Roxana Petcu, șefa Inspecției Judiciare: „Să facă și justiția un referendum să vadă care-i treaba la președinție, la Guvern. Oare poporul e mulțumit?”

Publicat: 27 02. 2026, 17:07
Actualizat: 27 02. 2026, 17:08

Judecătoarea Roxana Petcu, șefa Inspecției Judiciare din Consiliul Superior al Magistraturii, invitata jurnalistei Sorina Matei în cadrul emisiunii „Off the Record” la Mediafax, și-a exprimat dezacordul cu privire la referendumului anunțat de Președintele României, Nicușor Dan, în justiție. Judecătoarea Petcu a declarat că nu există un cadru legal pentru acest demers.

Șefa Inspecției Judiciare, Roxana Petcu, a comentat inițiativa președintelui Nicușor Dan de a face un referendum pe justiție și precizat că și magistrații pot face un referendum cu privire la activitatea Guvernului. 

„Dar eu propun că dacă președinția României face un referendum să vadă care-i treaba justiției, să facă și justiția un referendum să vadă care-i treaba la președinție. Așa-i corect.

Dacă tot migrăm de la unii la ceilalți, haideți să facă justiția un referendum, de exemplu, să vedem poporul oare e mulțumit de măsurile luate de guvern. De ce n-am face și noi un astfel de referendum? Adică, mi se pare că suntem deja într-o zonă în care nimeni nu mai respectă niște reguli pe care le avem. Nu suntem într-un stat fără reguli. Suntem într-un stat de drept”, a afirmat Roxana Petcu.

Șefa Inspecției Judiciare: ” Nu văd cum să petrece efectiv această consultare”

„Avem legi. Avem niște legi. Hai să le respectăm. Vorbim despre un nivel de asumare care este mult mai mare la magistrați sau așa mi-ar plăcea să cred că există. Un magistrat nu stă să pună în cutia cu indulgențe și să scrie anonim în condica de sugestii și reclamații.

Cred că totuși suntem puțin peste această zonă. Judecătorii care au de criticat, tot critică.

Critică de câteva luni, tot critică în mod deschis. Cei care au de criticat. Poate că cei care nu au, nu au. Credeți că magistrații, judecători, procurori vor participa la acest referendum? Nu văd cum să petrece efectiv această consultare”, a mai spus judecătoarea Petcu.