Disputa Blandiana-Liiceanu-Dinescu. Bogdan Bucur, istoric: În matematica anticomunismului, doar Mircea Dinescu a fost opozant politic (EXCLUSIV)

Disputa Blandiana-Liiceanu-Dinescu. Bogdan Bucur, istoric: În matematica anticomunismului, doar Mircea Dinescu a fost opozant politic (EXCLUSIV)
Bogdan Bucur, istoric și profesor universitar la Facultatea de Științe Politice (SNSPA)
Publicat: 22/03/2021, 19:00
Actualizat: 24/03/2021, 17:44

Conflictul recent dintre Blandiana, Liiceanu și Dinescu privește trei intelectuali respectabili. Acesta este genul proxim. Diferența specifică este, însă, similară celei dintre pisică și leopard. Ambele sunt feline, dar numai leopardul te sfâșie. Spre deosebire de Blandiana și Liiceanu, doar Dinescu a fost opozant politic în comunism, spune Bogdan Bucur, istoric și profesor universitar la Facultatea de Științe Politice (SNSPA), într-un interviu în care clarifică pentru GÂNDUL.RO cum se definesc, matematic, în manualele de istorie, formele de luptă împotriva regimului totalitar. Ceilalți doi au rezistat comunismului prin cultură, adică nu i s-au opus în niciun fel. Rezistența prin cultură sau umor este, într-adevăr, o formă de dezacord cu regimul totalitar, dar pasivă și ineficientă politic. Cu pisicile, comunismul a conviețuit, prin domesticire. Leopardul, însă, a trebuit izolat, prin arestare la domiciliu.

Întregul război dintre cei trei intelectuali – Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, Mircea Dinescu, în care a intervenit recent și Andrei Pleșu, pornește de la un fragment publicat de poetă într-o carte publicată recent, „Soră lume”. Blandiana relatează povestea unui dejun diplomatic cu ministrul francez de Externe Roland Dumas, la care ar fi fost invitați „câțiva opozanți cunoscuți ai vechiului regim”, nominalizându-se pe sine, alături de Doina Cornea, Ion Caramitru şi Mircea Dinescu.

„Într-una dintre diminețile acelui început, greu de înţeles, de lume, care a fost luna ianuarie a anului 1990, am participat la primul şi, de altfel, ultimul mic dejun diplomatic din viaţa mea. Sosise la Bucureşti, pentru mai puţin de 24 de ore, ministrul de externe francez Roland Dumas şi prima întâlnire programată a fost cu câţiva opozanţi cunoscuţi ai vechiului regim. Au fost invitati Doina Cornea, Mircea Dinescu, Caramitru si eu”, scrie Ana Blandiana în cartea „Soră lume”.

De pe această poziție pe care se autoplasează, Ana Blandiana îl „denunță” pe Mircea Dinescu, un alt „cunoscut opozant”, de vreme ce se afla la aceeași masă, care i-ar fi numit pe tinerii care au murit la Revoluție, la Intercontinental, „Hilterjungen”, adică tineri uteciști. În istorisirea din cartea poetei toată lumea de la masă ar fi fost siderată, iar de acolo a pornit o dispută aprinsă.

Disputa a fost reluată, mult mai acid și de această dată cu o audiență mult mai mare, 30 de ani mai târziu, adică zilele acestea, când Blandiana a aruncat „mărul discordiei” în spațiul public: mărturisirea din carte. Liiceanu, Dinescu și ulterior Pleșu și-au aruncat săgeți intelectuale prin toate canalele de comunicare publică, într-un spectacol lingvistic de neratat. Miza, însă, este mult mai profundă și mai dureroasă din punct de vedere moral: aceea a legitimității „medaliei” de „opozant politic” în comunism pe care protagoniștii și-o arogă în această dispută, explică Bogdan Bucur, istoric și profesor universitar la Facultatea de Științe Politice (SNSPA), într-un interviu pentru GÂNDUL.RO.

De ce este important să clarificăm termenii, din punct de vedere istoric

„Despre marii oameni care primeau o distincție pentru merite deosebite se spune, și aceasta este o sintagmă a cărei origine vine din secolul XIX, că Patria este recunoscătoare sau că au binemeritat de la Patrie. Cele cinci categorii de forme de rezistență activă politică anticomunistă, pe care le voi detalia ulterior, nu doar că sunt cei care au plătit pentru șansa noastră de acum de a trăi liber, ci au binemeritat de la Patrie. Iar Patria nu poate fi recunoscătoare tuturor. Ci doar celor care au merite reale. E vorba de o recunoștință morală de o asemenea încărcătură, de o asemenea semnificație, încât nu este just să împărțim această glorie tuturor. E doar pentru cei care au luptat și au plătit cu efortul și cu viața lor pentru ca noi să trăim acum în cea mai bună versiune a României moderne” – Bogdan Bucur, istoric, autor al volumului „Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri”.

De ce este grav să acordăm titlul onorific de luptător anticomunist fără acest merit, așa cum este gravă recunoașterea titlului de doctor unui plagiator

Într-o prezentarea oficială a participării României prin Institutul Cultural Român – reprezentanța sa de la Madrid – și Centrul Național al Cărții, în colaborare cu Ambasada României în Statele Unite Mexicane, la Târgul Internațional de Carte de la Guadalajara, Mexic (2018), Ana Blandiana este comparată cu Vaclav Havel, un „monstru sacru” al rezistenței anticomuniste din vechea Cehoslovacie.

