Cincizeci și cinci de picturi realizate de cimpanzeul Congo vor fi vândute. Cea mai scumpă costă 7.400 de dolari

Publicat: 10 10. 2019, 18:15

Antropologul și pictorul Desmond Morris, deținătorul picturilor, a decis să le comercializeze.

Prețul individual al picturilor este cuprins între 1.850 și 7.400 de dolari.

Cimpanzeul Congo a devenit faimos în urma unei apariții, în anii 1950, într-un program britanic de televiziune intitulat „Zoo Time”, transmis de la o grădină zoologică din Londra.

Pe parcursul a trei ani, cimpanzeul a realizat 400 de picturi încadrate în stilul expresionismului abstract.

La peste 50 de ani de la moartea cimpanzeului, cauzate, în anul 1964, de turbeculoză, lucrările lui continuă să fie căutate.

În anul 2005, trei dintre picturile lui au fost vândute la o casă de licitații din Londra pentru suma neașteptată de 17.102 dolari (14.000 de lire sterline), valoarea estimată fiind de aproximativ 732 de dolari.

Directorul galeriei Mayor, James Mayor, a declarat pentru CNN că multe dintre picturile lui Congo sunt „foarte bune”.

„A fost un pictor fascinant. Oamenii și-ar putea imagina că apuca pur și simplu un creion și o foaie, dar avea la dispoziție mai multe culori și se gândea înainte de a desena. A fost extraordinar”, a declarat James Mayor.

Totodată, antropologul Desmond Morris l-a evocat pe Congo, lăudând inteligența remarcabilă a cimpanzeului și realizarea „artei de dragul artei”.

„Am fost foarte norocoși pentru că am avut norocul de a alege un cimpanzeu extrem de inteligent. Congo a fost plin de viață, curios și jucăuș”, a susținut Morris.

Morris susține că „modelele abstracte foarte simple” ale lui Congo nu trebuie supraestimate, dar că trebuie observat „controlul” implicat în realizarea picturilor.

Chiar dacă picturile lui Congo au fost criticate, în 1957, când au fost scoase pentru prima dată la vânzare de Institutul de Arte Contemporane (ICA), Morris este convins că acestea au o valoare artistică.

Referindu-se la pictorii Picasso și Miró, care au apreciat lucrările lui Congo, Morris a adăugat: „Cu cât este mai serios artistul, cu atât înțelege mai bine ceea ce a realizat Congo”.

„Este mai mult decât un simplu experiment științific. A devenit o mică parte din istoria artei”, a mai adăugat Morris, care păstrează una dintre picturile lui Congo.

Supranumit „Cézanne al maimuțelor”, Congo a produs 400 de desene și picturi în anii 1950, încurajat de antropologul Desmond Morris. Celebru pentru cărțile și emisiunile sale televizate despre lumea animalelor, cercetătorul a expus tablourile lui Congo la Londra, în 1957, convins că cimpanzeul este dotat cu sensibilitate artistică.