Un fost prim-ministru al Thailandei a fost condamnat la ÎNCHISOARE. Ce acuzații i se aduc

Publicat: 09 09. 2025, 12:37
Un fost prim-ministru al Thailandei a fost condamnat la închisoare. Ce acuzații i se aduc

Un tribunal thailandez a decis marți că Thaksin Shinawatra, fost prim-ministru al țării, va trebui să petreacă un an în închisoare pentru condamnări anterioare.

Curtea Supremă a Thailandei a decis ca fostul premier, în vârstă de 76 de ani, să își ispășească pedeapsa într-un penitenciar din capitala Bangkok. Decizia vine la doar câteva zile după ce fiica sa, Paetongtarn Shinawatra, a fost demisă din funcția de prim-ministru, arată New York Times.

Politicianul, care fusese înlăturat de la putere după o lovitură de stat, urmată de plecarea acestuia din țară, fusese condamnat în lipsă pentru acuzații de corupție și abuz de putere. La întoarcerea în țară, o instanță a decis imediat condamnarea acestuia la opt ani de închisoare, dar în momentul în care Shinawatra urma să fie încarcerat a declarat că se simte rău și a fost transferat la un spital.

El a petrecut apoi șase luni într-un salon VIP la spital și a fost eliberat după ce a primit o grațiere din partea regelui. În cele din urmă, sentința i-a fost comutată, arată sursa citată.

Instanța a decis că fostul premier trebuie, totuși, să facă închisoare

Dar marți, un complet de cinci judecători a decis că starea fostului premier nu era suficient de gravă pentru pentru ca acesta să necesite o internare în spital.

Într-o declarație emisă după proces, politicianul a transmis că a acceptat pedeapsa cu închisoarea, spunând că vrea „să privească înainte, să încheie tot ce a fost în trecut – fie că este vorba de bătălii legale sau conflicte personale”.

„De astăzi, chiar dacă mi-aș putea pierde libertatea, îmi păstrez în continuare libertatea de gândire în beneficiul națiunii și al poporului său”, a spus el. El a adăugat că își va dedica restul vieții servirii monarhiei, Thailandei și poporului său.

Timp de decenii, Thaksin Shinawatra s-a luptat pentru putere cu sistemul regalist-militar din Thailanda. Multe dintre elitele țării au văzut alegerea sa ca prim-ministru în 2001 ca pe o amenințare. El a câștigat un al doilea mandat, dar a fost înlăturat printr-o lovitură de stat. A plecat voluntar în exil, trăind mai ales în Dubai, dar a rămas o forță în politica thailandeză, mai notează sursa citată.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

ATAC armat la o secție de poliție din Turcia. Doi polițiști au fost uciși

Rusia avertizează că SANCȚIUNILE occidentale nu o vor determina să își schimbe acțiunile din Ucraina

Sursa foto: Profimedia