Autostrada care nu există ar putea începe cu o „GROAPĂ”

Autostrada care nu există ar putea începe cu o „GROAPĂ
Publicat: 22/03/2015, 10:18
Autostrada Comarnic-Brașov nu pare un subiect încheiat pentru constructorul francez Vinci. Mai mult, acționarii Vinci sunt chemați să își spună părerea la Adunarea Generală combinată – Extraordinară și Ordinară – a Acționarilor care va avea loc pe 14 aprilie 2015 despre acordul de management dintre Vinci și Vinci Concessions privind autostrada Comarnic-Brașov. Acordul de management a fost decis în decembrie 2014 de Boardul Directorilor constructorului francez și trebuie aprobat de acționari, potrivit convocatorului Adunării acționarilor Vinci.
Pe de altă parte, informațiile din raportul Vinci pe anul 2014 sunt diferite de datele furnizate de autoritățile române. Concesiunea este pe un termen la lung, iar prețul nu este de 2 miliarde de euro.

„În decembrie 2013, asocierea formată din Vinci (37,5%, lider de asociere), Strabag (37,5%) și Aktor (25%) a fost desemnat ca ofertant preferat pentru construirea în concesiune pe 29 de ani a unui tronson de 54 km din autostrada A3 dintre Comarnic și Brașov. Noua secțiune va traversa Munții Carpații și va lega București și Transilvania cu Ungaria și Vestul Europei. Proiectul, în valoare totală de aproximativ 2 miliarde de euro, va fi construit în mai multe etape”, se arată în raportul pe 2014 al Vinci, publicat la finele săptămânii trecute.

Documentul făcut public în ianuarie de CNADNRla solicitarea premierului Victor Ponta, arată că suma pe care statul român ar plăti-o concesionarului se ridică la 325 de milioane de lei anual, adică 8,45 de miliarde de euro, iar perioada de concesiune se întinde pe 26 de ani.

Costul total de construcție al autostrăzii, în baza ofertei câștigătoare a asocierii Vinci – Strabag – Aktor, este de 1,82 miliarde euro fără TVA. Construcția propriu-zisă este estimată la 1,66 miliarde euro, la care se adaugă cheltuieli pentru servicii de inginerie și proiectare de 109,7 milioane euro și alte costuri (asigurări, inginer independent) evaluate la 54,8 milioane euro, potrivit datelor CNADNR.

Ponta: Proiectul Comarnic-Brașov, blocat din motive politice

Premierul Victor Ponta a declarat luni seara la B1TV că proiectul autostrăzii Comarnic-Brașov este blocat din motive politice. „ Eu am considerat că acel proiect atât de important, care și acum e blocat din motive pur politice, pentru că financiar și tehnic s-a terminat tot, s-a declarat câștigătorul, s-a negociat contractul. Însă atâta timp cât nu există o voință politică de continuitate (…), cei care vin să investească spun că România este țara care a mai semnat o dată cu noi și nu a făcut (…)”, a spus Victor Ponta.

Întrebat dacă nu va mai candida la alegerile parlamentare din 2016, așa cum anunța în urmă cu doi ani, dacă autostrada spre munte nu va fi gata, șeful Guvernului a evitat un răspuns.
„În 2016, la final, când voi trage linie, acolo (autostrada Comarnic-Brașov n.n.) voi pune una dintre cele mai mari dezamăgiri ale mele. România e țara care nu a reușit să facă nici un proiect PPP. Ne-am blocat din demagogie”, a declarat Victor Ponta la B1 TV, întrebat dacă va mai candida pentru alegerile parlamentare de anul viitor. În 2013 premierul Ponta declara că nu va mai candida la alegerile parlamentare din 2016 dacă autostrada Comarnic-Brașov nu va fi gata până la sfârșitul anului 2016.
Vinci Concessions și Vinci, acord de management pentru Comarnic-Brașov. Acordul va fi discutat în AGA Vinci din 14 aprilie

Asocierea declarată câștigătoare, în decembrie 2013,a contractului de concesiune pentru autostrada Comarnic-Brașov cuprinde VINCI SA, VINCI CONSTRUCTION GRANDS PROJETS SAS, VINCI CONSTRUCTION TERRASSEMENT SAS, STRABAG AG, STRABAG SE, AKTOR SA, AKTOR CONCESSIONS SA (Consortiul ViStrAda Nord).

Raportul Vinci pe 2014 menționează că între Vinci (care face parte din consorțiul câștigător al contractului de concesiune pentru Comarnic-Brașov) și Vinci Concessions a fost încheiat un acord de management referitor la autostrada Comarnic-Brașov. Acest acord urmează să fie supus votului acționarilor pe 14 aprilie la o Adunare Generală a Acționarilor de tip combinat – Ordinară și Extraordinară.

