Prima pagină » Știri externe » SUA au capturat în Atlantic petrolierul clandestin al Venezuelei cu tot cu echipajul rus. Casa Albă anunță că vrea să trimită în judecată echipajul

SUA au capturat în Atlantic petrolierul clandestin al Venezuelei cu tot cu echipajul rus. Casa Albă anunță că vrea să trimită în judecată echipajul

Statele Unite au preluat miercuri controlul asupra unui petrolier sub pavilion rusesc ce naviga în zona Atlanticului de Nord și pe care-l urmărea de mai multe zile, în cadrul blocadei impuse de SUA împotriva petrolierelor care au legături cu Venezuela, tot miercuri fiind capturat de SUA încă un petrolier, în urma unei operațiuni separate în Marea Caraibilior.
Actualizări
23:06

Procurorul general Pam Bondi: "Membrii acestei nave sunt anchetați în detaliu"

Procurorul general Pam Bondi a transmis un mesaj referitor la petrolierul venezuelean Mariner, (BELLA 1), aflat sub pavilion rusesc, care a fost capturat de SUA în Oceanul Atlantic. Aceasta a precizat că toți membrii echipajului sunt cercetați penal.

„Astăzi, Statele Unite au executat un mandat de capturare pentru BELLA 1, un petrolier sancționat, care transporta petrol din Venezuela și Iran.

BELLA 1 a fost vizată anterior de Departamentul de Trezorerie al Statelor Unite ale Americii pentru rolul său într-o rețea de eludare a sancțiunilor, responsabilă de sprijinirea organizațiilor teroriste străine.

În ciuda eforturilor de a evita arestarea, inclusiv fuga din fața Gărzii de Coastă americană, BELLA 1 a fost capturată în această dimineață.

Ca urmare a nerespectării ordinelor Gărzii de Coastă, membrii acestei nave sunt anchetați în detaliu, iar toți actorii vinovați vor fi acuzați penal.

Departamentul de Justiție monitorizează alte câteva nave pentru acțiuni similare de aplicare a legii – oricine se află pe orice navă care nu respectă instrucțiunile Gărzii de Coastă sau ale altor oficiali federali va fi investigat și urmărit penal”, a transmis procurorul general Pam Bondi.

19:22

Casa Albă susține că petrolierul „Mariner” nu aparținea niciunei țări și că ar fi navigat sub un „steag fals”.

Casa Albă susține că petrolierul „Mariner” nu aparținea niciunei țări și că ar fi navigat sub un „steag fals”.

Karoline Leavitt, purtătătoarea de cuvânt a Casei Albe,  spune că operațiunea de capturare a petrolierul Marinera a fost autorizată printr-o hotărâre judecătorească americană

19:17

Casa Albă anunță că SUA va "dicta" condițiile în care Venezuela va fi condusă

Secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt a declarat reporterilor că administrația Trump este „în strânsă coordonare” cu „autoritățile interimare” ale Venezuelei, privind modul în care țara va fi condusă.

„Deciziile lor vor fi dictate de Statele Unite ale Americii”, a spus ea.

19:12

Statele Unite plănuiesc să predea justiției echipajul flotei fantomă sub pavilionul rus Marinera, – Casa Albă

Casa Albă susține că petrolierul „Mariner” face parte din flota subterană a Venezuelei, potrivit declarațiilor purtătoarei de cuvânt Karoline Leavitt. 

Casa Albă susține că petrolierul „Mariner” a transportat ilegal petrol din Venezuela, încălcând sancțiunile Statelor Unite.

19:09

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe: "SUA nu are trupe la sol în Venezuela"

Purtătoarea de cuvânt a Casei albe Karoline Leavitt a susținut o conferință de presă la Casa Albă, unde a discutat despre situația din Venezuela.

„Trump a încercat diplomația cu Maduro, dar Maduro era, din păcate, un dictator ilegitim și o persoană neserioasă”

Aceasta a mai precizat că Statele Unite nu au trupe la sol în Venezuela.

18:40

UPDATE: Marco Rubio: "Avem un proces triplu în Venezuela"

„Primul pas este stabilizarea țării. Vom lua între 30 și 50 de milioane de barili de petrol. Îl vom vinde pe piață la prețurile pieței. Vom controla modul în care banii sunt distribuiți.

A doua fază va fi de recuperare, asigurându-ne că americanii, occidentalii și alte țări au acces la piețele venezuelene.

A treia fază va fi una de tranziție”, a transmis Marco Rubio într-o conferință de presă.