„Ana Blandiana, o personalitate importantă a poeziei europene contemporane, este născută în România în anul 1942, fiind posesoarea a importante premii şi beneficiind de recunoaştere în ţări ca Franţa, Germania, Austria, Anglia sau Italia. În epoca dictaturii comuniste, activismul său civic în favoarea libertăţii a determinat cenzurarea operelor sale. Poetă şi prozatoare prolifică, a fost comparată cu Anna Ajmátova şi Vaclav Havel, pentru viziunea ei asupra literaturii ca formă de rezistenţă morală”, se arată în textul publicat pe pagina web a Centrului Național al Cărții.

Situatia este rememorată recent de disidentul Dorin Tudoran, care subliniază această comparație deplasată, în contextul în care atrage atenția că Blandiana își arogă o calitate pe care nu a avut-o niciodată: aceea de „cunoscută opozantă a regimului comunist”.

Această confuzie este una gravă din punct de vedere moral, spune și Bogdan Bucur, și este gravă pentru întreaga societate românească postdecembristă. Desigur, meritele celor trei intelectuali din punct de vedere al activității și al contribuției lor la arhitectura culturală a României sunt incontestabile. Însă nu toți trei pot revendica și calitatea de opozant al regimului comunist.

„Aici este vorba despre criteriile de recunoaștere a meritelor, a valorii. Pentru că acestea creează vârfuri sociale care devin modele. Și nu avem voie să tolerăm confuzii în această privință. Iată că și în alte domenii ne confruntăm cu o confuzie în ceea ce privește criteriile de recunoaștere, criteriile de calificare pentru a dobândi o calitate recunoscută public, oricare ar fi aceea, fie că este politică, diplomatică, academică și așa mai departe. Punctual, în această situație, vorbim despre criteriile după care recunoaștem disidența anticomunistă. Și așa ar trebui să facem în cazul recunoașterii oricărei valori publice. Întotdeauna corupția materială e provocată de corupția spirituală. Este provocată de ceva mai grav, care este preexistent. Confuzia sau lipsa criteriilor juste pentru calificarea pentru un post de demnitate publică sau atribuirea unei calități publice, care e un lucru material, are la bază o confuzie morală. Doamna Blandiana nu are calitatea de opozant cunoscut al regimului comunist pe care și-o arogă, din punctul de vedere al criteriilor istorice”Bogdan Bucur, istoric.

Replica lui Dinescu, după ce Liiceanu îi contestă public calitatea de opozant politic în regimul comunist

În articolul „Un pedagog valah”, filosoful Gabriel Liiceanu sugerează, la rândul său, că disidența lui Mircea Dinescu față de regimul comunist a fost una falsă: „disident oficial”, „scenarii de culise nedescâlcite”, „castingul unei cacialmale istorice”.

„În preajma lui ʼ90, poetul intră în rolul de disident oficial, dar tot ce face (și mai ales cum face) în zilele revoluției din decembrie și în continuare ne obligă să recurgem la scenarii de culise nedescâlcite nici până în ziua de azi. Cândva se va afla poate că a făcut parte din casting-ul unei cacialmale istorice, că a fost agentul trasformării unui moment sublim într-o farsă”, scrie Gabriel Liiceanu.

Mircea Dinescu a replicat, la rândul său.

„În ’89, la o zi după ce interviul meu din Libération fusese citit la Europa Liberă, pe holul întunecat al Casei Scriitorilor, am dat nas în nas cu umbra filosofului care, tumefiat și cu figura ușor răvășită, mi-a șoptit la ureche: „Dragul meu, am ascultat vorbele tale și am plâns în hohote. Suntem niște lași, suntem niște lași”, după care, năluca suferindă s-a topit ca fumul, ca să o reîntâlnesc după un an, purtând cu dezinvoltură în cârcă Editura Partidului Comunist” – Mircea Dinescu.

Așadar, disputa celor trei intelectuali, ca și cea a zeițelor din celebrul mit al mărului discordiei, vizează o calitate, de această dată morală și nu fizică, a „celui mai opozant” în regimul comunist, să spunem.

Clarificarea criteriilor după care stabilim calitatea de opozant în cel mai opresiv regim prin care a trecut România în istoria modernă este extrem de importantă din punct de vedere istoric, iar GÂNDUL.RO a stat de vorbă cu istoricul Bogdan Bucur pentru a aduce la lumină un episod extrem de importat din trecutul apropiat.

Bogdan Bucur: După definiția riguroasă a termenului de opozant politic, doi dintre cei patru participanți la întâlnirea cu ministrul de externe francez descrisă în cartea „Soră lume” nu sunt opozanți

Pentru că „cei care uită trecutul sunt condamnați să îl repete”, spunea filosoful Jorge Agustín Nicolás Ruiz de Santayana.

„Problema este că, după definiția riguroasă a termenului de opozant politic pe care o s-o explic în continuare, doi dintre cei patru participanți la întâlnirea cu ministrul de externe francez descrisă în cartea „Soră lume” nu sunt opozanți. Mă refer la domnul Ion Caramitru și la doamna Ana Blandiana. De la început avem o problemă de natură terminologică. Chestiunea ar fi scuzabilă, dacă doamna Ana Blandiana ar fi spus că nu a fost de acord cu regimul comunist. Eu sunt de acord că doamna Blandiana sau domnul Caramitru, ca și marea majoritate a poporului român, nu s-au simțit confortabil în România lui Nicolae Ceaușescu de la sfârșitul anilor 1980. Problema este însă că foarte puțini oameni din România sau din alte țări au făcut ceva concret împotriva regimului” – Bogdan Bucur, istoric.

