A fost anunțată data la care va fi lansată în România autobiografia lui Edward Snowden, „Dosar permanent”

Publicat: 04 09. 2019, 17:09

În 2013, la 29 de ani, Edward Snowden a șocat lumea întreagă când a rupt legătura cu sistemul de informații american și a dezvăluit că Guvernul SUA încerca, în secret, să colecteze datele din orice apel telefonic, mesaj sau e-mail. Miza era un sistem de supraveghere în masă fără precedent, care să poată accesa viața privată a oricărui om de pe planetă. Șase ani mai târziu, Snowden își spune povestea pentru prima dată și scrie despre cum a contribuit la construirea acelui sistem și ce l-a motivat să dezvăluie totul.

De la copilăria idilică și până la misiunile clandestine pentru CIA și NSA, „Dosar permanent” este extraordinara poveste a unui tânăr care a crescut odată cu mediul online, a devenit spion, apoi avertizor de integritate și, în final, a ajuns „conștiința” internetului. Scrisă cu inteligență, grație, pasiune și candoare, cartea este o mărturie esențială despre destinul democrației în epoca digitală, potrivit editorilor.

În urma dezvăluirilor făcute pe baza declarațiilor și documentelor puse la dispoziție de Edward Snowden, The Guardian și The Washington Post au primit, în 2014, prestigiosul premiu Pulitzer, pentru că „au dezvăluit masiva supraveghere făcută în secret de NSA și, prin reportaje consistente, au pornit o dezbatere între guvernământ și cetățeni pe tema securității și a datelor private”.

Edward Snowden s-a născut în Elizabeth City, Carolina de Nord, și a crescut în Fort Meade, Maryland. Instruit ca inginer de sisteme, a fost ofițer în cadrul Agenției Centrale de Informații (CIA) și a lucrat pentru Agenția Națională de Securitate (NSA) din Statele Unite. A primit numeroase recompense pentru munca depusă în folosul public, printre care Right Livelihood Award, German Whistleblower Prize, Ridenhour Prize for Truth-Telling și Medalia Carl von Ossietzky de la Liga Internațională pentru Drepturile Omului. În prezent este președintele comitetului director al Press Foundation.

Snowden este căutat de autoritățile americane după ce a dezvăluit mai multe documente clasificate cu privire la activitățiile de spionaj efectuate de agențiile de informații din SUA. Acesta trăiește în exil în Rusia din anul 2013. În 2017, Rusia a arătat că ia în considerare extrădarea americanului, lucru invocat de Snowden ca argument că nu a colaborat cu Moscova, pentru că „nicun stat din lume nu vorbește despre extrădarea spionilor cu care lucrează”.