Documentul arată că la licitația pentru Comarnic-Brașov a participat Vinci, pentru că Vinci Concessions, divizia grupului specializată pe concesiuni, nu îndeplinea condițiile financiare și tehnice cerute de CNADNR.

„Vinci Concessions nu are prerogativele financiare și tehnice cerute de Autoritatea Contractantă (CNADNR n.n.) pentru a licita pentru Proiect (autostrada Comarnic-Brașov – n.n.) și prin urmare a solicitat Vinci să participe la procedură printr-o asociere temporară de firme (denumită în continuare „Gruparea”), care cuprinde societăți care aparțin următoarelor grupuri: Vinci (37,5%), Strabag (37,5%) și Aktor (25%)”, se mai arată în raportul pe 2014 al Vinci.

Asocierea a fost declarată eligibilă să liciteze pentru proiect la 19 decembrie 2013, arată raportul Vinci. Amintim că data de 19 decembrie a fost data la care autoritățile române au anunțat că asocierea Vinci-Strabag-Aktor a fost desemnată câștigătoare a licitației pentru concesiunea autostrăzii Comarnic-Brașov.

„Spre deosebire de Vinci, Vinci Concessions are expertiza și resursele necesare pentru a organiza proiecte de concesiune de infrastructură. În acest context, Vinci a optat să desemneze temporar Vinci Concessions printr-un contract de management, astfel încât să permită Vinci Concessions să acționeze în numele grupului în timpul procedurii de consultare pentru atribuirea proiectului până când Vinci Concessions sau o filială a Vinci Concessions dobândește participația Vinci în Compania de Proiect și în cadrul proiectului. Având în vedere structura grupului Vinci, acest tip de proiect trebuie să fie gestionat de zona de Concesiuni”, adaugă raportul.

Vinci ar putea cere CNADNR compensații

În plus, în raport se face referire și la eventuale compensații pe care asocierea condusă de Vinci le-ar putea cere de la CNADNR pentru participarea la licitație.

Până la apariția articolului, CNADNR nu a răspuns solicitării gândul de a detalia în ce condiții asocierea Vinci-Strabag-Aktor ar putea primi compensații de la CNADNR.

„Vinci nu va remunera Vinci Concessions pentru activitatea efectuată în cadrul acestui acord (acordul de management între Vinci și Vinci Concessions n.n.). În cazul în care aspectele juridice și financiare ale proiectului sunt finalizate, Vinci renunță la toate pretențiile în favoarea Vinci Concessions care acceptă, indiferent de sumele pe care compania de proiect le poate plăti sau rambursa acționarilor săi în contextul pregătirii Ofertei și finalizarea aspectelor juridice și financiare ale proiectului, inclusivorice bonus referitor la succesul proiectului și suma totală a oricăror despăgubiri pe care Autoritatea Contractantă (CNADNR n.n.) le-ar poate plăti asocierii (Vinci-Strabag-Aktor n.n.) în ceea ce privește participarea la apelul pentru oferte (pentru proiectul Comarnic-Brașov n.n.). Acest acord a fost autorizat de către Consiliul de Administrație în cadrul reuniunii sale din 18 decembrie 2014 și a fost încheiat la 19 decembrie 2014”, se arată în raportul anual pe 2014 al Vinci.

La începutul acestui an, premierul Ponta a cerut ministrului Transporturilor Ioan Rus ca, până pe 15 februarie, să fie luată o decizie în ceea ce privește contractul pentru Comarnic-Brașov.

„Până pe 15 februarie, trebuie să spunem companiilor care au câștigat prima fază a procedurii „semnăm” sau „nu semnăm”, pentru că nu mai putem să stăm, am întârziat opt luni”, a spus premierul.

Ulterior, pe 14 februarie, Ioan Rus a anunțat că proiectul autostrăzii Comarnic – Brașov va merge mai departe dacă se va reuși restructurarea acestuia, amânând astfel o decizie până în aprilie.

„Am discutat cu consorțiul și, în varianta în care vom reuși să restructurăm proiectul și să găsim un model financiar mai eficient în raport cu bugetul țării, pe care să-l aducem într-o zonă în care pot participa și alte instituții financiare internaționale (BEI, BERD, IFC – cu care MT are programate discuții pe această temă) si dacă vom avea și o poziție favorabilă și din partea Eurostat, deci dacă găsim o astfel de variantă, care să fie acceptată de toată lumea, mergem mai departe. Daca nu, și se mențin datele actuale, va trebui să găsim o altă construcție a acestui proiect. Pe aceste coordonate ale restructurării proiectului continuăm până în luna aprilie discuțiile cu partenerii din consorțiul Vinci-Strabag-Aktor”, a transmis la jumătatea lunii februarie ministrul Ioan Rus, printr-un comunicat de presă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
”Eu nu mai vorbesc cu ea, mă are la block” De ce l-a blocat Andreea...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine