Volodimir Zelenski, la Adunarea Generală a ONU: Europa trebuie să salveze Republica Moldova din mâinile Rusiei

Publicat: 24 09. 2025, 16:55
Actualizat: 24 09. 2025, 17:00
Volodimir Zelenski, la Adunarea Generală a ONU: Europa trebuie să salveze Republica Moldova din mâinile Rusiei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a susținut miercuri, în marja Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, desfășurată la New York, despre situația dificilă prin care trece în această perioadă Republica Moldova, despre parcursul european al acestei țări și despre influența Rusiei asupra electoratului moldovean.

Zelenski a declarat că este important ca Europa să nu piardă Republica Moldova în favoarea Rusiei în același mod în care a pierdut Georgia, arată BBC. El spune că Europa a ratat șansa de a acționa pentru a salva Georgia, așa cum nu a reușit să salveze nici Belarusul.

Totodată, Zelenski a atras atenția că, dacă Europa nu ajută Republica Moldova, costul va fi mult mai mare decât cel suportat de Occident în acest moment. Potrivit liderului de la Kiev, Republica Moldova are nevoie de finanțare substanțială și de ajutor pentru obținerea independenței energetice, nu doar de cuvinte și gesturi politice.

„Rusia încearcă să facă acm cu Republica Moldova ceea ce Iranul a făcut odată cu Libanul, iar răspunsul global din nou nu este suficient. Am pierdut deja Georgia în Europa… și, de mulți, mulți ani, Belarusul se îndreaptă și el spre dependența de Rusia. Europa nu își poate permite să piardă și Moldova”, a spus președintele Ucrainei.

Volodimir Zelenski a avertizat că Rusia are și alte țări europene ca țintă

Zelenski a adăugat că Rusia nu a încetat bombardamentele, nici măcar în zonele din apropierea instalațiilor nucleare. El a mai spus că, deoarece instituțiile internaționale sunt „prea slabe, această nebunie continuă”.

Zelenski a notat că „chiar și faptul de a face parte dintr-o alianță militară de lungă durată (NATO, n. red.) nu înseamnă automat că ești în siguranță”, referindu-se la atacurile Rusiei asupra spațiului aerian polonez și estonian.

El a amintit că, recent, 19 drone rusești au intrat în spațiul aerian polonez și doar patru dintre ele au fost doborâte.

Zelenski a spus, de asemenea, că Estonia a trebuit să convoace o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU din cauza atacurilor Rusiei.

Președintele ucrainean a adîugat că Moldova este, de asemenea, vulnerabilă în fața influenței Rusiei, iar răspunsul comunității internaționale în acest sens nu este suficient.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Volodimir Zelenski îl încurajează pe TRUMP să contribuie la schimbarea poziției lui XI JINPING cu privire la războiul din Ucraina

RĂZBOI în Ucraina, ziua 1308. Volodimir Zelenski a ajuns la New York, la Adunarea Generală a ONU, și se va întâlni cu Donald Trump

Sursa foto: Profimedia