O nouă amânare în cazul recursului în casație formulat de Elena Udrea, în Dosarul „Gala Bute”. Judecătorii au fixat un nou termen peste o lună

Publicat: 23 05. 2022, 15:12
Actualizat: 23 05. 2022, 15:20
Sursa: MEDIAFAX FOTO

Judecătorii instanței supreme au amânat pentru 20 iunie dosarul privind suspendarea executării pedepsei pentru Elena Udrea în dosarul Gala Bute. Recursul în casaţie este ultima cale extraordinară de atac la care a apelat Elena Udrea pentru a nu executa pedeapsa de 6 ani.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) au reluat, luni, dezbaterile în cazul recursului în casație formulat de Elena Udrea și au stabilit că vor pronunța o sentință în acest dosar în data de 20 iunie, conform Observatornews.ro.

Aceasta este ultima cale excepțională de atac pe care o poate folosi Elena Udrea în cazul acestei condamnări. Anterior, ea a depus o contestație în anulare, dar cererea ei a fost respinsă de magistrați.

„Speranța mea este că acest recurs în casație va fi soluționat favorabil”, a declarat, în exclusivitate pentru Gândul, avocatul Veronel Rădulescu, după primul termen din acest dosar.

Elena Udrea a părăsit România, la începutul lunii aprilie, înainte ca Înalta Curte de Casație și Justiție să pronunțe condamnarea sa la 6 ani de închisoare, în dosarul „Gala Bute”. La scurtă vreme după ce a plecat din țară, însă, a fost oprită de la granița dintre Bulgaria și Grecia.

Statul român a cerut autorităților bulgare extrădarea ei, însă procedurile judiciare din țara vecină încă nu s-au încheiat. Pe 18 mai, judecătorii Curții de Apel de la Sofia au amânat decizia extrădării pentru data de 8 iunie, la ora 15.00.

Elena Udrea (d) / FOTO – captură video: Antena 3

„Sunt 46 de zile de când sunt arestată ilegal, ca urmare a unei halucinante decizii a ICCJ”

Elena Udrea a publicat, duminică, un text pe contul ei de Facebook, pentru prima dată de când a fost arestată în Bulgaria, în care își reafirmă nevinovăția, susținând că a fost condamnată ilegal. De altfel, ea critică dur justiția din România.

„Sunt 46 de zile de când sunt arestată ilegal, ca urmare a unei halucinante decizii a ICCJ, prin care mi s-a respins contestaţia în anulare doar MIE dintre toate dosarele similare ( Șova, Pop, Niță, Vâlcov, Bica, etc), şi mi s-a refuzat doar mie dreptul de a fi rejudecata legal în dosarul Gala Bute. Din motive inexplicabile juridic, 4 din 5 judecători au decis în cazul meu să încalce decizia CCR, care stă la baza tuturor acestor contestaţii, şi să se contrazică cu ceea ce ei înşişi au spus în celelalte cazuri, care toate sunt acum în rejudecare, iar cei implicaţi sunt toţi evident în libertate.

Şi dacă ar vrea să îşi justifice schimbarea de macaz prin aplicarea deciziei CJUE din 21.12.2021, tot nu ar putea deoarece aceasta prevede că judecătorii pot să nu ţină cont de deciziile CCR, dacă «există un risc sistemic de impunitate  nepedepsire) prin prescripţie». Trec peste toate argumentele constituţionale prezentate de specialişti, de ce această decizie nu poate fi aplicată, şi mă rezum la analiza raportată la cazul meu. Evident că nu putem vorbi de risc sistemic de impunitate, când este în discuţie un singur dosar în care decizia CCR mai putea fi aplicată în România în dosarul Gala Bute.

Sistemic înseamnă categorii întregi de persoane sau fapte, iar despre prescripţie nu poate fi vorba ea intervenind pentru fapte de care sunt acuzată, peste cel puţin 4 ani. Cum au luat aceşti judecători o decizie atât de ilegală? Rămâne să aflăm ce s-a întâmplat de fapt pe 7 aprilie”, a scris Elena Udrea, pe rețeaua de socializare.