Prima pagină » Mini » AUTOSTRĂZILE DE HÂRTIE. Pe ce bani se bazează în realitate autoritățile pentru finanțarea Comarnic-Brașov

AUTOSTRĂZILE DE HÂRTIE. Pe ce bani se bazează în realitate autoritățile pentru finanțarea Comarnic-Brașov

FMI atrage atenția că proiectul autostrăzii Comarnic-Brașov nu are deocamdată finanțarea asigurată și că posibilul sprijin financiar din partea BEI și BERD pentru construcția autostrăzii ar putea fi pus sub semnul întrebării dacă selecția câștigătorului concesiunii nu se efectuează cu respectarea prevederilor și practicilor UE.

FMI menționează, în Raportul de țară, că „riscul reputațional poate împiedica materializarea finanțării” proiectului autostrăzii Comarnic-Brașov.

„Autoritățile insistă în continuare cu un proiect de autostradă la scară largă (Comarnic-Brașov) în ciuda faptului că riscul reputațional poate împiedica materializarea finanțării”, se arată în Raportul de țară realizat de FMI.

Documentul precizează că „autoritățile (române n.n.) consideră că realizarea autostrăzii reprezintă o prioritate și s-au angajat să îl realizeze, la cel mai mic cost și într-un mod fiscal accesibil”, adăugând că există intenția de a finanța autostrada prin concesiune, Comarnic-Brașov urmând să fie primul proiect de acest tip din România.

FMI: Autoritățile vor să semneze un contract comercial cu câștigătorul licitației înainte ca resursele financiare să fie identificate

Raportul FMI relevă că autoritățile române intenționează să semneze un contract comercial cu câștigătorul licitației – asocierea Vinci-Aktor- Strabag – înainte ca resursele financiare să fie identificate.

„Totuși, autoritățile intenționează să semneze un contract comercial în aprilie și să înceapă lucrările pregătitoare înainte ca termenii financiari să fie agreați și resursele să fie identificate. Posibila finanțare din partea BEI și BERD pentru investitori privați ar putea fi pusă sub semnul întrebării, dacă selecția unui câștigător al concesiunii nu se efectuează în conformitate cu prevederile și practicile UE relevante„, se mai arată în raportul de țară.

De altfel, autoritățile nu au precizat până în prezent dacă asocierea Vinci-Aktor-Strabag – desemnată în decembrie anul trecut câștigătoare al licitației pentru proiectul în concesiune al autostrăzii Comarnic-Brașov – a prezentat finanțatorii proiectului în concesiune. În schimb, ministrul Dan Șova a declarat că BEI, BERD și Banca Mondială sunt interesate să participe la finanțarea construcției autostrăzii. Șova a mai anunțat, la finele lunii martie, că de fapt contractul pentru construcția autostrăzii Comarnic – Brașov va fi semnat în iunie, nu în aprilie, așa cum s-a spus inițial, iar amânarea termenului este un lucru „eminamente pozitiv” întrucât statul a reușit să obțină angajamentul „ferm și sigur” din partea BEI, BERD și BM pentru susținerea proiectului.
 
„La tronsonul Comarnic – Brașov am remarcat faptul că în presă s-a prezentat în mod negativ amânarea semnării contractului. Vreau să vă spun că este ceva eminamente pozitiv, pentru bunul și simplu motiv că am reușit să obținem angajamentul ferm și sigur, în acest moment, din partea instituțiilor financiare internaționale – BEI, BERD, Banca Mondială -, care sunt esențiale pentru a strânge suma necesară pentru Comarnic – Brașov de pe piață. Prezența instituțiilor financiare internaționale și mai ales o finanțare importantă – noi sperăm la 5-600 milioane finanțare din partea lor – dă încredere și celorlalte bănci private care urmează să participe la finanțarea Comarnic – Brașov. Am ajuns la o concluzie cu instituțiile financiare internaționale: până prin luna iunie își pot face due diligence și aprobarea în comitetul creditorilor în așa fel încât în iunie să putem semna acest contract”, a spus Șova la finele lunii martie.
 