GÂNDUL.RO: Cum priviți, din perspectiva unui istoric, conflictul recent dintre Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu și Mircea Dinescu, care a uimit o țară întreagă?

Răspunsul perfect la această întrebare l-a oferit, deja, disidentul Dorin Tudoran. Sunt de acord cu demersul dânsului de a ne întoarce la kilometrul 0 al democrației românești.

Ab origine, problema este de natură terminologică, dar și istoriografică. Iar această dublă problemă se aplică deja celebrei mărturisiri depusă de doamna Blandiana, într-o carte tipărită recent, intitulată Soră lume (Editura Humanitas, 2020). Astfel, doamna Blandiana relatează că, după Revoluția din Decembrie 1989, sosise la București ministrul de externe francez Roland Dumas, care s-a întâlnit cu „câțiva opozanți cunoscuți ai vechiului regim”: Doina Cornea, Mircea Dinescu, Ion Caramitru și Ana Blandiana. De la această întâlnire, doamna Blandiana relatează a afirmație, mult discutată, pusă pe seama domnului Dinescu.

Prima problemă de metodologie istorică: nu putem să considerăm ca fiind sursă credibilă simpla amintire a unei persoane, scoasă din context sau neconfirmată de alte mărturisiri complementare. Cu alte cuvinte, noi nu știm dacă Mircea Dinescu a glumit sau dacă a făcut o afirmație metaforică, într-un anume context al discuției. Cu siguranță, doar mărturia doamnei Blandiana nu este suficientă. Nici măcar în jurnalism, nu este suficientă o singură afirmație, darămite în istorie.

Nu este o stenogramă și nu este o ședință de Guvern ca să putem scoate un document oficial. De exemplu, din punctul de vedere al unui jurnalist, pentru genul acesta de mărturisire trebuie să mai avem altele, suficient de multe, complementare, ca să putem să stabilim nivelul de veridicitate al acesteia. Dumneavoastră, ca jurnalist, știți bine că aveți nevoie de cel puțin trei mărturii, de trei probe care să certifice că un eveniment poate fi prezentat publicului cu valoare de adevăr. Atâta timp cât este doar mărturia sau amintirea doamnei Blandiana, nu știm de ce a făcut-o acum, și nu mi se pare veridică din punct de vedere al științelor sociale sau a științelor comunicării, fiind doar o mărturisire

Mai apoi, avem o problemă și mai importantă de natură terminologică sau lingvistică. Sintagma „câțiva opozanți cunoscuți ai vechiului regim” nu este aplicabilă pentru doi dintre cei patru intelectuali români cu care s-a întâlnit ministrul francez de externe.

Spre deosebire de Doina Cornea și Mircea Dinescu, Ion Caramitru și Ana Blandiana n-au fost „opozanți cunoscuți ai vechiului regim”. Cel mult se poate pretinde că aceștia au rezistat prin cultură comunismului, dar noi știm că această sintagmă nu înseamnă, de fapt, nimic. Faptul că Ion Caramitru și Ana Blandiana nu s-au împotrivit, în niciun fel, comunismului, nu reprezintă, în sine, o culpă. Marea majoritate a poporului român a procedat la fel. Nimănui nu i se poate reproșa că nu este erou, mai ales într-un regim bazat pe frică, precum cel comunist, care guverna prin teroare.

Biografia lui Dinescu este limpede pentru că este public și ceea ce nu a vrut să fie public. Pentru că a avut tehnică operativă în casă. Iar în Cartea Albă a Securității este publicat integral tot ce a discutat în casa sa în ultimii ani ai comunismului. Sunt publice conversațiile sale cu domul Pleșu, cu Liiceanu, cu Paleologu cu ceilalți intelectuali, în care el era amfitrionul și cel care îi îndemna la rezistență. Este cel care a semnat pamflete împotriva regimului pe care ceilalți nu le-au semnat. De aceea a publicat singur acel pamflet în Liberation. Abia ulterior ceilalți intelectuali s-au solidarizat cu el. Mai puțin domnul Liiceanu. Așadar nu putem vorbi despre scenarii de culise nedescâlcite – Bogdan Bucur, istoric.

Dintotdeauna și în toate societățile eroii sunt ultra-insignifianți statistic. Dar să accepți, după 1990, în democrație, să fii etichetat, în mod fraudulos, drept rezistent, deținut, disident, opozant sau chiar revoluționar (după definiția de manual a termenului, aplicabilă doar persoanelor care au manifestat până la răsturnarea regimului, iar nu după părăsirea puterii de către fostul conducător), când nu ai niciunul dintre aceste merite, nu este deloc în regulă. De fapt, se poate vorbi chiar de o formă de impostură. De aceea, pentru a nu mai exista confuzii viitoare, cred că se cuvin lămurite trei aspecte esențiale ale anticomunismului: definiția, cronologia și categoriile constitutive. Vă propun, așadar, să operăm o descriere matematică a anticomunismului, după care va fi foarte simplu tuturor prin aplicarea acestei scheme să eticheteze pe cineva într-un fel sau altul.

