REVIEW OnePlus One – Cel mai bun smartphone premium la raportul calitate/preț

Publicat: 03/11/2014, 16:58

Prima dată când primești cutia în care este livrat OnePlus One te uimește modul minuțios în care a fost ambalat smartphone-ul. Mesajul pe care îl recepționezi, ca și client, este: „Noi cei de la OnePlus te respectăm”. Totul, de la ambalaj și până la accesoriile din cutie, impresionează. Combinația de culori folosită la ambalaj, roșu și alb, arată excelent. Încărcătorul, care este și el o mică „operă de artă”, vine în propria sa cutie.

Cei de la OnePlus au inclus în ambalaj chiar și o agrafă pentru slotul cartelei. Aceasta, la fel ca celelalte accesorii, are propriul ambalaj, un mic breloc din silicon care poate fi atașat la chei.

Cred că marile companii, precum Samsung, Sony sau LG, au multe de învățat de la mica firmă OnePlus în ceea ce privește atitudinea față de client.

DESIGN. Cu un ambalaj premium, era de așteptat și ca principalul element din interior, smartphone-ul, să arate bine, iar cei de la OnePlus nu m-au dezamăgit. Carcasa telefonului este o combinație de policarbonat frumos finisat și o mică ramă de plastic cromat care dă senzația de metal. Modelul testat are carcasa în culorile alb și negru.

Ecranul nu acoperă toată carcasa în partea din față. În partea de sus și în cea de jos rămân două mici zone în care se vede un plastic finisat în așa fel încât să pară metal. Faptul că ecranul nu este încadrat de o ramă, înseamnă și că este mai ușor de avariat în cazul în care terminalul cade pe o suprafață dură. De asemenea, în spațiile care rămân în partea de sus și jos a părții frontale se strânge praf și mizerie.

Butonul de On/Off este situat pe partea din dreapta, iar cel de volum, alături de slotul pentru cartelă, pe marginea din stânga. Slotul de încărcare microUSB este poziționat pe marginea de jos, iar jack-ul audio pe cea de sus.

Micile detalii sunt cele care fac diferența. Butoanele pentru volum și On/Off au culoare neagră, care arată foarte bine în contrast cu albul mat al carcasei.

Ansamblul camerei principale iese puțin în relief, însă lentila nu atinge de suprafața pe care este așezat telefonul pe spate deoarece este îngropată cam 0,5 mm.

Utilizatorul nu are acces la baterie, capacul din spate nefiind detașabil. Mai mult, OnePlus One nu dispune de slot pentru card microSD, ceea ce este o problemă. Modelul testat are capacitate de stocare internă de 16 GB, prea mică pentru nevoile mele. De exemplu, pe smartphone-ul meu am 5 GB de muzică. Pe OnePlus de 16 GB, utilizatorul are la dispoziție, imediat ce scoate terminalul din cutie, aproximativ 11 GB. Restul este ocupat de sistemul de operare și aplicațiile preinstalate. Dacă mut muzica pe telefon, filmez câteva clipuri la calitate Full HD și instalez câteva zeci de aplicații, risc să rămân fără spațiu.

Totuși, este greu să te plângi, ținând cont de faptul că terminalul testat costă, comandat direct de la OnePlus, 300 de dolari, în condițiile în care modele rivale, precum Samsung Galaxy S5 și HTC One M8 au un preț dublu.

Fiind un fan al butoanelor fizice și capacitive, apreciez faptul că OnePlus One dispune de trei astfel de comenzi, în partea de jos, pentru Home, Menu și Back.

ECRANUL. Are o diagonală de 5,5 inci, este Full HD (1.080p), oferă culorii vii, unghiuri de vizualizare largi și o bună vizibilitate la lumină naturală.

SOFTWARE ȘI PERFORMANȚE. Versiunea de 16 GB rulează o versiune modificată de Android, numită CyanogenMod 11S.

Platforma este un Android modificat masiv și oferă foarte multe opțiuni de personalizare pentru utilizator. Interfața CyanogenMod de pe OnePlus One se bazează foarte mult pe culoare. Meniurile sunt intuitive și ușor de folosit.

Un mare avantaj al CyanogenMod este acela că nu include mult bloatware (aplicații preinstalate de producător), care să ocupe inutil spațiu de stocare. One Plus One vine câteva aplicații preinstalate, însă acestea pot fi dezinstalate, nu doar oprite precum cele de pe terminalele Samsung sau Sony.

Spre deosebire de alte smartphone-uri din China, OnePlus One vine cu serviciile Google, cel mai important fiind magazinul virtual de aplicații Google Play, preinstalate.

Pe partea hardware, OnePlus One dispune de procesor quad-core Snapdragon 801 de 2,5 GHz (același de pe Galaxy S5 și HTC One M8), 3 GB memorie RAM și grafică Andreno 330. Performanțele oferite (scor de 24,601 în Quadrant) sunt similare cu cele ale HTC One M8.

Apreciez că OnePlus a introdus pe telefon funcția deouble tap to wake – ecranul se aprinde prin dubla apăsare rapidă.

CAMERA. Este decentă, dar nu impresionează în niciun fel. Are senzor de 13 MP marca Sony și dispune de propria aplicație pentru cameră. Calitatea imaginilor făcute cu OnePlus este medie, fiind mult sub cea oferită de Galaxy S5 sau iPhone 6. Cred că problema o reprezintă partea de procesoare software a imaginilor. Sunt terminale cu module Sony identice care fac poze excelente.

Cele mai slabe imagini ies în condiții de luminozitate scăzută sau acolo unde este lumină artificială. Într-o zi însorită veți face poze frumoase cu OnePlus One.

BATERIE. Acumulatorul are o capacitate mare, de 3.100 mAh, necesară pentru un dispozitiv cu ecran Full HD de 5,5 inci. Am reușit să folosesc terminalul 12 ore la o singură încărcare, în regim de utilizare medie (puțin Facebook, câteva poze făcute, 3-4 clipuri pe YouTube, o jumătate de oră pe 9GAG, două conturi de e-mail pe push și aproximativ o oră de browsing web). Terminalul pierde încet energie în regim standby, ceea ce este foarte bine.

DISPONIBILITATE. Terminalul ne-a fost oferit pentru teste de către magazinul online QuickMobile.ro. Modelul testat costă, la acest comerciant, 1.700 de lei.

PRO:

– Design reușit

– Raport calitate/preț excelent, cel mai bun pe segmentul high-end

– Performanțe foarte bune

– Ecran de calitate

– Ambalaj de excepție, multă grijă pentru detalii; accesorii interesante

CONTRA:

– Capacitate de stocare redusă la versiunea de 16 GB; aș fi preferat ca cel mai ieftin model să aibă minim 32 GB

– Utilizatorul nu are acces la baterie

– Nu există slot pentru card microSD

Rating gândul: 4,7/5

Adrian Popa
Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești în piețele din București! Ce...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Studiu: Aproape jumătate dintre români preferă să aibă în case între 22 şi 24°C
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
Mari probleme în dragoste. Aceste zodii riscă să se despartă
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete