Prima pagină » Mini » Pompierii au salvat un tânăr, după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc din Baia Mare. Ce căuta acolo

Pompierii au salvat un tânăr, după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc din Baia Mare. Ce căuta acolo

Pompierii au salvat un tânăr, după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc din Baia Mare. Ce căuta acolo
Un tânăr în vârstă de 23 de ani a escaladat în noaptea de sâmbătă spre duminică un bloc de pe strada Transilvaniei din Baia Mare, pentru a intra prin efracție într-un apartament situat la etajul 3. Într-o secundă de neatenție, hoțul s-a dezechilibrat și a căzut în gol de la o înălțime de șapte metri, izbindu-se de acoperișul scării, situat la etajul unu.

Un echipaj de Terapie Mobilă SMURD, un echipaj al pompierilor de la descarcerare, echipaje de poliție, dar și ale jandarmeriei au fost solicitate să intervină pe strada Transilvaniei, unde hoțul în vârstă de 23 de ani căzuse de la etajul 3, informează actualmm.ro.

Victima a fost imobilizată de medicii și paramedicii SMURD, iar pompierii l-au coborât pe o scară. Aceștia au precizat că intervenția a fost una dificilă.

Martorii care au sunat la 112 au declarat că l-au auzit pe tânăr când escalada blocul și în câteva secunde, acesta a căzut. Tot aceștia au spus că ar mai fi zărit un bărbat, care a fugit de la locul faptei. Suspectul are 23 de ani și este din localitatea Fărcașa.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!