Starmer respinge amenințările lui Trump cu tarife vamale pentru Europa: „Războiul comercial nu este în interesul nimănui”
Premierul britanic Keir Starmer a îndemnat Regatul Unit să se unească în fața amenințărilor președintelui american Donald Trump de a invada Groenlanda și de a impune tarife vamale Londrei și altor aliați europeni, subliniind că un război comercial „nu este în interesul nimănui”, relatează New York Times.
Într-o conferință de presă de luni dimineață la Londra, premierul britanic a declarat că Statele Unite rămân un aliat apropiat al Marii Britanii, dar a adăugat: „Trebuie să ne apărăm valorile”.
El a precizat că disputa privind Groenlanda, insulă pe care președintele american dorește să o anexeze datorită poziției sale strategice în Arctica și a bogățiilor sale naturale, ar trebui rezolvată printr-o „discuție calmă între aliați”, mai degrabă decât printr-o acțiune militară sau un război comercial
Starmer a declarat că un război comercial, precum cel cu care Donald Trump amenință Europa pentru a obține controlul asupra Groenlandei, „nu este în interesul nimănui și ar afecta afacerile, lucrătorii și familiile de ambele părți ale Atlanticului”.
„Alianțele durează pentru că sunt construite pe respect și parteneriat, nu pe presiune”, a afirmat el. „De aceea spun că utilizarea tarifelor împotriva aliaților este o greșeală totală”.
De asemenea, Starmer a subliniat că este hotărât să „colaboreze cu aliații europeni ai Regatului Unit și cu Statele Unite” și să „mențină dialogul”.
El a mai adăugat că orice decizie privind viitorul Groenlandei aparține poporului acestei țări, dar și Danemarcei.
Sâmbătă, președintele SUA a declarat că va impune taxe vamale de 10% pentru bunurile din opt țări europene începând cu 1 februarie, care vor crește la 25% de la 1 iunie dacă nu se va ajunge la un acord în această privință, însemnând „achiziționarea completă și totală” a Groenlandei.
Potrivit liderului de la Casa Albă, pe lângă Danemarca, vor fi afectate de taxele vamale Germania, Franța, Regatul Unit, Olanda, Norvegia, Finlanda și Suedia.
RECOMANDAREA AUTORULUI: