Prima pagină » Mini » Simona Halep, după victoria în fața Sarei Eranni: „Am nevoie de meciuri la acest început de sezon pe zgură”

Simona Halep, după victoria în fața Sarei Eranni: „Am nevoie de meciuri la acest început de sezon pe zgură”

Simona Halep, după victoria în fața Sarei Eranni:
Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat, vineri, după succesul obținut în fața italiencei Sara Errani, că se bucură de victoria obținută, care îi permite să joace în continuare la turneul de la Stuttgart și să se acomodeze, astfel, mai bine cu suprafața de zgură, după un lung sezon pe hard.

„Sunt fericită că am câștigat, pentru că am nevoie de meciuri la acest început de sezon pe zgură. Așa că a fost bine că am avut o adversară dificilă în primul meci, care a lovit mingea foarte puternic, iar astăzi am întâlnit o jucătoare diferită. Mingile lui Errani sunt greu de jucat. Trimite mingea înalt și știi că o să sară mult, astfel că e dificil să finalizezi punctul. Se mișcă foarte bine, iar serviciul ei, deși nu este puternic, e greu să-l ataci. Dar cred că am făcut o treabă bună cu returul și am stat foarte aproape de linia de fund, încercând să deschid terenul mai mult ca să finalizez, să fac puncte câștigătoare. Nu am putut să fac prea multe, dar a fost un meci bun, cred”, a spus Halep.

Simona Halep, cap de serie numărul 2, s-a calificat în semifinalele turneului de categorie Premier de la Stuttgart, după ce a învins-o, vineri, cu scorul de 6-4, 6-4, pe sportiva italiană Sara Errani, locul 15 WTA, într-un meci cu 16 break-uri din 20 de ghemuri disputate.

În penultimul act al turneului de la Stuttgart, Halep va juca, sâmbătă, împotriva sportivei Caroline Wozniacki (Danemarca), locul 5 WTA și cap de serie numărul 4, acre a depășit-o, cu scorul de 6-0, 6-3, pe Carla Suarez Navarro (Spania), locul 10 WTA și cap de serie numărul 8.

Simona Halep va fi, începând de luni, numărul 2 mondial, după ce rusoiaca Maria Șarapova a fost eliminată în turul 2, la Stuttgart.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
FOTO. Știrista PRO TV a rămas însărcinată pentru prima dată la 40 de ani: „Superbă”
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!