Campania Israelului împotriva Iranului este amplă, eficientă și – la fel ca tacticile folosite de Ucraina – reprezintă un avertisment serios pentru Occident. Faza de deschidere a Operațiunii „Rising Lion” a Israelului, care a început în perioada 12-13 iunie, s-a concentrat pe agenți sub acoperire infiltrați pe teritoriul iranian, care vânau ținte de mare valoare cu drone mici de atac și rachete ghidate antitanc. Operațiunea prezintă asemănări semnificative cu Pânza de Păianjen („Spider`s Web”) a Ucrainei, desfășurată cu mai puțin de două săptămâni în urmă.
„Rising Lion” nu a fost o copie, fiindcă Israelul a folosit tactici similare în trecut. Ambele operațiuni au avut ca rezultat infiltrări profunde în teritoriul inamic, elementul-cheie fiind integrarea inteligentă a mijloacelor secrete cu capabilități relativ nesofisticate, cum ar fi sistemele de aeronave fără pilot (UAS) de dimensiuni mici.
La fel ca recentul raid cu drone al Ucrainei asupra flotei strategice de aeronave a Rusiei, acțiunea Israelului a demonstrat o integrare sofisticată a serviciilor de informații și o desfășurare sofisticată a mijloacelor secrete, chiar dacă a folosit puterea aeriană convențională drept componentă cinetică principală, în loc să se bazeze exclusiv pe sisteme mici. (alte informații AICI)
„Există câteva concluzii urgente de tras, nu în ultimul rând pentru armatele NATO care se bazează în mare măsură pe sisteme de ultimă generație. Riscul este ca, la fel ca Fortăreața Singapore din 1941, cele mai mari investiții ale Occidentului să devină vulnerabile sau inutile atunci când se confruntă cu un inamic mai agil și mai imaginativ”, avertizează Federico Borsari într-o analiză publicată de Centrul de Analiză a Politicii Europene (CEPA).
A te baza exclusiv pe apărarea aeriană terestră, indiferent de nivelul lor de sofisticare, reprezintă în cele din urmă o vulnerabilitate severă, mai ales în era omniprezentelor muniții mici ghidate cu precizie și a altor arme de atac care pot fi ușor utilizate de agenții sub acoperire din apropiere și de mijloacele de lansare asimetrice.
„Într-adevăr, odată cu distrugerea radarului de către rachete ghidate antitanc (ATGM) și UAS de mici dimensiuni, eficacitatea apărării aeriene iraniene s-a dovedit minimă, iar Israelul a penetrat cu succes mai multe niveluri ale apărării și a distrus sistematic elementele cheie de apărare aeriană ale Iranului.
Prin urmare, puterea aeriană modernă rămâne esențială pentru a menține o infrastructură de apărare aeriană demnă de acest nume.
Iranul a declarat că achiziționează avioane de vânătoare avansate Su-35 din Rusia pentru a-și îmbunătăți semnificativ capacitățile de apărare aeriană, deși acest efort a început prea târziu și va necesita ani de zile pentru a se concretiza, chiar presupunând că livrarea se desfășoară conform planului.
În al doilea rând, Israelul a reușit să atingă un nivel remarcabil de ridicat de capacitate de misiune pentru flota sa de avioane de vânătoare și menține un grad impresionant de lovituri aeriene împotriva unei rețele extinse și stratificate de apărare antiaeriană, fără a suferi nicio pierdere până la momentul redactării acestei analize.
Acest lucru vorbește de la sine despre importanța pregătirii, a susținerii și a stocării adecvate de muniție, printre altele, oferind concluzii importante pentru țările NATO”, explică Federico Borsari, cercetător nerezident la Centrul pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA) și membru al grupului NATO 2030 Global Fellowship.
În al treilea rând, contină Borsari, faza de deschidere a operațiunii israeliene confirmă valoarea unică și flexibilitatea operațională pe care le oferă dronele de luptă mici în operațiunile moderne.
