Turnul 2 al noului World Trade Center prinde contur, la aproape 25 de ani de la atentatele de la 11 septembrie

Publicat: 27 02. 2026, 11:48
Foto: X/ @AmericanExpress

Construcția turnului 2 World Trade Center va începe în această primăvară, la aproape 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie. Noul zgârie-nori de 374 de metri va deveni sediul central American Express și va completa reconstrucția complexului din Manhattan.

La aproape un sfert de secol de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, reconstrucția complexului World Trade Center intră în etapa finală. Construcția turnului 2 al noului World Trade Center este programată să înceapă în această primăvară, marcând un moment simbolic pentru Lower Manhattan, scrie Americanexpress, citat de Mediafax.ro.

Noul zgârie-nori, cu o înălțime de aproximativ 374 de metri, va deveni sediul central al American Express și se va număra printre cele mai înalte clădiri din Statele Unite. Turnul va fi amplasat la adresa 200 Greenwich Street, pe un teren deținut de Autoritatea Portuară din New York și New Jersey.

Clădirea va avea 55 de etaje și o suprafață interioară de aproape 186.000 de metri pătrați. Cea mai mare parte a spațiului va fi destinată birourilor, cu o capacitate estimată de până la 10.000 de angajați.

Foto: X/ @AmericanExpress

Designul arhitectural este semnat de biroul „Foster + Partners” și propune o structură rectangulară din sticlă, cu terase și grădini amplasate la colțurile clădirii. Conceptul final a fost stabilit după mai multe revizuiri ale proiectelor anterioare.

Proiectul este dezvoltat de Silverstein Properties și reprezintă una dintre cele mai importante investiții recente din Lower Manhattan. Potrivit estimărilor oficiale, construcția va genera peste 3.200 de locuri de muncă în sectorul construcțiilor.

Noul World Trade Center va pompa miliarde de dolari în economia New York-ului

Autoritățile locale anticipează că dezvoltarea va contribui cu aproape 6 miliarde de dolari la economia orașului New York. Reprezentanții Autorității Portuare au descris turnul drept un reper pentru viitorul economic al regiunii și un simbol al revenirii complete a zonei.

American Express a anunțat că noul sediu va integra tehnologii avansate de tip smart building, sisteme eficiente energetic și va urmări obținerea certificării ecologice LEED. Compania estimează că mutarea angajaților în noua clădire va avea loc în anul 2031.

Până la finalizarea proiectului, American Express își va menține sediul actual de la 200 Vesey Street. Reprezentanții companiei au precizat că investiția nu va avea un impact material asupra rezultatelor financiare.

Odată finalizat, în 2031, turnul 2 World Trade Center va completa campusul modern din Lower Manhattan și va marca încheierea unui proces de reconstrucție început după una dintre cele mai dramatice zile din istoria recentă a Statelor Unite.

Recomandarea autorului:

Orientul Mijlociu, în fața unei crize fără precedent. Pakistanul și Afganistanul, în „război deschis”. Ar putea Islamabadul recurge la arma nucleară?