Dan Voiculescu și fiica sa, trimiși în judecată în dosarul RCS – RDS

Dan Voiculescu și fiica sa, trimiși în judecată în dosarul RCS - RDS
Publicat: 01/10/2013, 18:34
Actualizat: 03/09/2019, 10:45

Președintele fondator al PC, Dan Voiculescu, și fiica sa, Camelia Voiculescu, au fost trimiși în judecată de procurorii DNA în dosarul de șantaj RCS – RDS sub acuzația de complicitate la șantaj. În același dosar a mai fost trimis în judecată și Sorin Alexandrescu, directorul general al Antena Group, sub acuzația de complicitate la șantaj, dar și Șerban Pop, fostul șef al ANAF. Pop este acuzat de folosire, în orice mod, de informații ce nu sunt destinate publicității, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a mai multor persoane, acționari și angajați ai unor instituții media, precum și a unui demnitar al statului român, angajat al A.N.A.F, în legătură cu folosirea acelor instituții media (televiziuni, publicații on line și scrise) pentru șantaj cu scopul obținerii de foloase materiale ilicite însemnate”, se arată în comunicatul DNA.

Astfel, au fost trimiți în judecată, în stare de libertate, următorii inculpați: Sorin George Alexandrescu,director general al S.A. ANTENA TV GROUP S.A. – pentru șantaj, Dan Voiculescu – pentru complicitate la șantaj, Camelia – Rodica Voiculescu, asociat la S.C. ANTENA TV GROUP S.A. și la S.C. INTACT PUBLISHING S.R.L., în sarcina căreia s-a reținut complicitate la infracțiunea de șantaj.

Totodată, au mai fost trimiși în judecată Daniel George Matiescu, director general al INTACT PUBLISHING S.R.L., în sarcina căruia s-a reținut complicitate la infracțiunea de șantaj, Șerban Pop, președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), la data faptelor, avocat suspendat, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de folosire, în orice mod, de informații ce nu sunt destinate publicității, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Vezi aici interceptările din dosarul RCS – RDS

Au mai fost trimse în judecată, în calitate de persoane juridice, S.C. ANTENA 3 S.A. pentru complicitate la șantaj, dar și S.C. ANTENA TV GROUP S.A. și S.C. INTACT PUBLISHING S.R.L. pentru șantaj.

Stenograme din rechizitoriul procurorilor

Din rechizitoriul procurorlilor reiese că Dan Voiculescu îi sugera fiicei sale, Camelia, să trimită angajați ai Antenei, nominalizați fiind Mihai Gâdea și Sandra Stoicescu, să discute cu denunțătorul Ioan Bendei, administratorul RCS&RDS, pe o „temă” dată dată de fondatorul PC.

Stenogramă din 01.06.2013, ora 12:51:38

Convorbirea telefonică purtată de către VOICULESCU CAMELIA – RODICA, care-l apelează pe VOICULESCU DAN:
…………………………………………………..
„VOICULESCU CAMELIA-RODICA: Da.
VOICULESCU DAN : Să semneze un denunț calomnios.
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Da.
VOICULESCU DAN : Conform legii, când cineva face o plângere penală…
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Da.
VOICULESCU DAN :… care nu are bază…
VOICULESCU CAMELIA-RODICA: Da.
VOICULESCU DAN : … tu poți să faci denunț calomnios, cerându-i despăgubiri civile sigur…
VOICULESCU CAMELIA-RODICA: Da
VOICULESCU DAN :… dar cred că și penal. Nu știu dacă și penal.
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Păi… Păi, da, da’ ăia… Nu știu. Trebuie văzut. OK! Da, că m-am gândit…
VOICULESCU DAN : Luni semnat…
VOICULESCU CAMELIA-RODICA: Da.
VOICULESCU DAN :… luni trebuie semnat…
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Da.
VOICULESCU DAN : … de către SORIN, depus și vorbește cu MATEUȚ ce formă există de accelerare, de…
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Da.
VOICULESCU DAN : Adică să se lege de faptul că cel care face denunțul e în arest și…
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Da, da. Da, da, da. Chiar trebuie făcută asta luni. Dacă se poate face, adică să nu trebuiască făcut, că eu am întrebat asta și mie mi-au spus că se poate face doar după ce instanța spune dacă a fost sau nu calomnios, adică dacă a fost sau nu…
VOICULESCU DAN : Nu, nu, nu. Păi, instanța nu are nicio sesizare referitoare la denunț calomnios. Nici procuratura.”
……………………………………………………………
Convorbirea telefonică purtată la data de 01.06.2013, ora 13:10:15, de către VOICULESCU CAMELIA-RODICA, care-l apelează pe VOICULESCU DAN:
…………………………………………………………
„VOICULESCU DAN : Da, da.
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Tati, se poate face plângerea aia. Am insistat, l-am întrebat pe toate felurile. Se poate face până la urmă, chiar dacă nu se… până se pronunță, se face denunț calomnios sau plângere mincinoasă, are consecințe penale. Luni dimineață… o are pregătită și…
VOICULESCU DAN : Nu, nu. Luni dimineață să se ducă la el s-o semneze, nu s-o aibă pregătită.
……………………………………………………………..
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Bine. Bine. Te pupic! Ai grijă! Am vrut să-ți dau asta, că e o veste bună, că… chiar că… e important.
VOICULESCU DAN : Da, obligatoriu trebuie făcut. Sigur că da. VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Da, da, da, da.
………………………………………
VOICULESCU DAN : Da, tati, da’ ar trebui luni dimineață, la prima oră.
……………………………………
VOICULESCU DAN : Mă tată, da’ faceți plângere penală, tată, nu vorbe. VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Păi, facem. Eu ce spun?! Asta zic, acum avem dovada.
VOICULESCU DAN : Când o depui?
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Păi, luni, când s-o depun?! VOICULESCU DAN : Depunere plângere penală împotriva lu’ DRAGOMIR…
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Da. Da.
VOICULESCU DAN :… depuneți plângere penală împotriva lu’ RCS. VOICULESCU CAMELIA-RODICA: Da.
VOICULESCU DAN : Depuneți hârtii, tăticule, că nu pe vorbe se face treaba.
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Da, da, da. Da’ tre’ să găsești… Da. VOICULESCU DAN : Păi, ce?! De aia e procuratură, să caute dovezi. VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Da, corect. OK! Bine. Am scris. VOICULESCU DAN : Da?
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Da. Te pup! Te pup!
VOICULESCU DAN : Bine.
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Te mai sun. Nu te deranjez dacă te mai sun? Că dacă mai am așa o idee, te sun, te întreb, tu mă suni, mă întrebi.
……………………………………………………………………….
VOICULESCU DAN : Da. Deci denunț penal.
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Da. Denunț penal. Denunț calomniat.
VOICULESCU DAN : Nu, nu, denunț calomnios.
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Da.
VOICULESCU DAN : Pentru cine dracu’ a făcut rahatul ăsta, pentru că e calomnie clară.
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Da, da, e calomnie clară și… da. VOICULESCU DAN : Da. Și plângeri penale pentru toți escrocii care știi de ei și…
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Da. Și asta ne ajută și pe noi, apropo de clienți și de toate alea.
VOICULESCU DAN : Păi, sigur că da.
………………………………………………………………..
VOICULESCU DAN : Deci eu vreau luni dimineață…
VOICULESCU CAMELIA-RODICA: Da.
VOICULESCU DAN : Să am un denunț calomnios împotriva… un denunț calomnios și măcar o plângere penală prealabilă. Există și plângere penală prealabilă în care spui că urmează documente.
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Da. OK!
VOICULESCU DAN : Urmează…
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Stai să-mi scriu. Da.
VOICULESCU DAN : Parcă aș fi avocat. Da.
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Da, mă, până nu… să știi că ăștia… așa trebuie, tată, trebuie noi să le spunem.
VOICULESCU DAN : Mda!
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Plângere prealabilă. Da. Știu. înțeleg ce vrea să spună plângerea asta. Bine, tati. Am înțeles. Am scris: plângere penală prealabilă.
VOICULESCU DAN : Da. Și eu aș mai face ceva, tată.
VOICULESCU CAMELIA-RODICA: Da.
VOICULESCU DAN : Eu aș face o delegație…
VOICULESCU CAMELIA-RODICA: Delegație?
VOICULESCU DAN : Da.
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Da.
VOICULESCU DAN : De oameni serioși.
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Da.
VOICULESCU DAN : … care să se ducă la sediul RCS, să ceară să vorbească cu denunțătorul ăsta. Cum îl cheamă?
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Cu BENDEI.
VOICULESCU DAN : BENDEI. Așa.
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Da, păi… ă… da, am zis, că zic după aia.
VOICULESCU DAN : Să ceară… Nu… să ceară să vorbească cu el… VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Da.
VOICULESCU DAN : El sigur că n-o să vrea să vorbească sau dacă o să vrea să vorbească e foarte bine.
VOICULESCU CAMELIA-RODICA: Da.
VOICULESCU DAN : Și să-1 întrebe instrumentul cui este și cine 1-a determinat să facă denunțul calomnios.
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : îhî! Dacă mă… da. Am înțeles ce zici tu…
VOICULESCU DAN : Zece oameni, da’ zece oameni de ăștia, adică MIHAI GÂDEA…
VOICULESCU CAMELIA-RODICA Da.
VOICULESCU DAN : SANDRA STOICESCU…
VOICULESCU CAMELIA-RODICA: Da.
VOICULESCU DAN : Ăștia să se ducă să întrebe…
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Da.
VOICULESCU DAN :… instrumentul cui este. Asta e tema.
……………………………………………………………………………………………
VOICULESCU DAN : Să facă, n-am nicio problemă, da’ eu vreau trei lucruri: denunț calomnios…
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Da.
VOICULESCU DAN :… plângere penală prealabilă…
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Da.
VOICULESCU DAN :… și o delegație de la ANTENA 1, n-ar trebui MIHAI…
VOICULESCU CAMELIA-RODICA: Da.
VOICULESCU DAN de la ANTENA 1, ba poate și MIHAI.
VOICULESCU CAMELIA-RODICA: Da.
VOICULESCU DAN : Vorbiți voi, vedeți cine, care să se ducă la ușă la RCS… VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Da.
VOICULESCU DAN : … și să ceară: „Vrem să vorbim cu domnu’ BENDEI.”
VOICULESCU CAMELIA-RODICA : Da.Ӕ

Mihai Gâdea: Antena 3 nu are legătură cu dosarul în care RCS&RDS – Antena Group a fost trimis în judecată

După decizia de astăzi al DNA, directorul Antenei 3, Mihai Gâdea a declarat că postul pe care îl conduce nu are niciun fel de legătură cu dosarul în care RCS&RDS – Antena Group a fost trimis în judecată, informează antena3.ro.

„În opinia mea este stupefiant ceea ce s-a întâmplat astăzi, faptul că în urma deschiderii acestui dosar și a urmăririi penale, s-a ajuns la concluzia că se poate trimite în judecată și nu s-a ajuns la concluzia că trebuie scoasă de sub urmărire penală Antena 3.

Cu toată onestitatea de care sunt capabil vă spun că Antena 3 nu are niciun fel de legătură cu acest dosar, este doar rezultatul acelei întrebări obsesive, a celui care este președintele României, Traian Băsescu, care a întrebat obsesiv și public dacă Antena 3 e aici.

Ceea ce se întâmplă astăzi este cu adevărat șocant, pentru că nu există niciun fel de implicare a Antenei 3 în acest dosar”, a declarat, marți, directorul Antenei 3, Mihai Gâdea.

Directorul Antenei 3 a afirmat că directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu, a fost reținut fără probe.

STENOGRAME Cum organizează Camelia Voiculescu discuțiile la posturile Antena pe tema dosarului RCS – RDS

Convorbirea telefonică purtată la data de 31.05.2013, ora 00:04:01 de către VOICULESCU CAMELIA RODICA, care o apelează pe „CRISTINA”:

„VOICULESCU CAMELIA RODICA: Alo, CRISTINA!
CRISTINA: Da, bună seara!
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Știi ce vreau să te rog? Să vorbești cu RĂZVAN și DANI, mâine dimineață…
CRISTINA. Da…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Și să facă și ei declarații pe tema asta, să… să vorbească despre caz, să spună: ,Domne, așa ceva să… nu trebuie să se întâmple în ROMÂNIA…” sau, ia să citească declarația aia a lui MIHAI și declarația…[neinteligibil]…
CRISTINA: îhâm…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Și să vorbească… știi… ideea e că noi, mâine, până în unu, așa, ce avem? Avem ,RAZVANși DANI…
CRISTINA: , RAZVANși DANI… și mai avem…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: îl avem pe BADEA din seara asta… CRISTINA: Știri de dimineață…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Da’…[neinteligibil]… nu?
CRISTINA: îhâm…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Că putea în seara asta…
CRISTINA: Da, bine, că e reluarea… îhâm…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Da… dar vorbește te rog cu RĂZVAN și DANI.
CRISTINA: Da, vorbesc, vorbesc cu RĂZVAN.
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Deci, dacă vezi că nu îți răspund acum, pune-ți ceasul dimineață…
CRISTINA: îl… îi las mesaj… îi las mesaj, oricum, eu dimineață… Noi avem o filmare la opt de dimineață, o să mă duc eu pe la ei, înainte să înceapă.
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Ok, perfect! Da, bravo! Deci… poate să-i spună… Domne, ideea e următoarea, ieșim la înaintare, absolut cu totu’, cu totu’ cu totu, cu totu’…”
CRISTINA: îhâm…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Și ANTENA 3 a făcut astăzi, dar de mâine hai să facem și noi, și vorbește și cu… sau lasă că vorbim în rest, dimineață, ideea e să facă mâine ăștia, că n-apucăm să vorbim cu ei mai mult de atât.
CRISTINA: îhâm… îhâm…. ok!
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Da? Și mai…
CRISTINA: Da, păi eu am vorbit cu RĂZVAN și acum, pe seară și exact asta zicea, că să ne pliem mâine să…[neinteligibil]…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Deci, chiar trebuie să facem, neapărat, neapărat, da. Și, la fel, poate facem și niște testimoniale cu vedetele, dar trebuie să le gândești deștept. Vorbește te rog și cu ALEX POPA..
CRISTINA: îhâm… îhâm…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Pe tema asta.
CRISTINA: Ok!
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Da?
CRISTINA: Da! Bine.
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Bine, te pup, ne auzim mâine.
CRISTINA: îhâm… da. La revedere!
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Pa, pa!”

Convorbirea telefonică purtată la data de 31.05.2013, ora 00:45:01 de către
VOICULESCU CAMELIA RODICA, care o apelează pe IZA, :
„IZA: Alo!
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Alo, IZA!
IZA: Da!
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Bună seara! Știi ce vroiam, să facem mâine, de exemplu, la ,RĂZVAN și DANI, la ,ACCES DIRECT, nu neapărat la CAPATOS, CAPATOS e mai… mă rog, da’ până la urmă și la CAPATOS, și mai mult de atât, să… am vorbit și cu JURA să încercăm și noi să facem un mesaj al vedetelor sau niște testimoniale, să ambalăm cumva totuși lucrurile, că ANTENA 3 a făcut astăzi dezbateri pe subiectul ăsta, toată ziua, deci, deja oricum subiectul este foarte cunoscut…
IZA: Da…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Ăă… și atunci și ANTENA 1 și ANTENA 2 să facă la fel, să gâ… CRISTINA a zis că până mâine vine cu câteva idei de astea, de ambalat…
IZA: îhâm…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Și să vorbim și cu CRISTI IONESCU, să vedem cum să le traducem, pentru telespectatori, că nici nu trebuie acum să facem din asta…
IZA: îhâm…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Mai mult decât e cazul.
IZA: Da.
VOICULESCU CAMELIA RODICA: A… știi, adică să… haide să… oricum, ziua de mâine e foarte importantă…
IZA: Da…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Și… ăă…
IZA: Păi, ne gândim. Oricum veneau și vedetele mâine, să vorbeas… să vorbim cu ele…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Așa, perfect!
IZA: Da, și…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Și să-mi faci și mie listă, dacă vrei să vorbesc cu câteva dintre ele.
IZA: Da, da. Deocamdată începem cu ăă…[neinteligibil]… cu ,,’Neața”, cu ,Acces” și cu „CAPATOS…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Da.
IZA: Ăă… mă rog, să…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Ok. Oricum, ideea e că mâine, undeva, am înțeles că dimineață se desfășoară toată nebunia asta și probabil că o să știm pe la prânz, cam așa, și pe după masă, să știm cum stau lucrurile.
IZA: Și…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Dar, ideea este că acum aș vrea să… dacă e să facem și pe ANTENĂ, să facem ceva, să ne gândim și să… nu prea avem nici timp mult de gândire, mâine dimineață cu RĂZVAN și cu DANI ar trebui să vorbească cineva la prima oră, sau să le dai și tu un mesaj, acum.
IZA: Da, da’ ei…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Ca mâine când se trezesc să-1 găsească.
IZA: îhâm… Un mes… mesajul ar trebui să fie unu’ către telespectatori, sau… VOICULESCU CAMELIA RODICA: Un mesaj, dar ar trebui să fie tot așa, ca un fel de… să-i zicem „strigăt” sau orice e legat de dreptate, și legat de faptul că totuși nu se poate ca în ROMÂNIA să se întâmple lucruri din astea și dacă se întâmplă, la… unor oameni care chiar au ceva de spus, care chiar au posibilitatea să spună, păi ce dreptate să li se mai facă amărâților ălora care nu se mai așteaptă la nimic.
IZA: Da…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Adică despre ce e vorba? Să vorbească despre fotbal, despre RCS și despre fotbal, pur și simplu pe subiect, că până la urmă, na… ei sunt spontani și ei știu ce trebuie să zică, să li se… să le dai tu sau CRISTINA, cine vorbește cu ei, doar direcția.
IZA: îhâm…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Adică să se-nteleagă că direcția este de comunicare, nu de liniște.
………………………
IZA: Păi, și pe ce bază l-au arestat?
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Exact, exact, exact! Pe ce bază l-au reținut? Pe nicio bază. Au făcut plângere penală avocații, da’ degeaba, vezi, adică sunt niște lucruri pe care… de… și, de aia trebuie neapărat să le spunem noi, pentru că omu’, acasă…
…………………………………………………………………………..
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Domne, trebuie să… sunt foarte multe lucruri încălcate. Ideea este că noi trebuie să vedem ce spunem din ele… și oricum, trebuie până mâine… noi până mâine la doisprezece, nu… trebuie ei să-și ia deciziile și noi după aceea o să vedem ce facem.
IZA: Și atunci pe RĂZVAN și DANI dimineață…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Da…
IZA: îi… îi lăsăm să…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Nu, pe RĂZVAN și DANI dă-le liber, adică spune-le: ,Domne, ideea e următoarea, vrem să fim solidari cu lucrul ăsta, e un lucru pe care la ANTENA 3, dacă v-ați uitat vreun pic ați văzut că sunt încălcate… n-are de ce DNA-ul să facă asta…” A fost astăzi toată ziua la ANTENA 3.
IZA: Da, bine…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Să pună și ei problema cu MITICĂ și cu RCS, de ce RCS n-a fost chemat?
IZA: îhâm…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: De ce… ce… ce facem aici, adică, bine că… hai că am găsit țapu’ ispășitor și acum, de fapt, exact pe ăia care au dat mită, nu-i întreabă nimeni nimic.
IZA: îhâm…
VOICULESCU CAMELIA RODICA: Adică, să pună problema RCS-ului și a lu’ MITICĂ și bineînțeles, în contextu’ ăsta și de… de… pe tot subiectul, dar normal, treaba lor e cu RCS și cu MITICĂ, și cu contractu’, atât timp cât aici n-au fost în stare nici măcar în stare să aducă niște dovezi. Acum…[neinteligibil]… și eu îți spun ce mi-a spus avocatul și care era pur și simplu perplex. A zis: „Nu știu, nu înțeleg nimic.”
IZA: îhâm…”

Procurori: Șantaj de 6,4 milioane de euro pe an

În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că în perioada 16 aprilie – 21 mai 2013, în calitate de director general al S.C. ANTENA TV GROUP S.A., Sorin Alexandrescu „a exercitat în mod repetat și gradual acte de constrângere asupra unui acționar al unei societăți comerciale (parte vătămată) amenințându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupție, astfel încât să îl determine să urmeze conduita impusă de inculpat”.

Concret, directorul general al ANTENA TV GROUP l-a amenințat cu publicarea, prin intermediul entităților media, a unor documente care, în opinia sa, „argumentau o pretinsă faptă de corupție săvârșită de partea vătămată, în situația în care acesta nu ar fi acceptat semnarea unui contract de retransmisie a posturilor de televiziune aparținând S.C. ANTENA TV GROUP S.A. la un preț dorit de inculpat”.

Semnarea contractului în condițiile impuse de inculpat, respectiv la o valoare 6.480.000 euro/an, pe o durată de 5 ani, ar fi garantat stingerea litigiilor existente pe rolul instanțelor, oprirea campaniei media împotriva societății pe care o reprezenta partea vătămată și a persoanelor din conducerea acelei societăți.

Procurorii mai spun că amenințările au fost făcute verbal, prin afirmații legate de perspectiva declanșării unui scandal mediatic, dar și prin intermediul unui spot publicitar prin care opinia publică era informată că vor fi făcute dezvăluiri cu privire la presupuse fapte de corupție în care ar putea fi implicată partea vătămată.

Acest spot publicitar a fost realizat din dispoziția Cameliei Voiculescu și a lui Sorin Alexandrescu la data de 8 mai 2013 și a fost difuzat în perioada 9 – 30 mai 2013 cu o frecvență de 5 ori pe zi (în total de 401 ori) de toate posturile TV aparținând S.C. ANTENA TV GROUP S.A. și S.C. ANTENA 3 S.A.

De asemenea, au fost emise și înscrisuri ce aveau caracter de somație, de către INTACT PUBLISHING S.R.L., semnate de Daniel Matiescu, în calitate de director general, și trimise către Ioan Bendei, administratorului RCS&RDS, și către alte persoane, prin care, sub pretextul desfășurării unei anchete jurnalistice, se solicitau relații.

În acest context, Sorin Alexandrescu i-a spus lui Ioan Bendei că singura posibilitate de a evita efectele negative produse de o campanie media privind persoana sa și, implicit, activitatea pe care o desfășoară în cadrul societății este semnarea contractului cu ANTENA TV GROUP, în condițiile impuse.

„Informațiile pe care s-a sprijinit Alexandrescu George Sorin pentru a exercita actele de șantaj la adresa părții vătămate au fost obținute de la inculpatul Pop Șerban, președinte al ANAF la acea dată. Astfel, în luna februarie 2013, acesta din urmă i-a remis lui Alexandrescu George Sorin un set cu documente provenind de la angajații Gărzii Financiare, în condițiile în care, în calitatea sa de președinte al ANAF, era obligat să asigure confidențialitatea informațiilor obținute, în virtutea funcției, de la angajați. În acest fel, Pop Șerban i-a asigurat lui Alexandrescu George Sorin un ascendent în discuțiile cu partea vătămată și, totodată, un potențial subiect de presă, iar pentru sine ulterior, a obținut promisiunea că va fi sprijinit pentru menținerea în funcția de președinte al ANAF”, se mai arată în rechizitoriu.

Procurori: Voiculescu făcea presiune psihică

Totodată, arată procurorii, Dan Voiculescu, prin demersurile sale, a sprijinit acțiunile lui Alexandrescu „menite să mențină și să accentueze starea de presiune psihică asupra părții vătămate”.

„Demersurile de sprijin s-au făcut în mod direct, prin discuții și îndrumări adresate inculpatului Alexandrescu George Sorin și indirect, prin intermediul fiicei sale, inculpata Voiculescu Camelia-Rodica. La rândul său, inculpatul Alexandrescu George Sorin l-a informat constant, fie direct, fie prin Voiculescu Camelia – Rodica, despre stadiul acțiunilor de șantajare și despre poziția părții vătămate”, se mai arată în rechizitoriu.

DNA mai susține că, prin intermediul site-urilor Income Magazin și Jurnalul Național deținute de SC Intact Publishing SRL, George Matiescu, în calitatea sa de director general, a girat publicarea unor știri negative la adresa societății reprezentate de partea vătămată, în scopul susținerii actelor de șantaj exercitate de Sorin Alexandrescu. De asemenea, arată DNA, Matiescu a acceptat și a semnat înscrisurile trimise la 24 aprilie 2013 către partea vătămată și către alte persoane, în condițiile în care acestea nu vizau niciun fel de investigație jurnalistică, ci erau acte de constrângere prin amenințare cu publicarea detaliilor unor pretinse fapte de corupție. La 23 aprilie 2013, la luarea deciziei de trimitere a acestor înscrisuri a participat și Camelia Voiculescu, se arată în rechizitoriu.

„În contextul sprijinului acordat activităților exercitate de inculpatul Alexandrescu George Sorin pentru și în numele S.C. ANTENA TV GROUP S.A. se înscriu și emisiunile difuzate, începând cu data de 30 mai 2013, de postul de televiziune Antena 3 (deținută S.C. ANTENA 3 S.A.), în sensul în care s-a urmărit exonerarea de răspundere penală a inculpatului, denigrarea sistemului judiciar, vizând influențarea deciziei magistraților în ceea ce privește urmărirea penală și judecata măsurilor preventive în prezenta cauză penală”, mai susțin anchetatorii.

Dosarul va fi judecat la Curtea de Apel București, cu toți inculpații în stare de libertate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre planeta pe care au...
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin...
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților...
Tragedie în stațiunea Mamaia. Un bărbat s-a înecat în mare, chiar în ziua de Florii
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Un rezervor uriaș de apă a fost găsit ascuns adânc sub suprafața Pământului