Atunci când sunt utilizate de operatori calificați și sunt combinate cu alte capabilități, acestea devin mult mai mult decât simpli multiplicatori de forță și pot debloca opțiuni noi pentru a desfășura misiuni (de exemplu distrugerea apărării aeriene inamice – cunoscute sub numele de DEAD) care necesită, de obicei, resurse și concepte de operațiuni extrem de specializate și costisitoare, caracterizate prin riscuri mai mari pentru personal și echipamente.
„NATO și aliații individuali trebuie să ia în considerare aceste lecții și să accelereze integrarea dronelor mici în forțele lor. Planificatorii NATO ar trebui să considere UAS-urile mici ca instrumente cheie pentru a reimagina unele dintre cele mai complexe și mai riscante misiuni pe care alianța va trebui să le desfășoare. Și, în mod crucial, serviciile de informații și ofițerii de stat major al armatei trebuie să ia în considerare vulnerabilitățile naționale la astfel de atacuri.
Într-o lume dominată de comerțul containerizat, este mult prea ușor să ne imaginăm dușmanii Occidentului pre-poziționând sisteme de atac extrem de eficiente în curțile noastre – locuri la fel de inofensive precum parcările de camioane și depozitele.
Agențiile de informații occidentale vor studia cu atenție detaliile despre ce le poate învăța Rising Lion și vor fi făcut deja același lucru cu Spider’s Web.
Deci, ce s-a întâmplat exact? Rising Lion a fost o campanie cuprinzătoare care a vizat în principal infrastructura nucleară a Iranului, structura de comandă militară și personalul științific, militar și de informații.
Operațiunea reprezintă o escaladare semnificativă în acest conflict din umbră, care durează de decenii, dintre cele două națiuni și marchează tranziția completă de la operațiuni în mare parte sub acoperire la confruntare militară directă”, mai scrie Federico Borsari.
Pe baza dovezilor disponibile, faza inițială a implicat, probabil, desfășurarea de agenți Mossad pe teritoriul iranian, pentru a degrada rețeaua integrată de apărare aeriană a Iranului.
Aceste grupuri infiltrate, explică Federico Borsari, au desemnat ținte pentru loviturile de la distanță lansate din aer și au folosit arme ghidate de precizie, cum ar fi racheta antitanc Spike, fără vizibilitate directă (NLOS), pentru lovituri precise împotriva instalațiilor radar cheie și a lansatoarelor de apărare aeriană, împreună cu drone mici de atac unidirecționale pentru distrugerea țintită a transportoarelor- lansatoarelor de rachete (TEL) sau a rachetelor balistice sol-sol cu rază medie de acțiune (MRBM), în regiunile centrale și vestice ale țării.
„Unele rapoarte neconfirmate au susținut că Mossad-ul sau active israeliene locale au stabilit o bază de drone kamikaze lângă Teheran pentru atacuri coordonate, confirmând infiltrarea și supravegherea de către Israel prin intermediul unei rețele robuste de celule locale și acces la informații din surse multiple.
Acest efort inițial a avut ca scop superioritatea aeriană a Israelului. Odată ce acest lucru a fost realizat, Israelul a lansat cea de-a doua fază, declanșând o campanie aeriană convențională masivă și utilizând aproximativ 200 de aeronave pentru a ataca sute de ținte în centrul și vestul Iranului.
Pachetele de atac israeliene au constat din mai multe mijloace, inclusiv avioane F-16 înarmate cu bombe GBU-39B cu diametru mic, avioane F-15A și D cu – printre altele – muniții de precizie SPICE 1000 mai grele și muniții de atac direct comun (JDAM) GBU-31 de 910 kg (2.000 lb), pentru a lovi ținte întărite, plus avioane de vânătoare stealth F-35I Adir pentru penetrare avansată.