GÂNDUL.RO: Așadar, clarificăm pozițiile de legitimitate de pe care se desfășoară disputa definind cât mai clar termenul de „opozant al regimului comunist”.

Lucrurile sunt clare, ca în matematică. Și în istorie, care este o știință socială categoriile, situațiile și faptele, dacă sunt analizate după o grilă corectă, riguros, matematic sau mai degrabă juridic constituită – ca în Drept. Acolo definițiile sunt clare. În Codul Penal, crima este crimă, indiferent de circumstanțe sau de trăirea interioară a autorului. Se aplică încadrarea faptei după litera legii. Cam așa trebuie să fie și istoria. Când judecăm faptele, acestea trebuie analizate corect, în funcție de circumstanțele în care s-au desfășurat și după criterii bine stabilite.

Bogdan Bucur: Noi, ca istorici, punem la dispoziția publicului instrumente metodologice pentru a identifica actorii principali ai rezistenței anticomuniste

Și aplicăm un rezultat. Așa cum procedează judecătorul. Sigur că istoricul nu este un judecător, dar poate fi un gânditor al trecutului. Acesta este motivul pentru care am apelat la expresia „matematica anticomunismului”. Intenția este să introducem mai multă rigoare, mai multă seriozitate în definirea unor termeni cu care operăm, ca în Codul Civil, să spunem. Este necesar să apelăm la o descriere aproape matematică, putem spune sau ca în tratatele de zoologie, a ceea ce a însemnat anticomunismul. Pentru că altfel se ajunge la situații absurde, cum ar fi ca foștii securiști să pretindă că sunt revoluționari, revoluționarii să se dea cu toții comandanți, deținuții politici să fie acuzați că au fost informatori ai Securității și așa mai departe. Adică totul este întors și răstălmăcit, ceea ce nu este în regulă. Acesta este motivul pentru care trebuie să scriem istoria operând cu rigoare, cu definiții clare, care să reducă pe cât posibil erorile de interpretare. Iar clarificarea faptelor și situațiilor istoriei recente este fundamentală pentru România și pentru democrație.

GÂNDUL.RO: Este extrem de important pentru România să își onoreze eroii, dar mai întâi trebuie să putem discerne între eroi și non-eroi. Între valoare și non-valoare. Este un exercițiu care ține de sănătatea mentalului colectiv. Așadar, cum identificăm eroii Revoluției după criteriile pe care ni le pune istoria la dispoziție?

În primul rând pentru interesul public contează câteva chestiuni care pot fi tratate cu extremă rigurozitate. Pe noi nu ne interesează haloul acesta de vorbe mai mari sau mai mici, oricum spectaculoase pentru omul obișnuit, halou pe care l-a generat disputa aprinsă dintre cei trei. Care nu începe de astăzi, ci dintr-un trecut comun. Din câte știu doamna Blandiana, Dinescu și Liiceanu se cunosc bine chiar dinainte de 89. Și ulterior au participat la nenumărate evenimente care cu siguranță au generat nenumărate interacțiuni și dialoguri între ei. Pe noi, ca istorici, nu ne interesează de ce se ceartă, chiar nu e problema noastră. Noi punem la dispoziția publicului instrumente metodologice pentru a identifica actorii principali ai rezistenței anticomuniste. Și am făcut o sinteză pe care sper că cititorii o vor găsi extrem de utilă.

I. Definiția anticomunismului presupune o modalitate de manifestare sau de exprimare publică a dezacordului sau a opoziției politice împotriva regimului totalitar comunist sau a conducătorului acestuia.

II. Cronologia anticomunismului este determinată prin încadrarea în perioada cuprinsă între 6 martie 1945, ora 19.30 (depunerea jurământului de credință față de Tron și Patrie, în fața regelui Mihai I, la Palatul Regal din București, de către membrii Guvernului dr. Petru Groza și preluarea atribuțiilor oficiale de către primul cabinet comunist) și 22 decembrie 1989, ora 12:09 (decolarea elicopterului cuplului Ceaușescu de pe sediul Comitetului Central al PCR din București). În afara acestei perioade – adică, înainte de 6 martie 1945 sau după 22 decembrie 1989 –, nu se justifică anticomunismul, ca formă de opoziție politică antitotalitară, întrucât puterea politică nu este exercitată de către o guvernare de extremă stângă. Se poate accepta un dezacord ideologic cu stânga politică, ceea ce este însă altceva.

III. Categoriile principale ale anticomunismului:

1) Rezistența armată din munți: principalele grupuri și rețele de rezistență armată anticomunistă sunt constituite din țărani și muncitori în proporție de circa 80%. Majoritatea acestora (63%) nu făcuseră parte dintr-un partid politic în perioada interbelică. Din punct de vedere numeric, încadrarea în grupurile armate și în organizațiile clandestine este estimată la câteva mii de persoane, peste care trebuie să adăugăm alte câteva mii sau chiar zeci de mii de susținători sub aspect logistic. O estimare provizorie a rezistenței armate anticomuniste, din perioada 1948-1960, indică circa 1.196 de grupuri active, majoritatea acestora având în jur de 20 de membri. Ca ordin de mărime, este probabil ca, în mișcarea de rezistență armată din munți, să fi avut o participare directă sau indirectă aproximată între 20.000 și 30.000 de oameni.

