Cum l-am scos pe Sfântul Gheorghe din Biserică. Povestea românului Platon care a scandalizat BOR cu un graffiti

Redactor:
Eugen Istodor
România când nu înțelege, dă cu lavabila, aruncă cu piatra. Lui Platon i-au omorât Sfântul Gheorghe acum un an. Cine? Tocmai oamenii lui Dumnezeu. A respectat toate regulile și, cu toate astea, au dat cu lavabilă pe Sfântul Gheorghe fără milă, cu răzbunare. Obie Platon e de când se știe în street art, în arta revoltei. Opera Sfântul Gheorghe de la Sfântul Gheorghe din București a fost creată special pe o clădire proaspăt renovată în Centrul Vechi al Bucureștiului. Cu Sfântul Gheorghe înfrânt, Obie vorbește cu patimă despre Dumnezeul din om și despre revoltă.

Se poartă cu ochelari. Frică?

Nu m-ascund, dacă m-aș fi ascuns, probabil n-aș fi fost în lumina reflectoarelor. Face parte din fenomenul graffiti, a artei de guerillă în general. Ne interesează mai mult să punem în valoare arta, decât personalitatea, viața mea personală.

Poliție sau gabori?

Depinde de situație. Dacă suntem pe stradă și vedem niște polițiști, îi vom spune gabori, pentru că suntem în febra adrenalinei. Dacă suntem, habar n-am, relaxați acasă probabil sunt polițiști.

Dumnezeu sau Omul? Peste tot e Omul? Deasupra lui e Dumnezeu? Există?

Există în om și odată ce spun om, cuprind ambele răspunsuri.

Ce înseamnă să fii un om?

Ce să însemne un om? Suntem purtătorii unor mașinării, când mă gândesc la om, mă gândesc la mașinărie în primul rând. Trupurile găzduiesc, cumva, spiritul nostru profund, să zic. Omul îl consider cel care face parte din societate și care primește informația pe care i-o transmit prin artă. Ideile si conceptele, și desenele poate vin de undeva de sus, din zone ceva mai profunde decât Pământul, poate chiar din Univers, și sunt transmise către oameni.

,,Frate”, ,,coa…e”, ,,prietene”?

Depinde de situație, unele sunt în cercul nostru, unele sunt între grafferi. Eu cred că ne înțelegem mai bine dacă inventăm astfel de cuvinte de-ale noastre, care să ne facă un câmp lexical, să ne cuprindă, să ne înțeleagă perfect ideea.

Evident noi ne adresăm civilizat și așa mai departe, dar când suntem cumva într-un cerc restrâns, evident că folosim cuvinte inventate de noi și doar noi le înțelegem. Nu sunt neapărat nici pe partea pocăită, nici pe partea de: hai să aruncăm niște cuvinte. Oricum puterea cuvântului este foarte importantă și important să fii civilizat, dar atunci când te iei în gură cu alți grafferi, se creează tot felul de dispute, evident că fiecare vrea să-și etaleze sferele, să zic așa.

Muralul Sfântul Gheorghe, 2015. Doar nu punem Carul cu boi, în Piața Sfântul Gheorghe, nu?

Ceea ce s-a întâmplat acolo, adică proiectul în sine, a fost absolut natural. Au fost tot felul de organizatori care s-au implicat cu finanțare, cu buget și așa mai departe, iar schița evident că noi tot timpul când desenăm, facem o frescă sau un mural, ne raportăm la locația unde ne aflăm și evident fiind în Piața Sfântul Gheorghe nu puteam să desenăm mai știu eu ce, Carul cu boi, în Piața Sfântul Gheorghe. Evident că ne raportăm la locație și la urbanism, și la spațiul respectiv și evident că la kilometrul 0, în centrul Bucureștiului, Piața Sfântul Gheorghe.

Mutilatul și răzbunătorul Sfântul Gheorghe

A fost și o perioadă sensibilă, să zic așa, cu biserica și s-au întâmplat foarte multe evenimente și oamenii deja s-au răzvrătit pe biserică și enoriașii primesc energia negativă pe care au transmis-o oamenii și la rândul lor au făcut-o dintr-un soi de răzbunare, deși nu prea permite religia să transmiți energie negativă, să faci rău celuilalt, din contra trebuie să facem un bine.

„Și noi suntem credincioși!”

Și noi suntem credincioși, suntem ortodocși, și colegii mei, din contră noi vrem să aducem în zilele noastre anumite concepte biblice, să le aducem, să le adaptăm în zilele noastre. Asta e ideea. Sunt multe scenete din Biblie care au fost acum mii de ani. Adică, nu putem în 2016 artiștii contemporani să nu apucăm să facem o icoană. Nu era să realizăm o icoană, o lucrare, o temă bisericească. Era pur și simplu o reinterpretare a scenetei. Ce se întâmplă acum, nu mai putem să folosim un dragon și un cal în același context, pentru că poate fi interpretat? Cred tot mai mult că arta contemporană este strict pentru generația noastră.

Public al revoltei?

Ca manifest față de tehnică, cumva artiștii, tinerii din ziua de azi s-au săturat de naturi statice, de peisaje, de chestii care nu transmit nimic, sunt pur decorative și astăzi, în 2016, avem aparate foto superperformante și cumva peisajele și naturile statice nu mai încântă. Noi vrem mai mult, un manifest, îmi transmite și mesaj, și informație. Nu e doar strict decorativă, pun un ghiveci cu flori și văd flori.

Inspirație în muralele de la Voroneț

Sigur că da, mă raportez la ea, dar nu o leg,  nu încerc neapărat să iau principiile lui Brâncuși, să luăm niște elemente tradiționale și să le împopoțonăm noi și să le dăm o tentă contemporană și probabil încercăm să ajungem la esență, la esența simbolismului din pictură. Și ce are România ca basics, ca bază în pictura murală. Avem un avantaj foarte mare față de alți artiști din alte țări. Ei nu au, cum să zic, pictură bisericească, cum e la noi, bisericile ortodoxe, muralele super lucrate și cu concepte. Chiar fusesem la Voroneț de curând și am văzut foarte multe detalii, mesaje transmise prin icoane. Adică sunt chestii mult mai grave față de ce pictasem noi la Sfântu Gheorghe. Pe Voroneț sunt anumite detalii mult mai sadice și mai grave față  ce am desenat noi. Mi se pare că se bat cap în cap niște lucruri. La noi în biserică, la Voroneț, pe interior, sunt numai oameni decapitați. Și tot felul de chestii, de personaje, de balauri, făcute într-un mod destul de creepy, te sperie cumva și la noi totul era pozitiv și era într-o direcție pozitivă.

Da, Bosch. Tu te raportezi la tradiție pe bune?

Sigur că da, ideea e că eu în copilărie am fost fain înrăit suprarealism și la noi suprarealismul a fost destul de underground sa zic, artiștii, pictori din 1950, să zic așa, români, erau necunoscuți. În perioada aia Tonitza și Grigorescu probabil în perioada aia se vindeau mai bine față de suprarealiști. Nici nu mai contează pictura ce transmite. O iei pentru semnătură. Asta e ideea, că pe noi nu ne interesează să facem neapărat tablouri în masă, doar ca să vindem, ci și mesajul în sine să rămână în timp pentru generațiile viitoare, cumva să transmitem vibe-ul și energiile, și subiectele din zilele noastre, să le transmitem peste generații. Ne uităm acum pe niște tablouri de Hieronymus Bosch de la 1400, sunt tot felul de detalii, elemente din zilele respective și îți dai seama că n-am evoluat deloc. Poate omul a anticipat cumva ce se va întâmpla. Și noi la fel, transmitem tot felul de mesaje codate, că nu sunt citețe, sunt interpretabile și încercăm să ne reprezentăm epoca în care trăim.

Lumea supermarket pe pereți

Exact, sunt tot felul de elemente, cum e un joystick de Xbox, aici e o cameră video de pe stradă, care e așa – zis camuflată, aici e Giuseppe Arcimboldo dintr-un coș de supermarket, elemente, telefoane, iphone-uri. E un portret făcut din produse de supermarket, sunt produse care se găsesc în zilele noastre și cumva tehnica e destul de retro, te duce cu gândul la Giuseppe Arcimboldo, cum făcea portrete din fructe și legume, dar nu erau brand-uite, nu existau corporațiile și asta era ideea că am adus tehnica lui în zilele noastre prin produse de supermarket, cu coduri de bare, cu coșuri de supermarket, cum se poziționează marfa la raft. În perioada lui erau doar niște tarabe cu niște fructe și cumva asta e ideea, sunt aduse…

Mâzgălituri și trebuie scoși în afara legii. Ăștia se droghează, ăștia se îmbată, ăștia vandalizează noaptea.

