Mădălina Chițu
31.05.2015
Interviurile Gândul

Aimee Bugner a avut curajul să se lupte cu indiferența pentru a salva vieți. Acum găsește și în miez de noapte un donator cu o grupă rară de sânge

În fața Centrului de Transfuzie Sanguină din București, o femeie, cu ochii în lacrimi, le cere puținilor oameni care intră pe ușă să doneze sânge pentru copilul ei. Asta pentru că, în spitalul în care este internat, nu se află rezerve suficiente încât să poată fi operat. Aimee Bugner a asistat la mii de astfel de scene pe vremea când era psiholog la centrul de transfuzie și le vorbea oamenilor despre acest gest salvator de vieți. S-a gândit însă că nu este de ajuns și a decis să facă mai mult. Așa că a înființat o asociație care să militeze pentru donarea de sânge și să îi convingă pe cât mai mulți români să facă acest gen.

Cei care au nevoie la un moment dat de o transfuzie se confruntă cu o realitate crudă. În România se donează foarte puțin. Cei mai mulți dintre noi o facem atunci când cineva apropiat are nevoie sânge și acela este și momentul în care aflăm că există o problemă în ceea ce privește rezervele de sânge care există în spitale.  

În încercarea de a rezolva această problemă, Aimee Bugner, de 60 de ani, de profesie psiholog, care a lucrat mai bine de 30 de ani la Institutul Național de Transfuzie Sanguină, a înființat în anul 2000 Fundația Donatorilor Benevoli de Sânge, iar de atunci le vorbește românilor despre importanța donării. „Fiecare donare salvează trei vieți, pentru că sângele nu se transfuzează în acea formă. El este împărțit în globule roșii, în globule albe, în plasmă. Fiecare pungă obținută salvează viața cuiva”. Asta le spune tuturor celor pe care îi întâlnește.

Este omul care reușește să mobilizeze mii de oameni pentru această cauză nobilă. În perioada 2005-2007 a reușit să convingă cel puțin 3.000 de studenți, în fiecare an, să meargă la centrele de transfuzie și să doneze sânge benevol, adică fără să aibă pretenția la bonuri de masă sau la vreo reducere la abonamente pentru mijloacele de transport în comun. „În acea perioadă am avut o campanie cu fonduri de la Banca Mondială. La final trebuia să convingem anual 1.000 de studenți să meargă la centrele regionale de sânge și să doneze. Noi am convins, în fiecare an, 3.000 de studenți să doneze benevol”, spune Aimee Bugner. Această cifră a fost raportată de centrele regionale de transfuzie sanguină din țară, după ce studenții au mers, au donat și au precizat că o fac în numele Fundației Donatorilor Benevoli de Sânge.

Este omul care are o bază de date cu românii care au cele mai rare grupe de sânge din România. Îi sună ori de câte ori cineva are nevoie de o transfuzie. „Sunt sunată zilnic, de mai multe ori pe zi, uneori chiar în miez de noapte, de oameni care au nevoie de sânge, de oameni care au nevoie de o grupă rară. Iar atunci încep și dau telefoane. Sun în stânga și în dreapta până când cineva poate să meargă la centru și să doneze”.

Pentru toate astea nu așteaptă nimic în schimb. „Sentimentul pe care îl ai imediat ce ai donat este fantastic. Te simți așa ușor și așa de bine. Simți că ai făcut un lucru nemaipomenit. Întotdeauna am un pliant la mine. Băiatul meu mereu îmi spune ”Domne, tu nu poți să te duci cu taxi-ul 10 minute fără să îl convingi pe ăla a doua zi să vină să doneze”. Deschid natural discuția. Îmi vine natural. Am mers cu autobuzul, în față lângă șofer, că era înghesuială, și am vorbit și cu șoferul, care a venit a doua zi să doneze. Fiecare pungă obținută salvează viața cuiva. Sângele pe care l-ai donat se reface în circa 20 de minute de la momentul donări cantitativ și în circa 5 zile calitativ. Deci, tu ești înapoi ca și înainte, schimbat sufletește în bine. Viața celor pe care îi salvăm este un lucru care va cântări undeva, cândva pentru fiecare dintre noi”.Așa își începe pledoaria pro donare Aimee Bugner, la scurt timp după ce ne-am cunoscut.

