Statele Unite confiscă a cincea navă cu petrol a Venezuelei: Petrolierul Olina în Caraibe. Blocada globală maritimă a SUA continuă

Publicat: 09 01. 2026, 15:02
Actualizat: 09 01. 2026, 16:43

Statele Unite au confiscat petrolierul Olina în Caraibe, lângă Trinidad, ca parte a eforturilor Washingtonului de a controla exporturile de petrol din Venezuela, a declarat, vineri, un oficial american, relatează Reuters.

Potrivit acestuia, nava a plecat din Venezuela. Aceasta este a cincea acțiune de acest fel din ultimele săptămâni.

Conform bazei de date publice de transport maritim Equasis, petrolierul Olina a fost înregistrat în mod fals sub pavilionul Timorului de Est. O sursă din domeniul transportului maritim, familiarizată cu operațiunea, a declarat că petrolierul a plecat din Venezuela înainte de a se întoarce în Caraibe, unde a fost confiscat de autoritățile americane.

La rândul său, compania britanică de gestionare a riscurilor maritime Vanguard a declarat: „Sistemul de urmărire AIS  al navei a fost activ ultima dată acum 52 de zile în zona economică exclusivă a Venezuelei, la nord-est de Curaçao.”

O  sursă din industrie a declarat că nava Olina a plecat din Venezuela săptămâna trecută încărcată cu petrol, ca parte a unei flotile, la scurt timp după ce SUA l-au capturat pe președintele venezuelean Nicolás Maduro pe 3 ianuarie. Statele Unite ar fi impus sancțiuni petrolierului în ianuarie anul trecut, când acesta opera sub numele Minerva M.

SUA au început o blocadă navală parțială asupra transporturilor de petrol din Venezuela la mijlocul lunii decembrie și de atunci au abordat sau confiscat alte patru nave care încercau să comercializeze petrol.

Al treilea petrolier confiscat în doar două zile

Reamintim că Statele Unite au preluat, miercuri, controlul asupra unui petrolier sub pavilion rusesc ce naviga în zona Atlanticului de Nord și pe care-l urmărea de mai multe zile, în cadrul blocadei impuse de SUA împotriva petrolierelor care au legături cu Venezuela, tot miercuri fiind capturat de SUA încă un petrolier, în urma unei operațiuni separate în Marea Caraibilior.

Nava petrolier Bella 1 a fost confiscată miercuri, la aproximativ 300 de kilometri de coasta de sud a Islandei, în nordul Oceanului Atlantic, potrivit site-ului de urmărire a navelor MarineTraffic.

Separat, miercuri, Garda de Coastă a SUA a anunțat că a interceptat un alt petrolier din flota neagră care se află sub sancțiuni, M Sophia, într-o operațiune desfășurată în Caraibe.