2) Detenția politică și internarea administrativă: ca ordin de mărime, sunt câteva sute de mii de persoane, care au fost deținute sau internate, în penitenciare sau lagăre de muncă: până la momentul actual, au fost identificate aproximativ 93.000 de fișe de foști deținuți politici, iar numărul persoanelor internate administrativ este de circa 200.000. Cifra este, în realitate, cu mult mai mare, dacă ținem seama și de condamnările politice mascate sub pretextul delictelor de drept comun, de situația prizonierilor de război, a deportaților, evacuaților, strămutaților, frontieriștilor, a persoanelor repatriate forțat, a celor cu domiciliu obligatoriu, anchetate îndelungat sau internate în azile psihiatrice.

3) Disidența și opoziția politică: fenomenul este reprezentat de totalitatea persoanelor care au adoptat public comportamente și atitudini politice prin care și-au manifestat dezacordul față de regimul de dictatură comunistă din România. Aceste persoane disidente sau opozante – care însumate totalizează 100-200 de oameni – pot constitui o categorie singulară sau pot fi divizate în două subcategorii. Vom adopta această a doua tactică din rațiuni scolastice:

  • a. Subcategoria disidenților politici: sintagma desemnează atitudinea critică a unor membri marcanți ai partidului, care și-au exprimat, public și politic, dezacordul împotriva regimului sau a conducătorului acestuia. În această categorie, sunt extrem de puține persoane, aproximativ 10-20. Cele mai cunoscute sunt, în principal, persoanele care au semnat Scrisoarea celor șase din 11 martie 1989. Așadar, referirea se face la foștii demnitari Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu și Silviu Brucan. Tot în această categorie se poate încadra și profesorul de jurnalism audio-vizual, Victor Frunză, de la Academia „Ștefan Gheorghiu”, care, în 1978, a publicat, prin intermediul agenției de știri Reuters, o scrisoare critică la adresa regimului Ceaușescu. Cel mai cunoscut disident politic este generalul de securitate Ion Mihai Pacepa, fostul consilier personal al dictatorului Nicolae Ceaușescu.
  • b. Subcategoria opozanților politici: sintagma desemnează atitudinea critică a oricărei persoane, fără apartenență politică marcantă , care și-a exprimat, public și politic, dezacordul împotriva regimului sau a conducătorului acestuia. În această categorie, se încadrează, de asemenea, foarte puține persoane, între 50-100. Printre cele mai cunoscute persoane și grupări care s-au opus comunismului pot fi amintite, cu titlu exemplificativ: Doina Cornea și fiul acesteia Leontin Iuhas (Juhasz), Mircea Dinescu, Radu Filipescu, Gabriel Andreescu, Mihai Botez, Dorin Tudoran, Paul Goma, Ion (Oni) Brătianu, Iulius Filip, Marius Oprea, Dan Deșliu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, inginerul Gheorghe Ursu, gruparea de intelectuali care s-a solidarizat cu disidența poetului Mircea Dinescu din martie 1989 (Octavian Paler, Dan Hăulică, Andrei Pleșu, Alexandru Paleologu, Ștefan Augustin Doinaș, Mihai Șora și Geo Bogza), gruparea de la ziarul România Liberă din 26 ianuarie 1989 (Petre Mihai Băcanu, Alexandru Chivoiu, Mihai Creangă, Anton Uncu, Ștefan Niculescu Maier), gruparea de la Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România (Ionel Cană, Gheorghe Brașoveanu, Vasile Paraschiv), mișcarea de protest de la Brașov din 15 noiembrie 1987 (Marius Boeriu, Dănuț Iacob), gruparea intelectualilor ieșeni din iulie 1989 (Dan Petrescu, Liviu Antonesei, Liviu Cangeopol) etc. O subdiviziune sectorială de opozanți au constituit-o academicienii, profesorii, istorici de artă și arheologii care au protestat contra demolărilor ceaușiste, în principal din București: acad. Răzvan Theodorescu, prof. Vasile Drăguț, acad. Dinu C. Giurescu, prof. Andrei Pippidi, acad. Dionisie M. Pippidi, acad. Grigore Ionescu, prof. Aurelian Trișcu, arheolog Radu Popa, acad. Virgil Cândea.

4) Exilul militant democratic: am denumit această categorie prin sintagma exilul militant democratic pentru a sugera faptul că este incompatibilă cu două situații frecvent întâlnite: simpla părăsire a României și stabilirea în străinătate de către o persoană nu a însemnat în mod automat intrarea în exil (dacă nu și-a manifestat public opoziția politică față de regimul de dictatură de la București), tot așa după cum propagarea unei ideologii politice totalitare (mai cu seamă de sorginte fascistă și legionară) nu presupune apartenența la această categorie. Ca ordin de mărime, exilul românesc militant democratic poate fi aproximat la 200 de persoane, care s-au manifestat, din străinătate, public și politic, împotriva totalitarismului comunist de la București. Printre cele mai cunoscute nume, trebuie să amintim pe: regele Mihai I, Viorel-Virgil Tilea, Mihnea Berindei, Emil Hurezeanu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Sanda Stolojan, Ioana și Maria Brătianu, Neagu Djuvara, Mihai Corne, Radu Câmpeanu, Antonia Constantinescu, Cicerone Poghirc, Doru Novacovici, Ion Rațiu, Vladimir Tismăneanu, Bujor Nedelcovici, Vlad Georgescu, Neculai Constantin Munteanu, Doru Braia, Nicolae Dima, Cicerone Ionițoiu, Adrian Niculescu, William Totok, Herta Müller, Dumitru Țepeneag, Dinu Zamfirescu, Christian Mititelu etc. Un rol fundamental în cadrul exilului l-au avut colaboratorii posturilor de radio, în limba română, Europa Liberă, BBC, Vocea Americii.

5) Revoluția din Decembrie 1989: referirea se face la protestele anticomuniste din Timișoara (16-20 decembrie 1989), Arad (18-22 decembrie 1989), București (21-22 decembrie 1989) și din alte orașe ale României, dar numai până la proclamarea acestora ca orașe libere (20 decembrie 1989, în cazul Timișoarei) sau până la abandonarea puterii de către Nicolae Ceaușescu (22 decembrie 1989, ora 12:09, decolarea elicopterului de pe sediul Comitetului Central al PCR din București). Numărul protestatarilor este de câteva sute de mii la nivel național, dintre care amintim pe pastorul reformat László Tőkés, poetul Ion Monoran, Daniel Zăgănescu, László Borbély, Dan Zăgănescu, Tiberiu Covaci, Dănilă Onofrei, Petre Roman etc. După abandonarea puterii de către Nicolae Ceaușescu, întreaga populație se alătură mișcării revoluționare. În cursul zilei de 22 decembrie 1989, noua putere politică începe să se organizeze în jurul lui Ion Iliescu, acceptat, în mod indiscutabil și fără rezerve, în calitate de conducător suprem. Această alegere avea să fie confirmată, prin scrutin democratic, în anul 1990.

Acestea sunt cele cinci categorii ale nobleții politicii românești. Să o numim așa: aristocrația politică a anticomunismului românesc. Mai precizez că militantismul trebuia să fi fost în favoarea instaurării unui regim democratic. Să fi fost animat de o ideologie democratică: cu alte cuvinte excludem pe cei care erau mânați de o ideologie fascistă, aici este vorba despre legionari, sau de o ideologie comunistă, și aici este vorba despre cei cu ideologie de extremă stânga care s-au opus doar regimului Ceaușescu.

GÂNDUL.RO. Intelectualii sunt, să spunem, în prima linie a celor care ar trebui să cunoască și să-și însușească aceste criterii pe care, cu rigurozitate le-ați enumerat. Revenind la disputa ultimelor zile din spațiul public: Cine este pe o poziție de legitimitate istorică în ce privește poziția de opozant înainte de 89 și cine nu?

Acum sunt foarte multe întrebări. De ce acum a făcut Ana Blandiana această dezvăluire, în această carte și de ce a simțit nevoia să redeschidă acest subiect pentru a ataca poziția de disident a lui Mircea Dinescu, să spunem, și care este poziția pe care Ana Blandiana face această dezvăluire, iată, la atâția ani după Revoluție. Dar toate acestea, repet, ne interesează mai puțin.

Bogdan Bucur: Atitudinea corectă față de un regim totalitar este aceea de intoleranță și de non-negociere și, din contră, în democrație de toleranță și negociere

O chestiune teribil de importantă, pe care vreau să o punctez este că trebuie să se înțeleagă că atitudinea corectă față de un regim totalitar este aceea de intoleranță și de non-negociere, de rezistență și de luptă pe cât se poate și, din contră, într-un regim democratic să dăm dovadă de toleranță, de negociere, să discutăm mai mult. Aceste sunt virtuțile corecte. Din păcate intelectualitatea română a preferat să facă invers. Și anume să fie extrem de tolerantă, fragilă, fricoasă în timpul regimului comunist, fără să adopte o atitudine de forță, de opoziție frontală. Nu au riscat nimic. Iar după 89 cei care au fost cei mai vocali au fost cei care nu au făcut nimic până la Revoluție dar au devenit de o intransigență extraordinară după aceea. În democrație ar trebui să fim extraordinar de atenți la discurs: să nu ne jignim, să argumentăm corect, să acceptăm opiniile și interesele celorlalți.

Din punctul meu de vedere, Mircea Dinescu este exemplul fericit. A făcut opoziție când trebuia să facă opoziție, adică până în 89 și a devenit mai puțin virulent după acest moment. A făcut afaceri, ceea ce e normal într-un regim capitalist, a fost critic în mod democratic, a făcut politică și așa mai departe. Este unul dintre puținii intelectuali români care a făcut lucrurile într-o manieră adecvată situației istorice. Adică a fost un luptător dur și intransigent în comunism și un negociator cu verb ascuțit în democrație.