18:21

Marco Rubio: "Venezuela nu generează niciun venit din petrolul lor chiar acum"

Marco Rubio, secretarul general al Casei Albe, și Pete Hegseth, secretarul Apărării, au susținut o conferință de presă comună, în care au comentat operațiunea SUA în Oceanul Atlantic și Marea Caraibelor.

„Cu privire la una dintre nave care a fost capturată, cea din Caraibe, știți ce vrea Venezuela? Venezuela vrea ca petrolul de pe navă să facă parte din această înțelegere. Autoritățile venezuelene înțeleg că singura modalitate de a comercializa petrol și a avea profit este de a coopera cu noi. Și vom avea grijă ca asta să se întâmple”, a declarat secretarul general Marco Rubio.

„Ei nu generează niciun venit din petrolul lor chiar acum. Nu pot să-l transporte decât dacă le permitem noi să o facă. Aceasta este o pârghie enormă”, a mai precizat Rubio.

Pete Hegseth secretarul Apărării: „Sancțiunile pe petrol continuă”

„Întreaga lumea a văzut, Venezuela a văzut. Două nave cu petrol au fost capturate pentru că sancțiunile pe petrol continuă, așa cum a subliniat și secretarul de stat Marco Rubio. Donald Trump atunci când spune ceva, vorbește foarte serios”

17:52

UPDATE: Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei transmite militarilor americani să asigure un "tratament uman" rușilor aflați pe nava "Mariner"

Moscova urmărește cu atenție rapoartele privind debarcarea militarilor americani pe nava „Mariner”, aflată sub pavilionul Rusiei, a declarat TASS la MAE al Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei.

Federația Rusă cere Statelor Unite să asigure un tratament uman și demn pentru cetățenii ruși de pe nava „Mariner”, respectând drepturile și interesele acestora, a declarat TASS pentru Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei.

Statele Unite nu ar trebui să împiedice revenirea cât mai rapidă a rușilor de pe nava „Mariner” în patria lor, a declarat TASS la Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei.

17:39

UPDATE. Marea Britanie a oferit asistență în capturarea petrolierului „Marinera”

Marea Britanie a oferit asistență în capturarea petrolierului sub pavilion rusesc „Marinera”, la cererea guvernului SUA, anunță Ministerului Apărării din Regatul Unit.

Ministrul britanic al apărării precizează că a folosit avioane de recunoaștere pentru a urmări petrolierul și a pus la dispoziția Forțelor Aeriene ale Statelor Unite bazele sale aeriene.

17:31

UPDATE. Fox News transmite în regim de Breaking News blocada SUA pe petrolul Venezuelei

Postul Fox News prezintă în regim de Breaking News blocada americană împotriva petrolierelor care au legături cu Venezuela.

17:22

UPDATE. Reacția Rusiei după confiscarea navei „Marinera”

Ministerul Transporturilor din Rusia a reacționat după confiscarea navei Bella1/Marinera. Oficialii ruși au acuzat Statele Unite că au încalcat Convenția ONU din 1982 privind dreptul mării, precizând că „niciun stat nu are dreptul să folosească forța împotriva navelor înregistrate în mod corespunzător în jurisdicțiile altor state”.

Nava primise o autorizație temporară de a naviga sub pavilionul rus pe 24 decembrie, mai precizează Ministerul Transporturilor din Rusia.

17:01

UPDATE. Secretarul american pentru securitate internă: „Puteți fugi, dar nu vă puteți ascunde”

Au apărut primele imagini din timpul operațiunii SUA de capturare a petrolierului „Marinera”.

Imaginile, făcute publice pe X de Kristi Noem, secretarul pentru securitate internă, surprind momentul în care un elicopter american care ajunge deasupra petrolierului. Ulterior, forțele de elită ale trupelor americane au ajuns la bordul navei.

„Unul dintre aceste tancuri, Motor Tanker Bella I, a încercat să se sustragă Gărzii de Coastă timp de săptămâni, schimbându-și chiar pavilionul și scriind un nou nume pe carenă în timp ce era urmărit, într-o încercare disperată și eșuată de a scăpa de justiție. Echipajul eroic al USCGC Munro a urmărit această navă pe marea liberă și prin furtuni periculoase, păzind cu sârguință și protejând țara noastră cu determinarea și patriotismul care îi fac pe americani mândri. Acești bărbați și femei curajoși merită mulțumirile națiunii noastre pentru devotamentul lor altruist față de datorie. Criminalii lumii sunt avertizați. Puteți fugi, dar nu vă puteți ascunde. Nu vom renunța niciodată la misiunea noastră de a proteja poporul american și de a perturba finanțarea narcoterorismului oriunde îl vom găsi, punct”, a scris Noem pe X.

