VIDEO | Panică în zona centralei nucleare Zaporojie. Oamenii iau cu asalt șoselele pentru a fugi din calea bombardamentelor

Publicat: 13 08. 2022, 23:28
Actualizat: 14 08. 2022, 07:16
Coloane de mașini in zona centralei nucleara Zaporojie / Sursa FOTO: Twitter

Panică în zona centralei nucleare Zaporojie în urma intensificării bombardamentelor lansate de armata rusă în regiune, după cum transmit autoritățile ucrainene. Oamenii care trăiesc lângă centrala nucleară Zaporojie iau cu asalt șoselele pentru a părăsi regiunea. Astfel că s-au format cozi uriașe la ieșirea din orașul Energodar, la periferia căruia se află instalația nucleară.

Primarul localității le-a cerut oamenilor să rămână în case, dar mulți au decis să plece din calea bombardamentelor, mai ales că în zonă există și riscul unui dezastru ecologic. De altfel, imagini cu autovehicule care stau în coloane pe șosele au apărut pe rețelele de socializare.

Agenția ucraineană de informații a avertizat sâmbătă cu privire la noi „provocări” rusești la centrala nucleară din sudul Ucrainei, în timp ce primarul al orașului în care se află unitatea a declarat că zona a fost supusă unor noi bombardamente, relatează Reuters.

Primarul din Enerhodar, Dmytro Orlov, care a fost evacuat în aprilie pe teritoriul controlat de Kiev, a anunțat pe Telegram că locuitorii l-au informat despre noi bombardamente rusești în direcția zonei industriale a orașului și a centralei nucleare din Zaporojia. Atacurile au avut loc sâmbătă, dar nu se știe dacă obuzele au vizat terenul centralei.

Rușii și ucrainenii se acuză reciproc de bombardamentele din zona centralei nucleare Zaporojie

În replică, oficialul local instalat de Rusia, Vladimir Rogov, a scris tot pe Telegram că forțele ucrainene au bombardat centrala.

„Potrivit martorilor, în oraș se aud din nou explozii”, a declarat Rogov, adăugând că obuze au căzut în apropierea centralei.

Tot sâmbătă, agenția ucraineană de informații a anunțat că Rusia pregătește noi „provocări” la centrală, afirmând că trupele rusești au parcat un obuzier autopropulsat Pion în afara orașului din apropiere și au pus un steag ucrainean pe el.

Agenția a mai spus că loviturile de joi de pe teritoriul uzinei din Zaporojie despre care Ucraina spune că au avariat infrastructura de pompare a apei și o stație de pompieri, au fost efectuate din satul Vodiane, controlat de Rusia, la aproximativ șapte kilometri est de uzină, informează Mediafax.