Summit-ul UE, amânat! Ce a pățit președintele Consiliului European, Charles Michel

Publicat: 22 09. 2020, 18:39
Summit-ul UE, amânat! Ce a pățit președintele Consiliului European, Charles Michel / Sursa FOTO: https://upload.wikimedia.org

Covid-19 nu iartă pe nimeni, iar de asta s-au lămurit inclusiv liderii europeni. Summit-ul UE programat în zilele de 24 și 25 septembrie a fost amânat după ce președintele Consiliului European, Charles Michel, a intrat în carantină.

Michel este obligat să stea în autoizolare deoarece unul dintre membrii personalului său de securitate a fost testat pozitiv la noul coronavirus. „Preşedintele a aflat astăzi că un ofiţer de securitate, cu care a fost în contact apropiat la începutul săptămânii trecute, a fost testat pozitiv la Covid-19”, a precizat purtătorul de cuvânt al liderului C.E. într-o postare pe Twitter.

Preşedintele este testat cu regularitate şi a fost testat negativ chiar luni, 21 septembrie. Respectând regulile din Belgia, el a intrat în carantină de marți”, a mai menţionat Barend Leyts.

Reuniunea liderilor UE de la Bruxelles a fost reprogramată pentru 1 și 2 octombrie. La întâlnire ar urma să se discute, printre alte subiecte, și relaţiile UE cu Turcia, relații care s-au deteriorat în ultimele luni din cauza unei dispute turco-elene (plus Cipru) privind activităţile de explorare a zăcămintelor de gaz din Mediterana de Est.

Totodată, șefii de state și de guverne vor lua în considerare şi adoptarea de sancţiuni împotriva regimului lui Aleksandr Lukaşenko, din Belarus.