Da, la urma urmei și grafferii au stârnit chestia asta de răzvrătire, indiferent că poate nu fac neapărat un lucru rău. Grafferii în sinea lor vor să se simtă că schimbă ceva, atunci când merg să distrug ceva are efect asupra distrugerea aia asupra oamenilor, indiferent că ei se supără cumva, dar e… cum să zic, după ce că societatea îți bagă bețe în roate, încerci și tu să îi bagi și tu un băț în roate și e doar o satisfacție personală, că evident că n-o să schimbi nimic, din contră, o să-i superi pe proprietarii ăia care tocmai și-au văruit peretele. Îi superi pe ei, dar tu ai senzația că ești antisistem, că ai băgat bețe în roate societății și ea cumva te condamnă să faci ca ea. E mai mult pentru orgoliul personal și de asta zic, una e când vandalizezi și alta când faci un mural, o lucrare sau chiar o pictură în sine. Una e street art-ul, care se ocupă cu muralele, stencil-uri, tot ce ține de artă, transpus în stradă. Graffiti e strict pe scrisuri, să-ți scrii numele în nu știu ce fel, nu mă încadrez în categoria aia, dar pot spune că am trecut prin tot felul de situații și nu țin neapărat să le iau apărarea, pentru că asta e și ideea graffiti-ului, e un manifest. N-ar fi logic să încercăm să-i convingem pe oameni să accepte ceva care e vandalism. Grafferii nu-și doresc, a, acceptați-ne și dați-ne pereți legali să desenăm. Nu, din contră, asta e ideea, de a face ceva ilegal și de a încălca regulile. Dacă ar intra graffiti-ul în normalitate și s-ar încadra în niște reguli, nu ar mai fi graffiti. Ce ține de artă, ce facem noi cu muralele, e strict legat de mesaj și tehnică și chiar e artă în sine. Graffiti-ul nu e artă și grafferii n-o să spună că ei sunt artiști. Sunt împotriva artei, împotriva la orice, societate și contra artiștilor.

Ne ceartă, ne spun:

Nu mai mâzgăliți, habar n-am, și la un moment dat îți dai seama după două, trei fraze cu persoana respectivă că, de fapt, e ok cu ce faci tu, dar nu înțelege. E complicat. Oamenii, cel puțin la noi, în societatea noastră, atunci când nu înțeleg, preferă să arunce cu piatra, să documenteze, să încerci să afli despre ce este vorba și apoi să iei decizia, dacă e un lucru rău sau un lucru bun, dar oamenii sunt… le e frică de nou, s-au fixat în niște principii. Evident că tu, de fapt, nu te cerți cu ei, te cerți cu mașinăriile de manipulare care și-au făcut treaba.

Omul e o mașinărie

Da, adică tocmai despre asta vorbeam. Ce pot să zic? Nici noi acum nu putem să facem primăvară peste noapte. Fenomenul e de zece ani în România, deși noi avem pictură murală de când lumea. Totul a pornit, la asta mă refeream, totul a pornit din manifest. Noi când desenăm mesajele coborâm direct în stradă, nu stăm la noi în atelier și spunem ce vrem noi. Când ești în stradă, cumva, ești în văzul tuturor, e ca și cum ai posta public pe Facebook, doar că noi postăm pe stradă, pe wall-ul adevărat, nu pe wall-ul digital, pe wall-ul de pe stradă. Acolo ești direct în văzul tuturor, acolo transmiți direct mesajul. Într-o galerie vin doar amatorii de artă, dar cei care nu sunt atrași de artă sau n-au nici o treabă, interacționează și ei cu lucrarea și indiferent că își permit sau nu, sau poate nu au timp, sunt în trafic și văd lucrarea, și se bucură de ea. Acesta e cel mai important lucru, indiferent că ești un om cu bani sau o florăreasă sau mai știu eu ce. Indiferent de situația socială, toți sunt egali în fața lucrării.

Inchide