Actrițele care interpretează roluri de conducere au de patru ori mai multe cadre nud decât bărbații

Publicat: 01 10. 2019, 13:30

Studiul intitulat „Rewrite her story: How film and media stereotypes affect the lives and leadership ambitions of girls and young women” („Rescrie povestea ei. Modul în care stereotipurile din media și film afectează viețile și dorința de a ocupa posturi de conducere ale fetelor și tinerelor”) a presupus examinarea a 56 de pelicule realizate în 20 de țări, în anul 2018.

Potrivit autorilor studiului, personajele feminine aflate în poziții de conducere în diferite pelicule sunt des portretizate asemenea unor obiecte sexuale. Astfel, acestea apar îmbrăcate sumar pe ecrane de patru ori mai frecvent decât bărbații (30 de procente, comparativ cu 7 procente).

Totodată, femeile care interpretează personaje cu funcții de conducere sunt de două ori mai predispuse decât bărbații să apară parțial nud pe marile ecrane (15 procente, în comparație cu 8 procente).

Mai mult decât atât, personajele feminine aflate în poziții de conducere sunt de patru ori mai frecvent arătate complet nud comparativ cu bărbații (2 procente, comparativ cu 0,5 procente).

Studiul a arătat și modul în care femeile sunt reprezentate asemenea unor obiecte sexuale, 15 procente dintre cadrele în care apar fiind centrate pe diferite părți ale corpului lor. În paralel, în 4 procente din cadrele în care apar personaje de sex masculin sunt expuse, cu tehnica slow motion, părți ale corpului.

„Descoperirile nu sunt surprinzătoare, din moment ce niciun film realizat în anul 2018 din cele 20 de țări nu a fost regizat de o femeie, doar un sfert dintre pelicule au avut o producătoare și doar unul din zece a avut o persoană de sex feminin drept scenaristă. O femeie 007 și o supereroină sunt bine primite în filme, dar studiile noastre au arătat că acestea sunt excepții, nu o regulă. Imaginea globală este că discriminarea de gen și stereotipurile sunt încă prezente în industria cinematografică. Acestea subestimează fetele, femeile și au un impact negativ asupra aspirațiilor și a parcursului lor în viață”, a declarat Anne-Birgitte Albrectsen, directorul general al Plan International.