România are nevoie de 225 de tone de sânge pentru pacienții care fac transfuzie

Ideea cu înființarea unei fundații care să militeze pentru donarea de sânge i-a venit încă de pe vremea comunismului, în anul 1987. „Pe vremea aia nici nu se punea problema înființării vreunei asociații. Atunci donarea era cu hei-rup-ul. Adică, fiecare mare uzină avea plan: trebuia să dea atâția donatori. Vroiai, nu vroiai, trebuia să te duci la donare. Șeful de secție îi spunea inginerului, care era o treaptă mai jos decât el ce să facă, ăla dădea la maistru, maistru se ducea prin secții și spunea: care vrea primă, care vrea să scape de demonstrația de 23 august, care vrea zi liberă, haideți un pas înainte la donare. Și se făcea cumva donarea. Sigur că nu era benevolă. Omul era cumva silit”, își amintește femeia despre felul în care românii au fost „educați” despre donarea de sânge.

Imediat după Revoluție lucrurile s-au schimbat în acest domeniu, în rău, însă. Numărul donatorilor a scăzut. Aimee Bugner are și o explicație pentru acest lucru. „Oamenii au înțeles că au deplina hotărâre asupra corpului lor, sunt stăpâni pe corpul lor. Au înțeles că pot dona când vor și dacă vor. Și au înțeles greșit că dacă vor pot să nu doneze. Da, dacă vrei poți să nu donezi, dar dacă nu donezi, nu e sânge”, precizează fondatoarea Fundației Donatorilor Benevoli de Sânge.

În zilele noastre, România are nevoie, anual de 225 de tone de sânge pentru pacienții care fac transfuzie. Pentru a se strânge această cantitate este suficient ca 500.000 de români să doneze, adică 2,46% din populație. În practică, doar 1,7% dintre noi merg la centrele de transfuzie sanguină și donează. În aceste condiții spitalele se confruntă permanent cu lipsa rezervelor de sânge.

O situație ignorată de autorități, este de părere Aimee Bugner, căreia i s-au pus tot felul de piedici atunci când și-a înființat asociația.

„Eram prin anul 1996. Făceam toate formele și toate hârtiile, le depuneam la tribunal și pe urmă tribunalul cerea acceptul ministerului Sănătății, care îl tot amâna din varii motive. În perioada aia vorbeam cu diverse persoane care erau șefi de organizație de donare din alte țări. Nicăieri nu se cere acceptul Ministerului Sănătății, pentru că nu urma să fac donarea la mine acasa. Donarea se face în același sistem existent și aprobat de ministerul Sănătății. Eu făcea promovarea, iar pentru asta nu aveam nevoie de acceptul ministerul Sănătății. Cu toate astea, autoritățile nu își dădeau acceptul ca eu să îmi înființez această asociație. După nenumărate drumuri, cred că am făcut și șanțuri de la mine de acasă și până la minister, mi s-a acceptat și fundația funcționează din anul 2000”, mai spune femeia.

Cum gestionează autoritățile lipsa sângelui

Aimee Bugner este mama a doi copii: Alexandra – 35 de ani și Horia – un IT-ist de 30 de ani, care până la vârsta asta au donat sânge de 35 de ori și care la rândul lor și-au convins prietenii și colegii să doneze. Le-a insuflat dorința de a dona sânge încă din copilărie. Are și un nepoțel, despre care spune că este un viitor donator.

Militează pentru conștientizarea nevoii de sânge fără a avea vreun interes financiar. „Am venit de nenumărate ori cu bani de acasă. Problema mea nu este asta. O să fac lucru ăsta ori de câte ori voi putea. Durerea mea este că oamenii care ar trebui să facă asta nu o fac, ba mai mult nici nu mă susțin în demersul meu. Mă refer la ministerul Sănătății, la Biserică, la Crucea Roșie și inclusiv la medici”.

Spune că i s-a întâmplat de multe ori ca persoanele cu care stă de vorbă să pară surprinse de faptul că în spitalele din România nu există sânge. „Atunci când există un caz care este mediatizat, atunci se vorbește de această criză de sânge. Atunci nu ai cum să nu recunoști și abia atunci se vorbește despre lucru. Se mai dezgroapă niște lucruri și tot nu se rezolvă nimic. Se spune: ‘Vai, în momentul ăsta nu a fost”. Nu, nu e adevărat. Practic, de ani și ani de zile, noi ne învârtim în jurul cifrei de 1,7% donatori. Ne place să ne comparăm mereu cu vecinii noștri bulgari. Până și ei stau mai bine la acest capitol, deși populația lor e jumătate din a noastra”, spune Aimee Bugner.

În ceea ce îi privește pe medicii sau pe asistentele de la centrele de donare, aceștia parcă duc o campanie anti-donare. „Cred că este efectul anilor demult apuși. Se face exces de zel. De la asistentă, până la doctor: ‚Vă rog să stați în liniște!”, ‚Vă rog să nu mișcați!”. Nu așa se face. La noi dacă cineva clintește sau zâmbește i se spune: ‚V-am spus eu să vorbiți?”. Nu așa. Am vorbit cu fetele alea de 100 de ori, că vorba aia am lucrat 30 și ceva de ani. Această atitudine nu vine de la faptul că nu li se spune, ci de la faptul că nu li se impune”.

În această privință își dorește ca donarea de sânge să se facă ca în Italia, acolo unde atmosfera din centrele mobile de donare de sânge este una festivă. „În Italia donarea se făcea duminica. Mergeau cu megafoanele pe străzi și anunțau că la biserica cutare se oprește autobuzul și oamenii ieșeau de la slujbă, se urcau în autobuz și donau, în frunte cu parohul. Am fost într-un astfel de autobuz. Se urcau diverși studenți care se urcau și cu colegi care nu donau, dar care venau ca să râdă cu donatorii, ca să facă garagațe, în jur spuneau bancuri. Era o atmosferă frumoasă de camarederie”. 

„E ca și cum ai avea o tavă de prăjituri. Ai dat jumătate din ea și ți-ar crește prăjiturile la loc, în tavă, în jumătate de oră”

Pentru că nu poate să stea pur și simplu cu mâine în sân, anual pe data de 14 iunie, de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, organizează tot felul de evenimente pentru a-i face pe români să realizeze importanța donării de sânge.

„Vreo doi ani la rând am avut voie să fac la fântâna de la Universitate. Era central, era frumos. Într-unul din ani am avut niște siluete umane pe care le-am amprentat cu roșu. Aveam mănuși și vopsea roșie și rugam oamenii să își pună mănuși, să amprenteze, să le dea viață acestor statui. În alt an am avut baloane, cu clouni, cu mimi. O picătură de sânge pe care o aruncam spre trecători – era din ceva spongios și ușor. În alt an am avut o cisternă de 30 de tone pe care am postat-o la intrarea în parcul Tineretului și am stat 6 ore. Pe care scria – sânge. Pe pliante scria că de 10 astfel de cisterne avem nevoie, dar de la fiecare cerem numai 450 de mililitri”.

La final de campanie trage linie și constată că numărul de donatori crește, dar nu cu mult. Succes are în special în rândul studenților, care se mobilizează mai ușor pentru astfel de idealuri.

„În fiecare an se face donare la Facultatea de Medicină și la facultatea de Constucții și Politehnică. Se donează în număr de 1.000 de studenți. Și donează. Sunt trei-patru zile în care se stă numai la aceste universități și studenții vin. Nu mai vin în condițiile anilor ceaușiști în care se motivau 16 absențe. Așa se găsise atunci. Li se motivau 16 absențe. După 90 au venit profesorii și au spus ‚Domnule, eu nu pot. Eu am două cursuri pe săptămână. Dacă ăsta nu mă iubește și nu vine deloc la cursul meu și vine cu 16 absențe motivate înseamnă că ăsta nu a învățat nimic. Nu pot să îi dau examenul” și avea dreptate. Și atunci s-a renunțat la aceste absențe motivate. Studenții vin pentru că există presiunea aia de grup. Este nemaipomenită. Donează 3-4, îl iau și pe al cincilea”.

Zilnic la ușa Centrului de transfuzie Sanguină din București vin donatori de sânge, dar sunt prea puțini pentru a rezolva criza din spitale. Unii vin pentru pentru bonurile de masă sau pentru reducerea de 50% la abonamentele pentru mijloacele de transport în comun. Alții pentru a salva viața unei persoane, iar cei mai putini vin pentru a dona sânge voluntar. Aimee Bugner vrea să schimbe acest lucru. Își dorește ca românii să realizeze cât de important este acest gest.

„E ca și cum ai avea o tavă de prăjituri. Ai dat jumătate din ea și ți-ar crește prăjiturile la loc, în tavă, în jumătate de oră. Pentru că dând tava aia salvezi viața cuiva și tu nu rămâi în pierdere. Este unul din lucrurile extraordinare. Donarea de sânge, făcută în ritmul necesar, este benefică pentru organism. Este ca un duș pentru organism. Practic se reîmprospătează toate globulele roșii. Un bărbat, în mod normal poate dona într-un an de cinci ori, iar o femeie de patru ori. Dar pentru a rezolva criza de sânge din România ar fi sufiecient dacă fiecare dintre noi am merge o singură dată pe an la centru și am dona sânge”, spune președinta Fundației Donatorilor Benevoli de Sânge. 

Operator – Cristi Tomoială

Montaj – Karin Frone

Producător – Septimiu Sărățeanu

Inchide