Xi Jinping îl dă deoparte pe Putin. China, gata să coopereze cu America pentru „stabilitatea globală”

Publicat: 27 10. 2022, 12:19
Actualizat: 27 10. 2022, 14:18
Xi Jinping îl dă deoparte pe Putin. China, gata să coopereze cu America pentru „stabilitatea globală” / Sursa FOTO: flickr.com

În cea mai recentă luare de poziție pe marginea relațiilor sino-americane, Xi Jinping a declarat că este gata să coopereze cu SUA pentru „stabilitatea globală”. Această afirmație poate fi interpretată și ca un brânci pe care liderul de la Beijing i-l dă omologului său rus, Vladimir Putin.

Proaspăt reales președinte al Chinei, Xi Jinping anunță că a venit vremea ca SUA și China să discute la un alt nivel.

Taiwanul, punctul sensibil al relațiilor sino-americane

Agenția de știri Reuters notează că liderul de la Beijing s-a declarat dispus să coopereze cu Statele Unite pentru a găsi modalităţi de convieţuire avantajoase pentru ambele părţi. Așa a transmis și televiziunea de stat CCTV, care a preluat mesajul președintelui Xi rostit cu prilejul galei Comitetului Naţional pentru relaţiile chino-americane.

„Ca mari puteri, China şi Statele Unite trebuie să îşi dezvolte comunicarea şi cooperarea, contribuind astfel la stabilitatea globală”, a afirmat Xi Jinping.

Până să coopereze, însă, Washingtonul şi Beijingul trebuie să găsească o soluție referitoare la statutul insulei Taiwan. China urmărește reunificarea și ia în calcul inclusiv folosirea forței, dacă e cazul, în timp ce America nu o dată și-a reafirmat sprijinul pentru independența Taiwanului. În plus, SUA caută să împiedice producătorii de semiconductori din Taiwan (cel mai mare jucător de pe piață) să vândă tehnologii companiilor chineze.

Nu mai târziu de miercuri, 26 octombrie, secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că Beijingul respinge status quo-ul referitor la situația Taiwanului, declarația comună prin care America recunoștea o singură China, iar China accepta ca SUA să furnizeze arme defensive Taiwanului, pentru apărarea insulei. Mai mult, în cea mai recentă declarație de presă, Blinken a spus că Xi Jinping plănuiește accelerarea calendarului privind reunificarea forțată cu insula Taiwan.

China consideră Taiwanul parte a teritoriului său. La ultimul congres al Partidului Comunist, Xi Jinping a condamnat vehement amestecul străin (al SUA) în Taiwan şi s-a angajat să preia controlul asupra insulei, afirmând că poporul chinez nu va renunţa niciodată la dreptul de a face uz de forţă, dacă e cazul, pentru reunificare.