Record neobișnuit. Un olandez a reușit să ducă 26 de beri la masă, dintr-un foc
Microbiștii s-au pregătit toată viața pentru asemenea momente, în care savurează o bere la meciurile de la Cupa Mondială.
Iată că un fan olandez a mers și mai departe și a stabilit un record neoficial la cărat pahare de bere, în timp ce susținea Naționala de fotbal a Olandei, într-un bar, alături de prietenii săi, scrie metro.co.uk.
Locul „cascadoriei” a fost barul Sunny Sports din Fort William, Scoția.
În timp ce fotbaliștii tehnicianului Ronald Koeman jucau cu Suedia la Cupa Mondială, meciul fiind transmis la televizorul din localul respectiv, microbistul olandez a cărat 26 de pahare de bere Tennent dintr-un foc la masa unde era așteptat de prietenii săi.
Se pare că nu a avut nevoie de nicio tavă sau alt instrument de ajutor.
Temerarul, încurajat de colegi
Imaginile au devenit virale pe rețelele de socializare.
Cei din bar s-au amuzat la modul în care tânărul „strânge în brațe” cele 26 de beri, pe care le transportă în maximă siguranță.
„Hai, că poți!”, l-a încurajat cineva.
Cu un efort herculean (și puțină bere vărsată pe jos), fanul olandez a dus fără probleme cele 26 de beri la amicii însetați.
Sursa foto/video: Tik Tok / @maggiefrenchrobertson