Prima pagină » Mini » Femeia de care ar trebui să se ferească toți bărbații. „Nu îi lua numărul de telefon, nu îi spune numele de familie și unde lucrezi”

Femeia de care ar trebui să se ferească toți bărbații. „Nu îi lua numărul de telefon, nu îi spune numele de familie și unde lucrezi”

Femeia de care ar trebui să se ferească toți bărbații.

Portalul lyla.ro publică un articol despre genul de femeie de care ar trebui să se ferească toți bărbații: este vorba de femeia care pare dispusă doar la o aventură sexuală, dar ulterior devine din ce în ce mai insistentă.

Sursa notează că aceste femei își aleg „victimele”, adică bărbații cu care fac sex și pe care apoi îi atrag într-o relație, din rândul celor căsătoriți sau aflați în relații stabile. Deși la prima vedere vor doar o partidă de sex, ulterior îi agasează pe bărbații cu care s-au culcat. Majoritatea femeilor care procedează astfel au avut decepții în dragoste, mai scrie sursa.

Lyla.ro oferă și câteva sfaturi bărbaților care nu vor să fie atrași într-o astfel de capcană: „nu îi lua numărul de telefon, nu-i spune numele de familie, nu îi spune unde lucrezi, nu merge cu ea la tine acasă, nu îi da add pe Facebook, ai grijă să nu rămână însărcinată și nu o mai căuta a doua oară”.

Recomandarea video

Mediafax
Donald Trump a vorbit cu echipajul misiunii Artemis 2. I-a invitat la Casa Albă și le-a spus că le va cere autografe
Digi24
Medic ucis și incendiat în Capitală. Cine e suspecta reținută după cinci zile
Cancan.ro
Gabi Tamaș L-A BĂTUT pe Aris Eram la Survivor! Șoc TOTAL: a fost dat afară INSTANT
Prosport.ro
El e medicul român din Franța care urmează să-i monteze lui Mircea Lucescu sistemul ECMO
Adevarul
„Epic Fury” sub foc încrucișat în SUA. Un fost consilier al președintelui Trump îi desființează deciziile: „E ca și cum ar tunde iarba”
Mediafax
Haosul din politica externă a UE determină apeluri la o reformă radicală a diplomației
Click
Ideea inedită a unei tinere din România: mini-bibliotecă într-un tren, fără niciun cost. Ruta pe care călătorii au parte de o experiență culturală
Digi24
Dezamăgirea unei tinere care și-a cumpărat o casă ieftină în Sicilia, entuziasmată după ce a văzut un clip viral
Cancan.ro
Valentin Sanfira a înșelat-o! Codruța și-a luat inima-n dinți și a recunoscut motivul divorțului: 'Infidelitate'
Ce se întâmplă doctore
O mai știi pe DJ Harra? Cum arată acum și cu ce boală a fost diagnosticată
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Micro-rulotă electrică „de oraș” cu aproape 3 mp spațiu de locuit. E disponibilă la comandă, dar prețul nu e „micro”
Descopera.ro
Caz medical uluitor: cum a aflat o tânără că este alergică la apă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - -Nu vă suparați, doamna doctor, mi-e ruşine să spun, sufăr de ...
Descopera.ro
În urmă cu 199 ani era vândut primul pachet de chibrituri