Un ghid turistic a fost arestat, acesta a desenat un „omuleț” pe o piramidă veche de 4.000 de ani din Egipt
Un ghid turistic din Egipt este acuzat că ar fi desenat un „omuleț” pe peretele unei piramide antice, chiar în timp ce prezenta unui grup de vizitatori istoria monumentului.
Un videoclip postat de Ministerul egiptean de Interne arată cum un bărbat, prins în explicațiile sale despre modul în care a fost construită Piramida lui Unas, ar fi schițat desenul pe straturile exterioare ale edificiului, chiar în partea inferioară, relatează ProTv.
În imagini este surprins și momentul în care, după ce a realizat desenul, bărbatul a încercat să îl șteargă, însă efortul său s-a dovedit inutil.
Un ghid turistic a fost arestat după ce a desenat un „omuleț” pe o piramidă
Poliția a intervenit după ce a primit o sesizare potrivit căreia o persoană „a deteriorat un monument antic desenând pe învelișul exterior al uneia dintre piramide”, a transmis ministerul.
Bărbatul a fost arestat pentru încălcarea legislației egiptene privind protejarea patrimoniului. Conform autorităților, suspectul ar fi „recunoscut comiterea faptei așa cum a fost descrisă”, iar desenul a fost ulterior îndepărtat de „autoritățile competente”. Ministerul a precizat că au fost luate „măsuri legale” împotriva acestuia, fără a oferi alte detalii.
Se aplică pedepse severe pentru vandalizarea monumentelor
Legea egipteană a Antichităților prevede sancțiuni severe pentru asemenea infracțiuni: cel puțin un an de închisoare și o amendă de 500.000 de lire egiptene (aproximativ 10.400 de dolari).
Piramida lui Unas, situată la circa 32 de kilometri de marile Piramidele din Giza, este renumită pentru că păstrează cele mai vechi exemple cunoscute ale Textelor Piramidelor, fiind considerată unul dintre cele mai valoroase monumente funerare ale Egiptului antic.
Recomandările autorului:
- Celebrul monument „Măslină-n scobitoare” de pe Calea Victoriei a fost VANDALIZAT. Ce mesaj a scris „artistul stradal” / Poliția l-a identificat
- Ateneul Român a fost vandalizat. Un graffiti a apărut pe pereții clădirii, chiar la intrarea principală
- Monument al eroilor din județul Arad, vandalizat și folosit ca țintă pentru o armă de foc