VIDEO | Imagini inedite din timpul luptelor soldaților israelieni cu teroriștii Hamas: „Grenadă aruncată. Mergem înainte. Țintiți. Terorist la pământ”

Publicat: 09 01. 2024, 16:07

This browser does not support the video element.

 „Grenadă aruncată. Mergem înainte. Țintiți. Un terorist. Terorist la pământ”. Sunt doar câteva din indicațiile care se aud pe filmarea culeasă de pe camerele de corp amplasate pe pieptul soldaților israelieni. Imaginile sunt din timpul luptelor date în Khan Yunis, transmite Tzahal-ul.

Trupele Brigăzii de Commando israelian operează în inima orașului Khan Yunis împotriva infrastructurii teroriste și a complexelor subterane, consolidând controlul operațional asupra sudului Fâșiei Gaza, transmite armata israeliană.

În timpul operațiunilor din Gaza, forțele IDF au pătruns în zeci de puțuri și tuneluri. În timp ce scanau un puț de tunel din zonă, un grup de teroriști a ieșit din el și a aruncat explozibili spre soldați. Soldații au răspuns cu foc și i-au eliminat pe teroriști, după cum se poate vedea în imaginele culese de pe trupurile soldaților israelieni.

În plus, o echipă de lunetiști din cadrul Unității Duvdevan a identificat un grup de teroriști în apropierea lor. Astfel, aoldații Duvdevan s-au angajat în lupte corp la corp și au ucis zeci de agenți teroriști în luptele din interiorul Fâșiei Gaza.

Iată imaginile:

De asemenea, trupele din unitatea Maglan au operat împotriva țintelor teroriste, localizând armament și dezmembrând infrastructura Hamas.

În timpul operațiunilor, soldații au localizat echipamente de luptă în reședințele civile din zonă, inclusiv arme, grenade, muniție, materiale de informații și doctrine de luptă ale Hamas.

Sursa/ IDF

Ministerul Sănătății din Fâșia Gaza, controlat de Hamas, a declarat marți că în ultimele 24 de ore, un total de 126 de persoane au fost ucise și 241 au fost rănite, precizează CNN.

În ultimele zile, Ministerul din Gaza a raportat că au fost ucise între 100 și 200 de persoane. Hamas a declarat că numărul morților din operațiunile militare israeliene începute pe 7 octombrie a crescut la 23.210, 59.167 de persoane fiind rănite.

CITIȚI ȘI:

LIVE UPDATE | Război Israel-Hamas, ziua 95: Antony Blinken, întrevedere cu liderii israelieni: „Palestinienii trebuie să poată rămâne în Gaza”

 

BREAKING NEWS | Franța are un nou premier / Gabriel Attal are 34 de ani și face parte din comunitatea LGBTQ