Volvo deschide o megafabrică de mașini electrice lângă România. Investiția chineză se ridică la 1,2 miliarde de euro

Publicat: 28 09. 2026, 08:51
Actualizat: 28 09. 2026, 08:58
Volvo - Foto: Unsplash - imagine cu rol ilustrativ

Volvo începe producția de test la noua fabrică de mașini electrice de lângă Košice, o investiție de aproximativ 1,2 miliarde de euro. Uzina va putea produce până la 250.000 de automobile anual și ar urma să creeze 3.300 de locuri de muncă.

Una dintre cele mai importante investiții auto din Europa Centrală intră într-o etapă decisivă. Noua fabrică Volvo de lângă Košice, în estul Slovaciei, începe producția de test, înaintea lansării producției de serie programate pentru sfârșitul anului 2026 și începutul lui 2027, potrivit CGTN.com.

 Loading ...

Testele erau deja în desfășurare în anumite secțiuni ale uzinei, iar din 21 septembrie au fost extinse și la linia de asamblare finală. Astfel, automobilele de test trec acum prin întregul proces de fabricație.

„Nimeni nu vrea să cumpere o mașină defectuoasă. De aceea producem multe vehicule de testare, pentru a fi 100% siguri că ceea ce producem este de o calitate impecabilă”, a declarat Marc Gombeer, directorul fabricii Volvo, citat de Denník N.

Automobilele construite în această etapă nu vor ajunge la clienți, urmând să fie utilizate pentru testare, cercetare și dezvoltare, potrivit publicației regionale Korzár.

Sursa video – X/@CGTNEurope

3.300 de locuri de muncă și o capacitate uriașă de producție

Prima tură de lucru a început la ora 6:20 și s-a încheiat la 14:50. Fabrica a ajuns deja la pragul de 1.000 de angajați, iar peste 95% dintre aceștia sunt slovaci, potrivit directorului uzinei.

Volvo intenționează să mai recruteze aproximativ 300 de persoane până la sfârșitul anului 2026. Forța de muncă ar putea ajunge la circa 2.000 de angajați în 2027, iar la capacitate maximă uzina ar urma să ofere aproximativ 3.300 de locuri de muncă directe.

Investiția începe să transforme și zona din jurul orașului Košice. Cererea pentru locuințe, transport și servicii este în creștere, iar autoritățile au introdus noi legături de transport public către parcul industrial Valaliky, aflat la sud de oraș.

Volvo – Foto: Unsplash – imagine cu rol ilustrativ

Operatorul feroviar de stat ZSSK a introdus două perechi suplimentare de trenuri între Košice și Čaňa, iar patru noi linii de autobuz, V1-V4, asigură transportul către parcul industrial.

Planurile Volvo prevăd o creștere treptată a producției. Până în vara anului 2027, o singură tură de opt ore ar trebui să scoată de pe linia de asamblare aproximativ 350 de automobile pe zi.

„Producția efectivă va depinde de cerere”, a declarat Marc Gombeer.

În această primă etapă, ritmul ar echivala cu aproximativ 80.000 de vehicule pe an. La capacitate maximă, însă, fabrica este proiectată pentru 250.000 de automobile electrice anual.

Volvo intenționează să ajungă la trei schimburi și la un ritm de aproximativ 45 de mașini pe oră. Dacă actualul calendar este respectat, uzina ar putea atinge acest nivel în jurul anului 2029.

Volvo va produce exclusiv mașini electrice la Košice

Compania nu a dezvăluit deocamdată modelul principal care va fi construit în Slovacia, confirmând doar că este vorba despre un SUV complet electric.

Uzina va produce exclusiv automobile electrice și va asambla inclusiv modele pentru Polestar, deși acestea ar urma să reprezinte o parte mai redusă din volumul total al producției.

Proiectul are și o dimensiune geopolitică și economică importantă. Volvo Cars este controlată de grupul chinez Geely Holding, iar fabrica de lângă Košice este privită drept parte a extinderii capitalului chinez în industria auto din Europa Centrală.

Slovacia sprijină investiția cu ajutor de stat. Guvernul de la Bratislava a aprobat în 2022 un pachet de aproximativ 267 de milioane de euro pentru proiect, în schimbul angajamentului Volvo de a realiza investiția industrială și de a crea mii de locuri de muncă.