Ea a confirmat și capturarea în Marea Caraibelor a navei Sophia: „Ambele nave – petrolierul Bella I și petrolierul Sophia – au acostat ultima dată în Venezuela sau se îndreptau spre această țară”.

16:53

UPDATE. Pete Hegseth leagă reținerea petrolierului „Marinera” de blocada petrolului venezuelan

Referitor la confiscarea navei Bella/Marinera, secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a transmis pe X: „Blocada petrolului venezuelean sancționat și ilicit rămâne ÎN VIGOARE — oriunde în lume”.

16:34

UPDATE. Armata SUA a confiscat nava petrolieră „Sophia”, sub pavilion panamez, aparținând Venezuelei

Totodată, un petrolier legat de Venezuela a fost capturat în apele internaționale din Marea Caraibelor. Comandamentul Sud al SUA a anunțat pe X: „Într-o acțiune desfășurată în această dimineață, înainte de răsărit, Departamentul de Război, în coordonare cu Departamentul de Securitate Internă, a capturat fără incidente un petrolier fără naționalitate, sancționat, aparținând flotei negre. Nava interceptată, M/T Sophia, opera în apele internaționale și desfășura activități ilicite în Marea Caraibelor. Paza de Coastă a SUA escortează M/T Sophia către SUA pentru a fi supusă unei dispoziții finale. Prin Operațiunea Southern Spear, Departamentul de Război este neclintit în misiunea sa de a stopa activitățile ilicite din emisfera vestică. Vom apăra patria noastră și vom restabili securitatea și puterea în întreaga Americă.”

16:09

UPDATE. Secretarul Energiei a declarat că SUA va controla vânzările de petrol ale Veneuelei „pe termen nelimitat”

Secretarul pentru energie, Chris Wright, a declarat miercuri că Statele Unite intenționează să mențină un control semnificativ asupra industriei petroliere din Venezuela, inclusiv prin supravegherea vânzării producției țării „pe termen nelimitat”.

„De acum înainte vom vinde pe piață producția care iese din Venezuela”, a declarat dl Wright la o conferință Goldman Sachs pe tema energiei, lângă Miami.

Secretarul american pentru energie, Chris Wright. Foto: Hepta / EPA-EFE/WILL OLIVER/POOL (Credit Image: © Will Oliver/CNP via ZUMA Press Wire)

15:45

UPDATE. Statele Unite confirmă preluarea controlul asupra navei „Marinera”

Comandamentul european al Forțelor Armate ale Statelor Unite confirmă reținerea petrolierului rus „Marinera” în Oceanul Atlantic.

„Departamentul de Justiție și Securitate Internă al SUA a anunțat astăzi confiscarea navei M/V Bella 1 pentru încălcarea sancțiunilor impuse”, afirmă Comandamentul European al SUA.

„Nava a fost confiscată în Atlanticul de Nord în baza unui mandat emis de o instanță federală americană, după ce a fost urmărită de USCGC Munro”, scriu autoritățile americane, într-o postare pe X.

Paza de Coastă a Statelor Unite nu a întâmpinat rezistență sau ostilitate din partea echipajului, scrie The New York Times.

Statele Unite încearcă să preia controlul asupra unui petrolier legat de Venezuela, după o urmărire care a durat mai bine de două săptămâni peste Oceanul Atlantic, au declarat miercuri doi oficiali americani pentru Reuters. Între timp, Rusia a trimis nave militare, inclusiv un submarin, pentru a escorta nava.

Confiscarea, care ar putea alimenta tensiunile cu Rusia, a avut loc după ce petrolierul, cunoscut inițial sub numele de Bella-1, a reușit să treacă printr-o „blocadă” maritimă impusă de SUA petrolierelor sancționate și a respins eforturile Gărzii de Coastă americane de a urca la bord.

Oficialii, care au vorbit sub condiția anonimatului, au declarat că operațiunea este desfășurată de Paza de Coastă și de armata americană.

Înscris recent în registrul oficial sub numele de „Marinera”

Potrivit The Wall Street Journal, Rusia a trimis un submarin și mai multe mijloace navale pentru a escorta petrolierul gol și ruginit, care a devenit un nou punct fierbinte în relațiile SUA-Rusia.

Petrolierul nu a reușit să acosteze în Venezuela și să se încarce cu petrol.

Deși nava este goală, Garda de Coastă a SUA a urmărit-o în Atlantic. Echipajul navei a respins o încercare a SUA de a aborda nava în decembrie și a navigat în Atlantic.

În timp ce Garda de Coastă o urmărea, echipajul a pictat neglijent un steag rus pe lateralul navei, i-a schimbat numele în „Marinera” și i-a modificat înmatricularea, trecând-o sub pavilion rusesc.

Rusia a luat o măsură neobișnuită de a permite înmatricularea petrolierului în Rusia fără inspecție sau alte formalități, spun experții.

Rusia a cerut SUA să înceteze urmărirea navei, au declarat alți trei oficiali americani. Marți, Ministerul rus de Externe a transmis că monitorizează „cu îngrijorare” situația din jurul petrolierului, potrivit agenției de știri de stat RIA.

Comandamentul Sudic al armatei americane a precizat marți pe rețelele de socializare că este pregătit să „se opună navelor și actorilor sancționați care tranzitează această regiune”.

Garda de Coastă a continuat să urmărească nava în Atlanticul de Est, unde aceasta navigha la aproximativ 300 de mile sud de Islanda, spre Marea Nordului, conform poziționării AIS.

Postul de știri controlat de statul rus RT a postat o înregistrare video, aparent filmată de pe puntea petrolierului, care arată nava Gărzii de Coastă a SUA urmărind nava. Într-o postare separată pe rețelele de socializare, RT a precizat că SUA încercau să intercepteze petrolierul, care se îndreptă spre Murmansk, Rusia, în ciuda „statutului său civil”.

Posibila confruntare legată de petrolierul petrolier survine la câteva zile după ce SUA au șocat lumea cu capturarea lui Maduro din capitala Caracas. SUA au bombardat ținte din oraș în timpul operațiunii de eliberare a acestuia și a soției sale, suspectați de infracțiuni legate de arme și droguri.

Operaţiunea pare similară cu cea desfăşurată luna trecută, când puşcaşii marini şi forţele speciale americane, în coordonare cu paza de coastă, au arestat nava Skipper, un petrolier sub pavilionul Guyanei, după ce acesta a părăsit un port venezuelean.

Potrivit mai multor companii specializate în monitorizarea maritimă, cel puţin şaisprezece petroliere sancţionate au părăsit apele venezuelene începând de sâmbătă. Treisprezece dintre acestea sunt încărcate cu un total estimat la aproximativ 12 milioane de barili de ţiţei şi combustibili, destinate în principal Chinei, a declarat pentru AFP site-ul de monitorizare maritimă TankerTrackers.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Putin vorbește despre „lumina iubirii” la slujba de Crăciun pe stil vechi și salută „misiunea sfântă din porunca lui Dumnezeu” a trupelor ruse

Rusia a atacat Ucraina cu o rachetă balistică și 95 de drone în cursul nopții. Cel puțin doi morți și nouă răniți

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ninge în toată România! Trafic în condiții de iarnă: Unde sunt cele mai multe restricții
Digi24
Presa maghiară: Ursula von der Leyen și colegii ei fac România măreață. „Ceva s-a schimbat. Ceea ce s-a întâmplat este fără precedent”
Cancan.ro
S-a aflat! De ce s-au aruncat de pe bloc Alexandru și Sorin Arhire, din Arad, chiar de Bobotează
Prosport.ro
Simona Halep, apariție într-un Lamborghini la Dubai după întâlnirea cu fiul miliardarului din Topul Forbes! Românca a început noul an în stil mare. FOTO
Adevarul
Prima veste bună pentru România de la Casa Albă. Liderul care i-ar putea succede lui Trump: „Este pro-NATO, anti-China, anti-Rusia”
Mediafax
Turiștii sunt penalizați în tot mai multe locuri. Ce destinații vă golesc portofelul
Click
Cea mai avantajată zodie până la vară. Universul îi pregătește surprize majore, succes, bani și împliniri neașteptate
Digi24
„Să scufundăm nave americane”. Duma de Stat cere lovirea Europei cu rachete Oreșnik după confiscarea petrolierului Marinera
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță -18 grade Celsius în ianuarie! Cel mai friguros oraș din România în 2026.
Ce se întâmplă doctore
De ce afecțiune secretă suferă Nick de la N&D. Nevasta l-a dat de gol, în timpul filmărilor Power Couple 2026 de la Antena 1
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Primele imagini cu M1E3 Abrams, noua iterație a tancului american după 46 de ani
Descopera.ro
De ce se crede că trifoiul cu patru foi aduce noroc?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Stresul influențează consumul de cannabis nu doar la oameni, ci și la șobolani