Mai multe ONG-uri din zona „Rezist” au organizat un protest în fața Consiliului Suprem al Magistraturii
Mai multe ONG-uri din zona „Rezist” au organizat un protest în fața Consiliului Suprem al Magistraturii, după documentarul Recorder. Manifestanții cer demisii la nivel înalt.
Opinia publică din România a fost luată prin surprindere de dezvăluirile din materialul Recorder, în care sunt prezentate pretinse fapte de corupție orchestrate de magistrați din vârful ierarhiei. În urma dezvăluirilor din documentar, a fost organizat un protest miercuri seara în fața Consiliului Superior al Magistraturii.
Câteva sute de oameni au fost îndemnați să iasă la protest.
Oamenii solicită demisia magistraților incriminați în materialul publicației independente.
Protestul pus la cale de mai multe ONG-uri, în frunte cu activista Angi Șerban
Protestul a fost organizat de ONG-uri notorii în bula progresistă: Declic România, Inițiativa România și Justiție Independentă. De asemenea, organizația Declic a realizat și o petiție în care solicită președintelui Nicușor Dan și premierului Ilie Bolojan modificarea legilor justiției.
La protestul împotriva corupției din justiție este prezentă și activista Angi Șerban, o prezență des întâlnită la astfel de evenimente.
„În seara asta la CSM” a transmis Angi Șerban pe rețelele de socializare, alături de un video postat de asociația Inițiativa România.
Aceasta a fost acuzată de Poliția Română în 2024 de incitare la ură, după ce a publicat pe Facebook.
„Dacă la o manifestaţie paşnică poliţia vine înarmată, nu ar fi legitim ca protestatarii să aducă cocktailuri?”
În august 2025, Poliția a confirmat că dosarul se află în faza de urmărire penală, a transmis la acel moment Adevărul.ro.
FOTO/VIDEO: Gândul
Recomandarea autorului:
- Bolojan vrea „un dialog” cu magistrații, pe tema corupției din sistemul de justiție după materialul Recorder: „Voi încerca, dar nu este un moment bun”
- CCR judecă pe 10 decembrie sesizarea ÎCCJ pe proiectul privind pensionarea magistraților
- Parchetul General începe urmărirea penală împotriva celor care instigă public împotriva magistraților. A deschis 3 dosare.