Guvernul și-a luat măsuri în cazul în care Vinci nu găsește finanțatori

Pe de altă parte, raportul de țară al FMI referitor la România face referire și la alocarea bugetară prevăzută în bugetul de stat din 2014 în cazul în care finanțarea nu se materializează.

„În timp ce o alocare bugetară a fost făcută pentru a acoperi riscul fiscal în 2014 în cazul în care finanțarea nu se materializează, staff-ul a subliniat că riscul reputațional reprezentat de anunțarea și demararea acestui proiect fără a se permite o analiză financiară (due diligence) completă este mare”, se arată în Raportul FMI pentru România.

Olga Roșca, analist BERD: Proiectul Comarnic-Brașov se află într-un „stadiu incipient de evaluare”

Nici finanțarea „fermă și sigură” din partea BERD, de care vorbea ministrul Dan Șova, nu a fost confirmată de reprezentantul instituției financiare în România. Olga Roșca, analist în cadrul BERD, a precizat, într-un răspuns trimis gândul că proiectul Comarnic-Brașov se află într-un „stadiu incipient de evaluare”.

„BERD susține și încurajează dezvoltarea infrastructurii, în special drumurile, prin introducerea investițiilor sectorului privat în proiecte de concesiune / PPP. Noi finanțăm astfel de proiecte numai atunci când acestea îndeplinesc toate criteriile de investiții ale Băncii și după ce trec printr-un amplu proces de due diligence. În acest sens, proiectul de autostradă Comarnic-Brașov se află la un stadiu incipient de evaluare de către Bancă”, se arată în răspunsul trimis gândul de Olga Roșca, communications analyst la BERD, la întrebarea dacă există un sprijin ferm al BERD pentru finanțarea Comarnic-Brașov.

Biroul din București al Băncii Mondiale: Putem lua în considerare finanțarea proiectului la un moment dat în viitor

Daniel Kozak, external affairs country office, Romania World Bank, a precizat că IFC, divizia Băncii Mondiale, poate lua în considerare finanțarea proiectului la un moment dat, în anumite condiții.

„IFC, divizia Grupului Băncii Mondiale, care finanțează în primul rând sectorul privat, urmărește evoluția legată de construcția autostrăzii Comarnic – Brașov și poate lua în considerare finanțarea proiectului la un moment dat în viitor. Implicarea IFC va fi luată în considerare sub rezerva realizării unui proces de due diligence (analiză financiară – n.n.), un acord între instituțiile financiare internaționale, finanțatori pe termen scurt și în contextul sustenabilității fiscale a proiectului. Vom informa publicul prin intermediul site-ului nostru în momentul în care a fost luată decizia”, se arată în răspunsul semnat de Daniel Kozak, External Affairs Country Office, Romania World Bank.

„Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare ( BIRD ), membră a Grupului Băncii Mondiale care oferă finanțare și servicii de consultanță pentru țările membre, lucrează de asemenea în prezent cu Ministerul român al Transporturilor, dar colaborarea este limitată la servicii de consultanță. Aceste servicii de consultanță au drept scop consolidarea planificării strategice în domeniul transportului și la îmbunătățirea capacității Ministerului Transporturilor de a pregăti și de a gestiona parteneriate public-privat „, se mai mențiomnează în răspunsul primit de gândul de la Biroul din România al Băncii Mondiale.

Implicarea BEI în finanțarea construcției autostrăzii Comarnic-Brașov depinde de „costurile și beneficiile acestui proiect pentru economia românească”

Nici răspunsul primit de gândul de la Banca Europeană pentru Investiții (BEI) nu confirmă angajamentul „ferm și sigur” al instituției pentru finanțarea autostrăzii Comarnic-Brașov, așa cum declara la finele lunii martie ministrul Transporturilor, Dan Șova. 

BEI a precizat că finanțează în special proiectele de autostrăzi incluse în rețeaua trans-europeană de transport, arătând că finanțarea Comarnic-Brașov s-ar putea face după o evaluare a avantajelor proiectului din punct de vedere economic, tehnic și financiar.

„BEI finanțează drumuri și autostrăzi în cadrul obiectivului general de a îmbunătăți conectivitatea și convergența în Uniunea Europeană. BEI dă prioritate infrastructurii de transport incluse în rețeaua trans – europeană, și în special sistemului de transport durabil, precum transportul feroviar și transportul urban.  Prin urmare, un proiect cum ar fi autostrada Comarnic – Brasov s-ar califica, în principiu, pentru sprijinul BEI, dar orice angajament al BEI ar trebui să facă obiectul unei evaluări favorabile a avantajelor proiectului din punct de vedere economic, tehnic și financiar”, se arată în răspunsul primit de gândul de la DuÅ¡an Ondrejička, senior press officer la Banca Europeană pentru Investiții.

În plus, la întrebarea în ce condiții s-ar putea implica BEI în finanțarea construcției autostrăzii Comarnic-Brașov, în răspunsul primit de gândul de la reprezentantul BEI se arată că „orice implicare a BEI în finanțarea proiectului va depinde de o evaluare favorabilă a viabilității economice, tehnice și financiare a proiectului, inclusiv costurile și beneficiile acestui proiect pentru economia românească”.

Recent, ministrul Transporturilor, Dan Șova, a declarat că CNADNR, consorțiul Vinci-Strabag-Aktor și instituțiile financiare internaționale discută o serie de modificări contractuale pentru proiectul autostrăzii Comarnic – Brașov, precizând că BEI și BERD vor asumarea mai multor riscuri de către constructor.

„Există o discuție actualmente între Compania Națională de Autostrăzi, instituțiile financiare internaționale și consorțiul câștigător Vinci – Strabag – Aktor cu privire la anumite modificări contractuale, în forma finală a contractului, pe care le cer Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru a se implica financiar în finanțarea acestui proiect. În mod evident, regimul propriu-zis al contractului Comarnic – Brașov se stabilește de către Eurostat. Banca Națională, împreună cu Institutul Național de Statistică, au trimis încă deacum o lună, aproape, o scrisoare către Eurostat pentru a solicita o opinie ex-ante în legătură cu regimul fiscal care se aplică contractului, cu eventualele observații, pentru a încerca să scoatem acest contract în afara deficitului bugetar”, a declarat recent Șova, într-o conferință de presă.

Întrebat ce modificări au solicitat finanțatorii, el a afirmat că acestea țin de „repartizarea riscurilor”.
„Instituțiile financiare internaționale vor mai multe riscuri contractuale asumate de către concernul Vinci. Este o chestiune foarte tehnică. Nu are legătură cu prețul, cu cine construiește sau cu traficul”, a adăugat ministrul Transporturilor.

Autostrada Comarnic-Brașov, în lungime de 53 kilometri, va fi finalizată în 2017, la un cost estimat de 1,8 miliarde euro, iar taxa de utilizare avută în vedere va fi de 5,7 lei plus TVA, lucrările de construcție urmând să înceapă la finalul lunii aprilie, a anunțat premierul la acel moment.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
CCR decide în disputa de 4,8 miliarde de lei dintre Guvern și Înalta Curte. Miza: restanțele salariale ale magistraților
Digi24
Ar putea ciuma din Rusia să fie „Cernobîlul” lui Putin? Cum se compară criza din Siberia cu reacția sovieticilor la dezastrul din 1986
Cancan.ro
Părăsită de chirurgul căsătorit, vedeta Antena 1 surprinsă pe bancheta din spate, a clacat! N-a suportat că bărbatul și-a ales propria soție, și a ajuns de urgență la spital
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Ce „plăcere nevinovată” are știrista de la Observator? Teodora Tompea, despre locul unde îşi „încarcă bateriile”
Digi24
Bilanțul Armatei ucrainene după primele două luni cu un nou comandant. Cu ce cuvânt descriu subordonații strategia generalului Drapatîi
Cancan.ro
Trio-ul Marcel, Armina &Jaguarul, complot ireal la Insula iubirii. Dată afară din emisiune, soția lui Maluma i-a 'SPART' casa Jaguarului
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce se moare, de fapt, pe șoselele din România? Statistica pe 2025 este uluitoare
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
De ce sunt mamele din generația millennials atât de copleșite: muncă, copii și prea puțin timp
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!