„Doamna Blandiana și domnul Liiceanu pot pretinde cel mult că au avut o rezistență prin cultură, dar noi știm că această rezistență prin cultură înseamnă că nu s-au opus în niciun fel. Rezistența s-a făcut cu arma în mână sau în mod public cu pixul sau cu declarații publice, asumând aceste declarații politice. Majoritatea românilor nu s-a opus în niciun fel. Evident că erau nemulțumiți, evident că protestau în familii sau spunând bancuri cu tentă politică, dar nu în mod public. Și de ce este importantă această clarificare? Prin repercusiunile pe care asumarea unei poziții publice anticomuniste a avut-o asupra celor care au îndrăznit să și-o asume. Mulți dintre ei au fost asasinați, au fost torturați sau au murit în detenție politică. E adevărat, opozanții cunoscuți au suferit pedepse ceva mai ușoare din partea regimului. De pildă domnul Dinescu. El era foarte bine cunoscut în străinătate, iar regimul nu și-a permis să-l agreseze public. A fost doar trimis în domiciliu obligatoriu. Atenție, la un alt domiciliu decât propria casă, urmărit, monitorizat, sub presiune permanentă. Dacă nu erai expus public aveai soarta pe care a avut-o inginerul Gheorghe Ursu. Care a fost bătut, torturat până la moarte în închisorile comuniste”

Bogdan Bucur, istoric

Relevant este că, din păcate, cei mai mulți intelectuali, care n-au adoptat nicio atitudine anticomunistă până la 22 decembrie 1989, pentru a acoperi această lipsă cronică din CV-ul lor politic, au devenit extrem de intransigenți în democrație. În loc să fie intransigenți în dictatură și toleranți în democrație, marea majoritate a intelectualilor români au fost invers: toleranți cu regimul comunist și extrem de radicali față de tânăra democrație postdecembristă.

Dar intelectualii n-au fost singurii care și-au rescris CV-ul politic după 1989. Alături de intelectualitatea care a pretins că a rezistat prin cultură comunismului, nefăcând în realitate nimic, o altă categorie, în mod egal impostoare din punct de vedere discursiv, este cea a foștilor securiști și a rețelelor de influență ale acestora, care au luat în brațe, după decembrie 1989, discursul naționalist, pretinzând că au apărat țărișoara de inamicul extern. Este evident că au foștii securiști n-au apărat țărișoara, ci regimul totalitar.

Singurii care n-au trebuit să-și rescrie CV-ul politic, după 1990, au fost categoriile politice perfect antagonice: anticomuniștii și comuniștii. Corneliu Coposu și Ion Iliescu nu au mințit, în nicio privință, de pildă, în legătură cu CV-ul lor politic.

Așadar, se poate observa că marea majoritatea a celor care fost extrem de vocali, după 1990, în spațiul public, nu au făcut parte din niciuna dintre categoriile constitutive ale anticomunismului. După 22 decembrie 1989, în România trebuia să se facă politică, iar nu anticomunism. Anticomunismul se oprește la 22 decembrie 1989.

Trebuie să insist asupra faptului că anticomunismul este o opoziție, un dezacord de opinie, sau comportament – în cazul rezistenței armate din munți – și aici vorbim despre un lucru clar și fără nuanțe în ce privește opoziția, manifestată cu arma în mână. Și ambele tipuri de manifestare a opoziției (opinie politică sau comportament) trebuie să aibă caracter public.

Pe scurt, opoziția trebuie să aibă obligatoriu aceste două caracteristici: să fie publică și politică. Apoi trebuie să se încadreze într-o cronologie foarte precisă: prin încadrarea în perioada cuprinsă între 6 martie 1945, ora 19.30 (depunerea jurământului de credință față de Tron și Patrie, în fața regelui Mihai I, la Palatul Regal din București, de către membrii Guvernului dr. Petru Groza) și 22 decembrie 1989, ora 12:09 (decolarea elicopterului cuplului Ceaușescu de pe sediul Comitetului Central al PCR din București). În afara acestei perioade – adică, înainte de 6 martie 1945 sau după 22 decembrie 1989 –, nu se justifică anticomunismul.

Se poate accepta un dezacord ideologic cu stânga politică, ceea ce este însă altceva. Există o singură excepție pentru Timișoara, în cazul căruia sfârșitul comunismului este evident 20 decembrie 1989 când este proclamat primul oraș liber. Așadar toate actele de anticomunism trebuie să se petreacă în acest interval de timp, pe care l-am enunțat anterior. Și orice opozant al regimului comunist trebuie să își fi manifestat opoziția în raport cu regimul în acest interval și să se încadreze la cele cinci categorii majore pe care le-am enunțat.

GÂNDUL.RO. Revenind la România de astăzi. Ce importanță are acum eliminarea confuziei în privința actorilor – cheie ai Revoluției?

Este important să clarificăm toate aceste lucruri pentru că astăzi, când noi discutăm, România este în cea mai bună perioadă din istoria sa. Experții de la Eurostat, agenția de statistică a Uniunii Europene, tocmai au comunicat datele privind starea Uniunii Europene pe anul 2019. România a ajuns la un PIB pe cap de locuitor raportat la puterea de cumpărare de 70% din media Uniunii Europene. Ungaria este la 73%, Polonia cam la fel. La egalitate cu noi se află Slovacia, sub noi se află Croația și Bulgaria. România a avut, la nivelul anilor 2000, când noi am început procesul de aderare la Uniunea Europeană, un PIB pe cap de locuitor raportat la puterea de 26 % Uniunii Europene. Azi e de 77%. Sub aspectul altui indicativ important, consumul individual efectiv al românilor în 2019 este de 79% din media Uniunii Europene Iar noi știm de unde am plecat. Cu alte cuvinte e important pentru că este important să știm cum a ajuns România performantă pentru că țara noastră este, în ciuda celor care se lamentează inutil, în spațiul public, o țară performantă din punct de vedere economic. Și nu doar economic, ci și militar și geopolitic.

