Prima pagină » IT&C » Cu 1 dolar se pot afla informații despre 2.000 de utilizatori de internet

Cu 1 dolar se pot afla informații despre 2.000 de utilizatori de internet

Cu 1 dolar se pot afla informații despre 2.000 de utilizatori de internet
Concurența dintre companii pentru acumularea de informații despre consumatori în mediul online se intensifică, iar prețul la care sunt vândute pentru a fi folosite în strategiile de marketing a scăzut chiar până la 0,0005 dolari pentru datele referitoare la vârstă, sex și locație ale unei persoane.

Concurența dintre companii pentru acumularea de informații despre consumatori în mediul online se intensifică, iar prețul la care sunt vândute pentru a fi folosite în strategiile de marketing a scăzut chiar până la 0,0005 dolari pentru datele referitoare la vârstă, sex și locație ale unei persoane.

În ultimii ani, colectarea de date despre consumatori s-a dezvoltat într-o industrie de miliarde de dolari, în care cei mai importanți jucători obțin informații analizând căutările online, activitatea de pe rețelele sociale, cumpărăturile și date publice, potrivit Financial Times. Activitatea acestora este în mare parte nereglementată, în timp ce oamenii sunt tot mai îngrijorați de supravegherea strictă de către state.

„Dosarele” rezultate includ mii de detalii despre persoane, inclusiv probleme de sănătate, bonitate financiară și chiar date despre femeile gravide. Companiile folosesc algoritmi pentru a determina pe baza datelor adunate cum să anticipeze și să influențeze comportamentul consumatorilor.

Informații simple despre vârstă, sex și locație se vând chiar și cu 0,0005 dolari pe persoană, sau 0,5 dolari la 1.000 de persoane, potrivit unor oferte de prețuri obținute de Financial Times. Informațiile despre persoane considerate influente în rețeua socială au un preț mai ridicat, de 0,00075 dolari, sau 0,75 dolari pentru 1.000 de astfel de indivizi. Detaliile privind veniturile și istoricul cumpărăturilor sunt ușor mai valoroase, cu prețuri de 0,0001 dolari pe persoană.

Potrivit unor surse din industrie, „dosarul” complet al unei persoane se vinde cu mai puțin de un dolar.

„Nu ai o valoare prea mare”, a afirmat Dave Morgan, fondator al uneia dintre primele companii care folosesc datele despre traficul pe internet pentru a transmite ulterior reclame în funcție de profilul consumatorului.

Întrucât informațiile de bază despre consumatori sunt tot mai ușor disponibile, brokerii de date urmăresc chiar și mai multe detalii. Pentru 0,26 dolari pe persoană, LeadsPlease.com vinde nume și adrese de email ale persoanelor cu afecțiuni precum cancer, diabet și depresie. Informațiile includ și detalii despre medicația acestora.

LeadsPlease oferă discount-uri celor care cumpără în cantitate mare. Astfel, prețul unui „dosar” scade la 0,14 dolari, dacă o persoană cumpără datele a 50.001-100.000 de persoane.

O altă companie, ALC Data, vinde o listă de persoane suferind de anumite boli și clasificate în funcție de bonitatea financiară. Printre cumpărătorii datelor oferite de ALC se numără asigurătorul Blue Cross Blue Shield, compania telecom Sprint Nextel și compania energetică TXU Energy. ALC urmărește și date despre 80% din nașterile din SUA.

Comisia Federală pentru Comerț a SUA și o comisie a Congresului investighează activitatea brokerilor de date, pentru a determina cât de multe informații au aceștia și cum le folosesc. În SUA există puține legi care să protejeze caracterul privat al datelor unei persoane, notează Financial Times.

Industria colectării de date operează sub un set de principii create de companii, care interzic culegerea de informații despre copii, precum și detalii despre starea sănătății și situația financiară. Conform acestora, vânzarea de informații rezultate din fișe medicale și rețete este permisă atât timp cât datele de identificare au fost șterse.

LeadsPlease.com și ALC Data au precizat că unele informații privind starea de sănătate a pacienților au fost furnizate chiar de aceștia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
FOTO. Ioana, moștenitoarea imperiului Țiriac de 2 miliarde de euro, apariție spectaculoasă
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!