MAI, oferte de „Z-Friday”: „Reducere 100% la mascați și…” – FOTO

Publicat: 13 11. 2020, 23:10
MAI, oferte de „Z-Friday”: „Reducere 100% la mascați și...”/ Sursă FOTO: MAI - Facebook

Ministerul Afacerilor Interne din România a anunțat printr-o postare pe Facebook „Z-Friday” și mai multe „oferte” cu această ocazie, printre care și reducerea de 100% la mascați.

Ministerul Afacerilor Interne este în pas cu vremurile, respectiv Black Friday, însă instituția a redenumit-o potrivit profilului „Z-Friday”, anunțând oferte care mai de care mai… „tentante”.

MAI, oferte „tentante” de Z-Friday

„SUPER OFERTĂ de Z-FRIDAY:
Reducere 100% la mascați și pedepse mai mici pentru toți ”clienții” noștri interlopi care se predau. Bonus, rămân și cu ușile nesparte! Oferta a început săptămâna aceasta și va ține… până când se va înțelege! Vor fi și multe surprize, iar pe toate le veți regăsi în probatoriu. Pentru cei care nu vor să profite de ofertă, avem un cadou de consolare.  Stați liniștiți, nu aveți cum să-l ratați, venim noi! Livrăm dimineața, foarte devreme… doar Black!”, scrie MAI pe Facebook.

Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, a declarat, miercuri, 11 noiembrie, după ce polițiștii și ofițerii DIICOT au făcut descinderi și percheziții de amploare în toată țara, că aceasta este „Ziua Z” pentru combaterea infracționalității din România.

„Astăzi, 11.11, am convocat această întâlnire pentru că este «Ziua Z», o zi importantă pentru combaterea infracționalității din România. În această zi am executat 619 misiuni în care am efectuat percheziții ș descinderi la nivelul întregii țări”, a spus ministrul Marcel Vela, într-o declarație de presă de la sediul MAI.

DIICOT și Poliția Română au anunțăt că miercuri dimineață, 11 noiembrie, au loc mega-percheziții pentru destructurarea unor rețele de trafic de persoane, cămătărie, trafic de droguri de mare risc! Printre cei vizați de ancheta procurorilor s-au aflat și celebrul interlop Adrian Tâmplaru, precum și Alex Bodi, soțul Biancăi Drăgușanu.

Marcel Vela a precizat că au fost efectuate 489 percheziții și 130 descinderi, iar cele 21 de grupări vizate au adus un prejudiciu de 190 de milioane de lei și 160.000 de euro.

La intervențiile de miercuri au participat 3.000 de polițisti, jandarmi, polițiști de frontieră și cadre din altre structuri.

Au fost 619 acțiuni în forță, din care 489 percheziții care au vizat crima organizată, zona judiciară, criminalitatea economico- financiară și arme și muniții. Cele 130 descinderi au vizat punerea în executare a unor mandate.