Statele Unite propun Rusiei un schimb de prizonieri: Doi cetățeni americani în schimbul celebrului traficant Viktor Bout

Publicat: 28 07. 2022, 11:34
Viktor Bout. Sursa foto: Profimedia

După luni întregi de dezbateri , Administrația Biden propune să îl ofere pe Viktor Bout, un traficant de arme rus care ispășește o pedeapsă de 25 de ani de închisoare în Statele Unite, ca parte a unui potențial acord pentru a asigura eliberarea a doi americani încarcerați în Rusia, Brittney Griner și Paul Whelan.

Potrivit CNN, propunerea referitoare la acest schimb de prizonieri a primit sprijinul președintelui Joe Biden după ce a fost pusă în discuție de la începutul acestui an.

Secretarul de Stat Antony Blinken a anunțat miercuri că SUA au prezentat Moscovei o „propunere substanțială, cu săptămâni în urmă” referitoare la Whelan și Griner, despre care Washingtonul susține că ar fi fost încarcerați pe nedrept.

Brittney Griner. Sursa foto: Profimedia

Informația, parțial confirmată de secretarul american de Stat

Într-o conferință de presă la Departamentul de Stat, Blinken a spus că președintele Biden a fost „direct implicat” în demers și a aprobat propunerea.

Blinken nu a confirmat direct că Bout a făcut parte din înțelegere, arătând că nu poate dezvălui niciunul dintre detaliile din propunerea trimisă părții ruse.

Oficialul american a spus că intenționează să discute chestiunea în cadrul unui apel telefonic cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, care va avea loc săptămâna aceasta. De altfel, aceasta va fi prima conversație a lui Blinken cu omologul său rus de la începutul războiului din Ucraina.

„Speranța mea este că după ce voi discuta cu ministrul de Externe Lavrov vom putea avansa în demersurile noastre de a-i aduce acasă. Din punctul meu de vedere este foarte util să le transmitem rușilor mesaje clare și directe cu privire la prioritățile noastre. Și, așa cum am menționat, acestea includ asigurarea întoarcerii acasă a lui Brittney Griner și Paul Whelan”, a spus Blinken.

Jucătoarea americană de baschet Brittney Griner este judecată în Rusia sub acuzația de trafic de droguri, după ce a fost arestată la un punct vamal în februarie.

Paul Whelan, care are cetățenie americană, canadiană, britanică și irlandeză, a fost membru al Infanteriei Marine din SUA și este arestat în Rusia din decembrie 2018. El a fost condamnat în iunie 2020 la 16 ani de închisoare pentru spionaj.

Statele Unite neagă acuzațiile formulate de autoritățile ruse în cazul celor doi.