O carte cu scrisorile revoluționarului Che Guevara va fi lansată în limba engleză

Publicat: 20 09. 2019, 20:19

„Letters 1947 – 67″ va fi lansată în Statele Unite al Americii de Seven Stories, editura făcând anunțul joi.

O versiune în limba spaniolă a fost publicată recent în Cuba.

Corespondența revoluționarului a mișcat scena politică, dar a expus și impresionanta relație pe care acesta a avut-o cu familia.

Într-o scrisoare din 1966 dedicată copiilor săi, redactată cu un an înainte de a fi executat, Che Guevara promitea că va trimite o fotografie membrilor familiei, pentru ca aceștia să-l poată recunoaște, pentru că devenise, așa cum se autocaracteriza, „un pic mai bătrân și mai neplăcut”.

Totodată, i-a transmis fiului său că, dacă imperialismul va mai exista atunci când el va crește, i se vor opune împreună.

În altă scrisoare transmisă familiei sale, Guevara a scris: „Pe drum, am avut oportunitatea de a trece prin dominioanele United Fruit, convingându-mă încă o dată cât de cumplite sunt aceste caracatițe capitaliste. Am jurat pe o poză a bătrânului și regretatului tovarăș Stalin că nu mă voi opri până când nu voi vedea aceste caracatițe capitaliste distruse.”

Che Guevara a denunțat exploatarea capitalistă, anti-americanismul și anti-imperialismul fiind definitorii pentru cauza lui.

O altă scrisoare a fost redactată înainte de plecarea revoluționarului în Congo și i-a fost oferită lui Fidel Castro, rugându-l să o dea publicității după moartea sa. Fidel, însă, a citit scrisoarea la televiziunea cubaneză pe 3 octombrie 1965.

Aventura din Congo a avut un final tragic, Che Guevara părăsind Africa în decembrie 1965, slăbit, cu crize de astm, bolnav de paludism.

În 1966, Che a renunțat la toate funcțiile pe care le deținea în Cuba și a plecat în Bolivia pentru o nouă cauză revoluționară.

La ordinul Central Intelligence Agency (CIA), armata boliviană l-a capturat pe liderul regimului comunist cubanez, fiind executat după două zile de un soldat, pe 9 octombrie 1967. Che Guevara avea 39 de ani.

Foto: Hepta