Radu Banciu, decizie surprinzătoare: Părăsește B1, după aproape zece ani în care a realizat emisiunea care-i poartă numele

Publicat: 01 10. 2020, 12:40
Radu Banciu, decizie surprinzătoare: Părăsește B1, după aproape zece ani în care a realizat emisiunea care-i poartă numele

Radu Banciu a decis să părăsească postul de televiziune B1, după aproape zece ani în care a realizat emisiunea „Lumea lui Banciu”. Realizatorul TV ar fi fost pus în situația de a alege între două emisiuni pe care le realizează la două posturi TV diferite, potrivit Paginademedia. 

Radu Banciu era realizatorul emisiunii „Lumea lui Banciu” de la B1, și al emisiunii Fotbal All Inclusive , de la LookPlus. Așadar, potrivit informațiilor obținute de Paginademedia, conducerea postului B1 i-a cerut lui Banci să renunțe la una dintre emisiuni. În acest context, realizatorul TV a ales calea comentariului sportiv, în detrimentul emisiunii care îi purta numele.

Seara trecută, „Lumea lui Banciu” nu a mai fost difuzată.

„Banciu a decis să se întoarcă la emisiunile de comentarii sportive”

„Banciu a decis să se întoarcă la emisiunile de comentarii sportive pe care le realizează zilnic la un alt post de televiziune. Am întrerupt colaborarea de comun acord”, punctează aceștia”, au spus oficialii postului B1.

Plecarea lui Radu Banciu va aduce schimbări în grila de programe a postului de televiziune B1. Alți doi realizatori B1 vor acoperi intervalul d ela miezul nopții, care îi aparținea lui Banciu. Așadar, Tudor Mușat, care până acum avea emisiunea între 20:00-21:00, va acoperi intervalul de până la 22:00, iar de la ora 22:00, va intra Silviu Mănăstire, care până acum avea emisiune începând de la orele 21:00.

Radu Banciu a venit la B1 în anul 2011, când a început prin a fi coprezentator la emisiune, alături de Radu Naum. Ulterior, Banciu a rămas singurul prezentator al emisiunii care a căpătat numele de „Lumea lui Banciu”.

Emisiunea de la miezul nopții, „Lumea lui Banciu”, a primit numeroase sancțiuni din parte CNA-ului, de-a lungul timpului, dar a fost și una dintre cele mai urmărite emisiuni ale psotului TV.

„Trebuie să plec la un moment dat. După zece ani, mă retrag și eu. Sper să o fac în glorie, pe cât posibil. Mi-am încheiat socotelile. Mă retrag definitiv din disputa politică”, a subliniat Radu Banciu, în ultima ediție a emisiunii.

Din 2019 Radu Banciu realizează emisiunea Fotbal All Inclusive la Look Plus.

Emisiuni TV, realizate de Radu Banciu

Lumea lui Banciu (2011 – 2020) – pe B1TV

Razii de Noapte (2011) – pe B1TV împreună cu Radu Naum

Pe Bune (2010) – pe Sport.ro împreună cu Mihai Mironică

Colaborator Ora exactă în sport și Informația (2005-2011) pe Sport.ro

Comentator Campionatul Bulgariei (2009) cu Andy Stănescu pe Sport.ro

Comentator Cupa Africii (2005-2008) pe Eurosport România cu Emil Grădinescu

Comentator Turul Franței (1998-2008) cu Radu Naum pe Eurosport România

Fotbal All Inclusive (2019-prezent) – pe LookPlus