Trump va cere companiilor americane să producă, sub licență, rachete de apărare antiaeriană în Europa și Ucraina

Publicat: 18 06. 2026, 13:25
Actualizat: 18 06. 2026, 13:31

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, intenționează să solicite companiilor americane din domeniul apărării să producă arme sub licență în Europa și Ucraina, au transmis două surse pentru Bloomberg.

„Ei își doresc să facă acest lucru, vom analiza situația”, a declarat Trump reporterilor miercuri, când a fost întrebat despre aceste planuri în cadrul summit-ului Grupului celor Șapte de la Evian, Franța.

Potrivit Bloomberg, Ucraina are nevoie de capacități de apărare aeriană, în special de rachete interceptoare pentru a opri rachetele balistice rusești, pe care numai SUA le pot produce. Însă, având în vedere că SUA și-au epuizat stocurile în Iran și că este nevoie de timp pentru a crește producția, Trump le-a spus aliaților că va analiza posibilitățile de acordare a licențelor, susțin doi oficiali care au vorbit sub condiția anonimatului.

„Licențele specifice în cauză vor fi discutate în detaliu între țările participante”, a declarat miercuri reporterilor cancelarul german Friedrich Merz. „Este vorba, într-adevăr, de acordarea de licențe cuprinzătoare de către companiile americane către producătorii europeni.”

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a confirmat că Trump „a insistat asupra mobilizării industriei americane de apărare și a capacității de a furniza astfel de echipamente”. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței de presă de închidere a summitului G7, pe care a găzduit-o.

Statele Unite produc anumite arme sub licență în străinătate, cum ar fi rachetele Patriot în Germania, dar, în general, păstrează cu strictețe confidențialitatea acordurilor de licență, din motive legate de proprietatea intelectuală și de lanțul de aprovizionare.

Statele Unite au continuat să furnizeze capacități de apărare aeriană finanțate de Europa și Canada prin intermediul unui mecanism coordonat de NATO, denumit PURL, în ciuda îngrijorărilor că stocurile ar putea să se epuizeze.

Summitul G7 de săptămâna aceasta a fost considerat un succes neașteptat pentru Ucraina. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu Trump, iar toți aliații, inclusiv SUA, au semnat o declarație comună pozitivă. Trump și-a exprimat chiar disponibilitatea de a intensifica sancțiunile împotriva Moscovei.

„Cu toții ne confruntăm cu problema că, în prezent, producem prea puțin — iar acest lucru poate fi compensat prin acordarea de licențe companiilor care dispun de capacitatea de producție necesară”, a declarat Merz. „Printre acestea se numără atât companii europene, cât și ucrainene.”