Fostul avocat al lui Donald Trump, la un pas să ajungă procurorul general al Statelor Unite după ce a fost aprobat de comisia juridică a Congresului

Publicat: 04 08. 2026, 22:07

Todd Blanche, care ocupă în prezent funcția prin interimat, a depășit marți un obstacol cheie în calea obținerii postului de procuror general al SUA după ce nominalizarea sa a trecut la limită de o comisie juridică a Congresului și a deschis calea către votul final în plenul Senatului, scrie Financial Times.

Comisia judiciară a Senatului a votat marți cu 12 voturi pentru și 10 împotrivă pentru a avansa nominalizarea lui Blanche la conducerea Departamentului de Justiție în plenul Senatului, după ce acesta a îndeplinit cerințele a doi senatori republicani care amenințaseră că îi vor amâna promovarea.

Aprobarea lui Blanche de către comisia juridică îl aduce pe acesta cu un pas mai aproape de a-și asigura definitiv locul în fruntea Departamentului de Justiție, care a vizat în ultima perioadă dușmanii percepuți ai lui Donald Trump.

După succesul din comisia juridică, nominalizarea lui Todd Blanche va fi trimisă în plenul Senatului pentru votul final de confirmare, care va avea loc în zilele următoare. Dacă va trece și de această etapă, fostul avocat al lui Donald Trump va deveni cel mai înalt oficial responsabil de aplicarea legii în Statele Unite.

Confirmarea acestuia a fost în pericol din cauza opoziției a doi senatori republicani, John Cornyn și Thom Tillis, care au acceptat să voteze „pentru” doar după ce Blanche a garantat în scris că va anula un fond controversat de 1,8 miliarde de dolari. Acesta, denumit oficial fond „anti-instrumentare”, era folosit pentru a compensa aliații lui Donald Trump, inclusiv pe cei condamnați pentru asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021.

Todd Blanche a devenit cunoscut publicului după ce a fost avocatul personal al lui Donald Trump în procesele sale penale din New York și în dosarele federale. După revenirea la Casa Albă în 2025, Blanche a fost numit Procuror General Adjunct, iar din aprilie conduce Departamentul de Justiție din poziția de interimar după ce Trump a demis-o pe Pam Bondi.

Deși are experiență ca procuror general, nominalizarea lui Todd Blanche a stârnit critici vehemente din partea democraților, care îl acuză că se comportă ca o „marionetă” a Casei Albe și folosește instituția pentru a-i urmări penal pe inamicii politici ai lui Donald Trump. Spre exemplu, sub conducerea sa interimară, Departamentul de Justiție al SUA l-a inculpat pe fostul director FBI, James Comey, un critic aprig al președintelui american. De asemenea, Blanche a fost criticat pentru modul în care a gestionat desecretizarea parțială a dosarelor legate de Jeffrey Epstein.