F-35I Adir | Foto – Profiemedia Images
Dovezile preliminare indică, de asemenea, utilizarea rachetelor balistice cu rază medie de acțiune (MRBM), de tip Blue Sparrow, lansate din aer împotriva unor ținte aflate mai adânc în teritoriul iranian, secțiunile de propulsie recuperate în Irak confirmând desfășurarea acestora.
Utilizarea aeronavelor de realimentare KC-707, dintre care una a fost observată în timp ce realimenta un F-16I deasupra spațiului aerian sirian, a oferit o flexibilitate operațională crucială, permițând un timp de așteptare extins și o rază de acțiune suplimentară”, precizează Federico Borsari în analiza sa.
Un avion israelian KC-135 Stratotanker, de tip Boeing 707, realimentează un avion de vânătoare F-15 | Foto – Profimedia Images
Având în vedere degradarea gravă a rețelei iraniane de apărare aeriană terestră, Israelul a reușit chiar să desfășoare drone de supraveghere Heron de mare altitudine pentru a îmbunătăți monitorizarea mișcărilor iraniene și a identifica lansatoarele de rachete cu rachete microscopice (MRBM) și alte ținte.
Pe baza unei evaluări preliminare a pagubelor produse în luptă, operațiunea pare să fi avut efecte substanțiale asupra structurii militare și a programului nuclear al Iranului, multiple instalații militare fiind grav avariate sau distruse.
„Înregistrările video au arătat impactul mai multor lovituri aeriene asupra principalei instalații de îmbogățire a uraniului din Iran, de la Natanz, precum și o serie de atacuri împotriva complexului nuclear de la Esfahan, ambele confirmate de AIEA.
Au fost vizate și alte instalații din Tabriz , alături de baza subterană de rachete Kermanshah – despre care se crede că depozitează rachete balistice – și complexele de conducere ale IRGC și Artesh din Teheran.
Până în prezent, cea mai semnificativă realizare a operațiunii este, probabil, eliminarea sistematică a conducerii militare de rang înalt a Iranului, inclusiv Mohammad Bagheri, șeful Statului Major al Forțelor Armate Iraniene, Hossein Salami, comandantul IRGC, Amir Ali Hajizadeh, comandantul Forțelor Aerospațiale IRGC, și alți numeroși oficiali de rang înalt din diferite structuri de comandă.
13 iunie 2025, Teheran, Iran: Șeful Statului Major General al Forțelor Armate Iraniene, generalul MOHAMMAD HOSSEIN BAGHERI, a fost ucis într-un atac israelian | Foto – Profimedia Images
Acest lucru a slăbit grav structura de comandă și control a forțelor iraniene și a pus în pericol răspunsul acestora”, punctează Federico Borsari.
În plus, mai scrie Borsari, țintirea personalului științific reprezintă un aspect deosebit de semnificativ al operațiunii „Rising Lion”, odată cu eliminarea a cel puțin nouă oameni de știință din domeniul nuclear, inclusiv Fereydoun Abbasi, Mohammad Mehdi Tehranchi și alte figuri centrale din programul nuclear al Iranului.
„Această abordare duală, care vizează atât infrastructura, cât și personalul esențial la nivel științific, sugerează o strategie cuprinzătoare de degradare a capacităților nucleare ale Iranului pe mai multe niveluri, putând întârzia programul cu ani de zile prin pierderea cunoștințelor instituționale și a personalului experimentat.
Impactul operațiunii Rising Lion asupra calendarului programului nuclear al Iranului rămâne un subiect în curs de evaluare, deși combinația dintre daunele aduse infrastructurii și pierderile de capital uman va crea, probabil, întârzieri semnificative în avansarea programului.
Impactul asupra gândirii militare și asupra comunității de informații, atât pentru viitoarele operațiuni secrete, cât și pentru abordarea vulnerabilităților, este necunoscut, dar cu siguranță va fi considerabil”, încheie Federico Borsari analiza publicată de CEPA.
Foto colaj main – Profimedia Images
Citește și: