Statele Unite: Furtuna Nicholas a atins categoria de uragan și se îndreaptă spre Houston

Publicat: 14 09. 2021, 09:40
Sursa foto: Profimedia

Furtuna tropicală Nicholas a ajuns deja în categoria de uragan în Golful Mexic, a anunțat luni seara Centrul Național al Uraganelor din Statele Unite (NHC).

Nicholas se apropie acum de zona de coastă a SUA și se îndreaptă către orașul Houston din statul Texas, informează site-ul agenției Agerpres.

Însoţit de vânt cu o intensitate de 120 km / h, Nicholas „provoacă ploi torenţiale, o intensitate a vântului puternică şi episoade de furtună spre coastele centrală şi nordică ale Texasului”, a indicat NHC în buletinul difuzat la 03:00 GMT (ora 05:00, ora României, n. red.).

Nicholas va lovi Houston, oraș deja devastat de uraganul Harvey

Primarul din Houston, Sylvester Turner, a făcut apel la cetățeni să rămână la adăpost.

„Ne aşteptăm la ploi torenţiale luni seară şi marţi. Vă îndemn cu toată seriozitatea să nu plecaţi la drum”, a avertizat Turner.

Metropola americană încă nu și-a revenit complet după distrugerile uriașe provocate de uraganul Harvey, în 2017.

De altfel, statul Texas a devenit tot mai obișnuit cu trecerea furtunilor și a uraganelor. Cu toate acestea, odată cu încălzirea suprafeței oceanice, astfel de fenomene devin tot mai puternice și mai dese, atrag atenția oamenii de știință.

Aceste fenomenele ameninţă cu precădere comunităţi importante din zonele de coastă, afectate tot mai des inundaţii ca urmare a creşterii nivelului oceanelor.

Anul acesta s-au format cinci uragane în bazinul Atlanticului: Elsa, Grace, Henri, Ida şi Larry. Dintre acestea, Grace, Ida şi Larry au atins categoria de 3 sau mai mare.