Oana Țoiu susține că România ar avea beneficii, dacă ajută Ucraina. Așa-zisele avantaje sunt „proximitatea geografică” și „economia”
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat joi, la deschiderea Forumului „Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment” că România dispune de anumite avantaje în ceea ce priveşte implicarea în procesul de reconstrucţie al Ucrainei. Printre beneficii, Țoiu a menționat proximitatea geografică, baza economică, infrastructura extinsă, capacitatea instituţională, dar şi progresele realizate în domeniul dezvoltării conectivităţii cu Ucraina pe toate planurile.
Ministrul afacerilor externe, Oana Ţoiu, a participat la deschiderea Forumului „Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment”, organizat de New Strategy Centre, eveniment care a avut loc sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe al României şi al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei.
”În cadrul alocuţiunii sale, ministrul afacerilor externe, Oana Ţoiu, a subliniat importanţa fundamentală a unei păci juste şi durabile, în conformitate cu dreptul internaţional, a salutat eforturile diplomatice ale Statelor Unite ale Americii, precum şi implicarea substanţială în proces a statelor europene şi Ucrainei şi a arătat că orice proces îndreptat către ajungerea la pace trebuie să includă oferirea de garanţii de securitate solide şi credibile Ucrainei”, arată MAE într-un comunicat oficial.
Oficialul român a reiterat importanţa procesului de integrare a Ucrainei şi a Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi a subliniat sprijinul ferm al României în acest sens, materializat prin intermediul formatului trilateral de cooperare al Triunghiului Odesa.
”Ministrul afacerilor externe a arătat că România dispune de avantaje intrinseci în ceea ce priveşte implicarea în procesul reconstrucţiei Ucrainei, precum proximitatea geografică, baza economică, infrastructura extinsă şi capacitatea instituţională. În context, a subliniat progresele realizate în domeniul dezvoltării conectivităţii cu Ucraina pe toate planurile şi a reconfirmat angajamentul României pentru implicarea în procesul de redresare şi reconstrucţie a Ucrainei”, mai arată Ministerul de Externe.
FOTO: Mediafax
Recomandarea autorului:
- Cancelarul Austriei îl primește pe premierul Ilie Bolojan cu onoruri militare. Stocker: „Austria susține în mod expres aderarea României la OCDE”
- Oana Țoiu refuză categoric tăierea salariilor pentru diplomați. Locuință de peste 20.000 de euro/lunar pentru ambasadorul Andrei Muraru în SUA
- Ce nu a rezolvat MAE, a rezolvat omul dat afară de Țoiu de la Externe, Tamila Cristescu: Sportivii români ținuți în Aeroportul din Mexic 12 ore și expulzați din țară se întorc și vor participa la competiția mondială. Gândul a contactat MAE și Ambasada României în Mexic, însă nu a primit niciun răspuns