Fotografia veche de 72 de ani care dezvăluie un secret milenar. În urmă cu 5.000 de ani, o „doamnă de fier” ar fi condus Egiptul
O femeie egipteană pe nume Meretneith a avut un mormânt prețios și numele ei a fost scris ca și cel al faraonului, scrie livescience.com.
O nouă analiză a unei fotografii vechi de șapte decenii dezvăluie noi detalii despre femeia puternică care a condus Egiptul în urmă cu 5.000 de ani.
Meretneith a condus Egiptul în prima dinastie, la scurt timp după ce această țară s-a unit sub un singur lider, potrivit unui nou studiu.
În cadrul studiului publicat în ediția din septembrie a revistei științifice „Prague Egyptology Studies”, calitatea unei fotografii vechi a fost îmbunătățită: în această apare un detaliu demult uitat, care arată că numele lui Meretneith a fost scris întocmai ca acela al unui faraon din Egipt.
Povestea fotografiei din 1954
Descoperirea are în spate o istorie de cel puțin 70 de ani. Încă din anii 1940, arheologul William B. Emery a descoperit 13 sigilii care identifică numele proprietarului unui anumit obiect, în jurul unui mormânt din Saqqara.
Fiecare conținea patru serekh-uri – o serie de semne care ilustrează numele unui conducător egiptean. Arheologul a descoperit că două din serekh-uri au aparținut unui rege pe nume Djer și alte două unei femei pe nume Meretneith.
Prezența numelui lui Meretneith în serekh-uri indică faptul că aceasta a condus Egiptul. Într-o lucrare științifică din 1954, arheologul a publicat fotografia alb-negru a unui asemenea sigiliu. Totuși, calitatea slabă a imaginii a făcut ca mulți cercetători să privească descoperirea cu o mare doză de scepticism.
Mai mult, toate cele 13 sigilii, ca și placa de sticlă originală cu fotografia, au dispărut în timpul săpăturilor arheologice.
Nu se știe exact unde sunt, a declarat – pentru Live Science – Susan Kelly, cercetător al istoriei egiptene la Macquarie University of Australia și co-autor al studiului.
La îndemână a rămas astfel doar fotografia alb-negru. În noul studiu, Kelly și Crystal Miller, un tehnician de la aceeași universitate, cu masterat în bioarheologie, au folosit o serie de tehnici complexe pentru a îmbunătăți digital fotografia, în scopul elucidării detaliilor acestor serekh-uri.
„Tehnica noastră a dezvăluit că, în al doilea și al treilea serekh, semnele din zona numelui emblemei au aceeași structură ca și cele folosite la scrierea numelui Meretneith”, a scris Kelly într-un articol pentru The Conversation.
„Mama regelui”
Rolul lui Meretneith nu ar fi fost aceleși ca al bărbaților. Inscripțiile nu folosesc serekh-uri, dar îi conferă titluri precum „mama regelui” sau o plasează la conducerea unor departamente importante, precum trezoreria, au scris Kelly și Miller.
Dovezile arată că Meretneith era o conducătoare alături de un bărbat pe nume Djer. Nu se știe sigur cine era Djer, dar ar fi putut fi chiar tatăl ei. Femeia ar fi putut îndeplini și un rol de regent pentru fiul ei, Den, prea mic pentru a conduce singur Egiptul.
După moartea sa, Meretneith a primit un mormânt similar celui în care erau îngropați liderii, arată excavațiile din 2023.
Pe de altă parte, Eva-Maria Engel, istoric la Humboldt University of Berlin, care nu a fost implicată în acest nou studiu, a pus la îndoială unele din descoperiri.
Specialista a analizat fotografiile la calitate îmbunătățită, dar nu crede că Meretneith este prezentă pe serekh-uri. În opinia sa, se pare că „sigiliul menționează doar numele Regelui Djer și Meretneith nu este menționată deloc”, a declarat Engel, pentru Live Science.
Asta nu înseamnă însă că Meretneith nu ar fi avut o mare putere și influență. Engel a subliniat că Meretneith „a avut un mormânt în rând cu primii și ultimii regi”, cu inscripții care au arătat că ar fi acționat în numele fiul ei, Regele Den, care avea o vârstă prea fragedă pentru a conduce singur Egiptul.
Sursa foto: Live Science / Envato (ilustrativ)