Orientul Mijlociu și Asia de Sud se află într-un moment de tensiune extremă, după ce Pakistanul a lansat atacuri asupra Afganistanului, lovind cu rachete mai multe orașe, inclusiv capitala Kabul. Escaladarea vine într-un context regional deja fragil, marcat de riscul unui conflict major între Statele Unite și Iran, precum și de tensiunile recurente dintre Israel și Hezbollah.
Pakistanul, singura putere nucleară islamică, se află în „război deschis” cu guvernul taliban, iar doctrina sa nucleară ambiguă redeschide posibilitatea unor scenarii care ar putea fi devastatoare pentru întreg Orientul Mijlociu.
Vineri dimineață, ministrul pakistanez al Apărării, Khawaja Asif, a declarat că cele două state se află în „război deschis”, după luni de confruntări în creștere la frontieră. Forțele afgane au ripostat cu atacuri asupra posturilor de frontieră pakistaneze, ca represalii pentru loviturile aeriene, potrivit Reuters.com.
Deja mai multe orașe afgane, precum și capitala Kabul au raportat explozii masive și survoluri ale avioanelor de luptă.
Guvernul taliban a confirmat că forțele afgane au atacat trupele pakistaneze joi noaptea, descriind acțiunea drept răspuns la atacurile aeriene mortale desfășurate anterior de Islamabad.
Gravitatea situației este amplificată de statutul Pakistanului ca una dintre cele opt puteri nucleare ale lumii și singura cu populație majoritar musulmană. Islamabadul nu a publicat niciodată o doctrină nucleară oficială și cuprinzătoare, menținând deliberat o ambiguitate strategică ce îi permite, teoretic, utilizarea armelor nucleare în orice etapă a unui conflict.
De-a lungul timpului, această lipsă de transparență a fost concepută ca un instrument de descurajare, menit să prevină atacuri la scară largă din partea statelor considerate ostile.
În 2001, generalul-locotenent în rezervă Khalid Ahmed Kidwai, unul dintre arhitecții politicii nucleare pakistaneze și consilier al agenției de comandă nucleară, a enunțat patru „linii roșii” care ar putea declanșa utilizarea armelor nucleare.
Acestea includ pragul spațial, adică pierderea unei părți semnificative din teritoriu, pragul militar, însemnând distrugerea unui număr mare de forțe armate, pragul economic, care se referă la acțiuni care ar sufoca economia pakistaneză, și pragul politic, care se referă la acțiuni care ar destabilizarea internă majoră a societății paskistaneze.
În cazul unui război care ar avea implicații teritoriale, Pakistanul nu a precizat niciodată cât de amplă ar trebui să fie o pierdere teritorială sau militară pentru ca aceste declanșatoare să fie activate, menținând astfel un nivel ridicat de incertitudine strategică.
În ultimii ani, Islamabadul pare să fi trecut de la ambiguitate la o poziție mai explicită. În mai 2024, Khalid Kidwai a declarat public că Pakistanul „nu are o politică de nefolosire în primul rând”, respingând explicit doctrina No First Use.
Mai mult, din 2011, Pakistanul a dezvoltat arme nucleare tactice, cu rază scurtă de acțiune, concepute pentru utilizare pe câmpul de luptă împotriva forțelor inamice.
În 2015, fostul ministru de externe Aizaz Chaudhry a confirmat că aceste arme ar putea fi folosite într-un conflict viitor, în special în contextul confruntărilor cu India.
Experții avertizează însă că și aceste focoase tactice pot avea o putere explozivă de până la 300 de kilotone, de aproximativ 20 de ori mai mare decât bomba care a distrus Hiroshima. Un astfel de scenariu ar avea efecte devastatoare nu doar asupra inamicului, ci și asupra populației din regiunile de frontieră ale Pakistanului.