depinde în primul rând de poporul iranian și de lupta internă dintre regim, susținătorii și oponenții săi.
• Transformarea politică în Iran este de dorit, dar nu există o modalitate fiabilă de a prezice când s-ar putea produce.
• Nici atacurile împotriva infrastructurii naționale a Iranului nu ar duce, neapărat, la prăbușirea regimului.
• Astfel de atacuri ar putea transforma Iranul într-un stat disfuncțional, eșuat.
• Totuși, statele eșuate pot supraviețui ani și pot continua să reprezinte amenințări serioase, avertizează autorul analizei.

Israelul ar trebui să continue să lucreze pentru a slăbi regimul iranian prin mijloace diplomatice și economice, pregătindu-se în același timp pentru posibilitatea unei crize politice sau a unei tranziții revoluționare.

Întrebarea cheie: Un acord nuclear sau o altă campanie militară?

În problema nucleară, explică dr. Raz Zimmt, Israelul se confruntă cu două alternative principale: un acord diplomatic sau o acțiune militară.

Un acord negociat ar putea permite scoaterea uraniului îmbogățit din Iran, impunerea de restricții privind îmbogățirea și restabilirea unei monitorizări internaționale eficiente.

• Acordul ar putea oferi și regimului beneficii economice substanțiale. I-ar putea consolida poziția și l-ar putea ajuta să-și reconstruiască capacitățile militare.
• Un acord ar putea restricționa libertatea de acțiune militară a Israelului împotriva Iranului. Ar putea amâna o rezoluție definitivă a problemei nucleare, până după ce actuala administrație americană părăsește Casa Albă.
• Este îndoielnic că vreun acord ar putea aborda în mod adecvat fiecare aspect al amenințării nucleare sau ar putea împiedica Iranul să urmeze o cale clandestină către arme nucleare.

Alternativa militară are limite serioase. Un alt atac care nu reușește să distrugă stocul de materiale fisile al Iranului și instalațiile sale nucleare subterane riscă să declanșeze un alt război costisitor. Iar amenințarea nu ar fi eliminată.

Următorul guvern ar trebui să se întoarcă la planșă

Atâta timp cât Israelul și Statele Unite nu au o soluție operațională credibilă, un acord diplomatic semnificativ, chiar și unul temporar, ar fi preferabil reluării unui război fără un obiectiv clar definit.

„În cele din urmă, Republica Islamică va continua probabil să reprezinte amenințări semnificative pentru Israel în viitorul previzibil. Ceea ce nu s-a realizat în cele două campanii militare anterioare este puțin probabil să fie realizat automat într-o altă rundă de lupte, chiar dacă se va folosi o forță militară mai mare.

Pentru a evita să cadă prins în războaie repetate care impun costuri mari Israelului fără a produce o soluție durabilă, următorul guvern ar trebui să se întoarcă la planșă și să își reevalueze fundamental presupunerile și strategia față de Iran.

O nouă strategie trebuie să se bazeze pe o evaluare clară a realității, pe definirea unor obiective realizabile și pe selectarea mijloacelor adecvate pentru îndeplinirea acestora.

Nu se poate baza pe iluzii sau pe presupunerea că utilizarea unei forțe mai mari va produce în mod necesar un rezultat diferit”, încheie autorul analizei.