Este un lucru extraordinar că am recuperat în 20 de ani, din 2000 până în 2019, 44 de puncte de la 26% din PIB pe cap de locuitor raportat la puterea de cumpărare în 2000 din media din media Uniunii Europene, la 70% astăzi. Din acest punct de vedere România este țara campioană din Europa în ce privește recuperarea decalajului istoric, adică am recuperat cel mai mult. Spre comparație, Ungaria și Polonia au pornit de la 50%.

În cadrul Uniunii Europene și în cadrul NATO suntem percepuți ca fiind o țară prosperă, o țară importantă, o țară serioasă. Atunci este esențial să știm cum am ajuns aici. Dacă n-am fi avut cele cinci categorii de opozanți la regimul comunist – rezistenți, opozanți, dizidenți, exilați, revoluționari -, noi am fi trăit în continuare în sărăcia lucie, în Coreea de Nord a Europei numită Republica Socialistă România. Am ieșit din Coreea de Nord a Europei sub numele de Republica Socialistă România printr-o revoluție sângeroasă pentru care s-au sacrificat aceste categorii de noblețe politică românească. Ei au plătit prețul ca noi să intrăm pe un făgaș al transformărilor democratice.

Este la fel important să știm cum am ajuns aici cum este important să știm cine sunt părinții noștri, sau profesorii, formatorii noștri. Este important să știm cine sunt autorii morali ai acestui succes. Lor le datorăm din punct de vedere moral șansa pe care noi am avut o. E adevărat nu din cauza lor avem prosperitatea. Dar le datorăm șansa pe care România a avut-o pentru a parcurge o transformare democratică. De aceea este atât de important să cunoaștem aceste cinci categorii, iar acestea să fie clar definite astfel încât să nu existe confuzie.

GÂNDUL.RO. Înțeleg că nu există în acest moment o Carte Albă disidenței românești, o platformă care să centralizeze toată activitatea politică anticomunistă din România. Există un proiect în lucru al istoricilor în acest sens?

Ar trebui să avem o arhondologie, așa se chema în trecut registrul în care se treceau titlurile nobiliare și deținătorii lor, o arhondologie a opoziției politice anticomuniste Există, desigur, nenumărate studii, dar nu avem un registru centralizat în care să fie trecuți cu nume și prenume rezistenții din munți, opozanții politici, disidenții, deținuții, exilații, revoluționarii.

Să știți că istoricii au făcut foarte multe progrese în ultimii 30 de ani, pe fiecare problematică în parte s-a scris foarte mult. Însă ceea ce s-ar putea face în continuare este să centralizăm o arhivă electronică accesibilă românilor în care să se regăsească toate aceste nume și categorii, cu date și informații. S-a scris mult despre rezistența armată din munți, s-au identificat grupurile active, pe la începutul anilor 2000 erau estimări că ar fi existat circa 1196 de grupuri active, se știu și membrii acestora, despre detinuții politici știm foarte multe lucruri, pentru că avem 93.000 de fișe cu ei, despre disidență și opoziție sunt memorii, la fel despre exil, și așa mai departe. Ceea ce nu avem este o platformă unitară, unde informațiile să fie centralizate, poate chiar într-o arhivă electronică.

Însă într-adevăr, un astfel de proiect ar fi extrem de util pentru ca în viitor să se evite confuzia și să nu mai existe pretenții aberante care frizează impostura.

O tânără speranţă a ţării în sport întreţine relaţii intime pentru bani: "Când i-am spus...
Câți lei a plătit un turist pentru o friptură în Mamaia. Când a venit nota,...
FOTO. Roxana Nemeș și Andreea Antonescu și-au etalat busturile generoase la plajă! Cum arată cele...
Zodiile care oferă cea mai toxică iubire: 1. Rac
Mirela Vaida, dărâmată după ce a pierdut sarcina! A ajuns la spital, iar medicii i-au...
Parma i-a stabilit prețul lui Dennis Man! Ce sumă i-a cerut patronul american de la...
Din ce își câștigă de fapt banii Bianca Drăgușanu. A recunoscut tot! E plătită regește
WhatsApp anunţă implementarea "View Once". Iată tot ce trebuie să ştii despre noua funcţie
Cele mai ieftine SUV-uri cu cutie de viteze automată
BANCUL ZILEI – Bătrânel răsfățat de nevasta de 19 ani
Nadia Comăneci, mărturisiri emoţionante: Nu am suferit niciodată de twisties. Soțul meu le-a avut și...
Câți lei a plătit un turist pentru o friptură în Mamaia. Când a venit nota,...
Care este DURATA normală a unui contact sexual. Un expert dă un răspuns la care...
Irinel Columbeanu a rupt tăcerea! Adevărul despre despărțirea de Monica. Incredibil ce s-a aflat
Veste PROASTĂ pentru locuitorii din sectorul 1. Vor plăti mai mult pentru curățenie?!
O chelneriţă a servit mulți ani un bătrân ţâfnos. După ce bărbatul a murit a...
Calendar ortodox 4 august 2021: Ce sărbătoare e azi?
ȘOCUL ANULUI pentru cei vaccinați cu PFIZER! Este răsturnare totală de situație. Anunțul cumplit a...
Imagini scandaloase cu Mircea Geoană care se urcă la volan după ce a împărțit cu...
Un dar otrăvit: Sute de mii de români vor avea pensii mai mici
De pe scenă, în afaceri. Ce business a lansat artistul Vlad Miriţă alături de antreprenorul...