Jaf în Bucureşti
Pe la miez de noapte, gălăgie mare pe o străduţă a Bucureştilor, pe unde ziua se mai face fum de voci de la troleibuzul care trece, la ore deloc fixe, prin cele două staţii care servesc direcţiilor opuse. Dar în jumătatea de întuneric a vieţii, de obicei, e linişte. Aşadar, cu toţii la geam, să vadă ce s-a întâmplat de sunt trei maşini de poliţie, cu girofarele pornite, care mai dau şi alarme, din când în când, şi care, evident, nu îi vor lăsa pe locuitorii obosiţi să încarce din baterii, cu capul pe o pernă oarecare.
Pe cine cheamă poliţia afară? Şi cine e băiatul cu şapcă pe care domnul poliţist îl pune să scoată toate lucrurile din borsetă pe bordul maşinii cu inscripţii colorate? Aveam să aflu, câteva minute mai târziu, pentru că interogatoriul s-a ţinut chiar acolo, în stradă, iar liniştea care însoţea tot zgomotul permitea ca până la etajele superioare şi până pe trotuarele vecine să se distingă cuvinte, voci, idei.
Era vorba de un jaf. Ce să ne mai mire, în fond? După crime oribile, în plină stradă, după violenţe de neimaginat, ce mai contează un furt? Dar cine a furat şi de la cine? Păi… băiatul cu şapcă a fost văzut sărind gardul înapoi, din curtea din dreapta, în care intrase tot prin saltul pe deasupra porţii. Sport curat!
- Şi ce voiai, băiete, să furi?
- Nu voiam, nene, să fur! Intrasem să iau o floare!
- Ei, o floare! Intraşi în curtea omului! Prin efracţie! E violare de domiciliu!
- Dar tu ai văzut, nene, ce flori are în curte? Hortensii de toate culorile! Am vrut şi eu una din fiecare.
În fine, iese şi proprietarul casei în cauză, devenit dintr-o dată vecin cu toţi cei care auzeau întâmplarea de la ferestre sau de pe trotuare apropiate. Omul dormea liniştit, nu ştia nimic, pe hoţ îl văzuse sărind gardul înapoi spre stradă un trecător care a sunat, fără ezitare, la 112.
După ce i se explică situaţia, proprietarul de flori şi de casă spune că nu vrea să depună plângere, că e prea mare bătaia de cap, dar decide, totuşi, să consulte înregistrările făcute de camerele lui de supraveghere, pentru a vedea dacă, într-adevăr, făptaşul a sărit gardul şi s-a dus direct la tufele de hortensii sau dacă, prin magie, în drum spre mirosul de vară din fiecare petală, nu a încercat să între în casă sau să forţeze uşa maşinii parcate tot acolo.
Înregistrarea a dovedit că paşii l-au dus pe băiatul cu şapcă direct acolo unde mărturisise că fusese. Începea să se facă linişte. Dar poliţistul, oltean după vorbă, nu voia, sub niciun chip, să-l lase pe infractor să plece, deşi proprietarul casei repeta că nu va merge la secţie să depună plângere, în miez de noapte. Aşadar, domnul poliţist, după ce stabilise cu colegii aflaţi la faţa locului că hoţul nu pleacă nicăieri, vorbea la telefon cu ceilalţi de la secţie şi le explica:
– Spune-mi tu dacă îl pot reţine, fără să am plângere de la proprietar! E un băiat, da, intră în curtea de aici şi fură trei flori. Le-am şi găsit. Una albă, una roz şi una bleu. Le rupsă, dar când îl prinserăm le scăpă din mână lângă poartă. Flori d-ălea mari, ca o pălărie.
– Hortensii, spuse, ca pentru el însuşi, hoţul cu şapcă, din maşina de poliţie. Hortensii…
Citește și: